Făcea-mi-aş sufletul ghem, să îl dau de-a dura… Că mă încurcă.
Şi acasă.
Şi la şcoală.
Eu am de alergat, de rezolvat, de ajutat, şi el stă, moţ, în nirvana, deasupra capului meu. Ca un norişor pufos.
Îmi pune mâinile pe ochi şi strigă, sanchi, de la distanţă: “BAU!“; îmi împinge inima înainte exact în momentul care impune sobrietate la maxim; mă face să alerg pe scări după el, căci se aciuiește în câte-un piept străin şi rămâne acolo înţepenit întru împrietenire…
N-are pic de creier!
Făcea-l-aş motocel, pune-l-aş într-o cutiuţă, da-l-aş cadou şi drege-m-aş odată!
