Am văzut atâţia oameni zâmbitori, azi, în şcoală, când le-am dat vestea, şi m-am încărcat cu atâta lumină, încât am simţit nevoia să pun în jurnal o părticică de fericire, să rămână şi aici…
E simplu.
Un OM drag sufletului meu mi-a spus, ieri, că vrea să ne ajute să amenajăm Studioul de Teatru… Să cumpărăm, pentru sala de net, computere… Să mobilăm biroul cel gol din care scriu acum greoi, căci am pe pervaz, aşezate, şi tastatura, şi monitorul…
Vom primi bani.
Chiar aşa.
Pur şi simplu, un gest frumos, un ajutor nesperat.
Azi, în UNATC, am văzut mulţi oameni bucuroşi. Nu vor beneficia ei înşişi de sponsorizare, dar erau bucuroşi pentru copii.
Eu sunt, încă, topită de fericire, fac listuţe cu lucruri necesare…
…Şi aştern, aici, mulţumiri ce vor rămâne necitite de către acel OM.
Nu mai am cuvinte.
Doar zâmbesc tâmp. E bine. 🙂
