*
La un restaurant turcesc.
Scuzați-mă, puteți opri muzica până terminăm noi de mâncat? Când puteți de alea săltărețe, Maria înghite prea repede, când puneți de alea lacrimogene în care se aude repetat “Ah, Allah, Allah” – mi se oprește mâncarea în beregată și-mi vine să arunc cu șervețelul pe jos.
La One.
Puteți, vă rog, să închideți boxa trei, care îmi bate direct în plămâni și-mi răcește gustul supei de pui a la grec?
La Papillon.
Vă mulțumesc. Datorită plasmelor fixate pe realitatea tv, mi-ați adus aminte că atunci când sorb ciorbița de văcuță – trebuie să mă uit numai în farfurie. Aș aprecia dacă, în timp ce eu pescuiesc gândăcelul ăla din castron, ați pune plasmele pe mute, în semn de doliu.
Acasă.
Cretinule din fața blocului, închide geamurile la mașină, să te asfixiezi TU singur cu manele!! Vrei o roșie de apreciere în parbriz?
*
În gând. Că n-am curaj.
🙁
Un lucru e clar: e plină lumea de tâmpiţi! De diferite categorii de tâmpiţi. Iar noi suntem nevoiţi să-i suportăm, că doar suntem civilizaţi, şi nu se face să le spargi plasma ălora, ori să torni cratiţa cu zacuscă în parbrizul gibonului.
korekt.
La un moment dat o sa refulezi, trust me 😀
😉
Da’ zacusca cu ce e vinovata? Acuma … zic si eu… suparatoare problema zgomotului mai ales cand bucatele ar trebui sa alunece linistite catre stomac. Norocul meu ca vecina canta doar romante. In soapta. 🙂
Zacusca e victima colaterala. 🙂
Vecina ta rulz. 😉