Suntem amuzanţi, noi, oamenii… În dorinţa de a comunica, de a ne face înţeleşi…
Cu nevoia febrilă de a fi toleraţi, plăcuţi, adoraţi…
Cu zbuciumul de gol în plex atunci când nu rezonăm în ceilalţi…
Vorbim, explicăm, şi ne mirăm că nu suntem auziţi.
Păi să nu ne mai mirăm. Căci nu despre auzit este vorba.
Ci despre faptul că ideile din capul nostru au o anumită reprezentare, care trebuie transmisă, în imagini, interlocutorului.
Altminteri, fiecare îşi derulează propriul film, astfel că atunci când eu zic NU, tu înţelegi Poate.
…Şi iată cum, universurile din noi doi (minunate, de altfel), rămân încremenite în blazare – fiecare pe canapeaua propriului suflet, şi-şi fac cu mâna, a bye-bye.
Cum punem ideile noastre în imagini?
Gândind, simplu, că ele trebuie să fie reprezentative pentru interlocutor, nu pentru noi.
Dar pentru asta ai de spart un ego.
Al tău.
Zbuf! M-a lovit realitatea atat de cunoscuta si recunoscuta in evidenta ignorare/ ingnoranta … Buna dimineata, suflet al meu! 🙂 Daca nu intelegi ce spun, ma las de pictat in cuvinte si ma intorc la acuarele. >:D<
scumpa ce-mi esti! hug.
Nu m-am gandit niciodata ca cele spuse de mine sunt altfel vazute in imagini, de cel din fata mea. Insa mi-ai dat de gandit. 🙂
Adu-ti aminte de discutiile in care povestesti cuiva un eveniment, iar persoana aia incepe sa aiba pareri. Ajungi sa ii spui “n-ai fost acolo!”. Ei bine, felul fracturat in care povestim ceva, mai ales cand suntem nervosi, creeaza, in capul interlocutorului, UN ALT film. Si asa mai departe…
Mda… acum îmi dau seama de ce discuţiile pe care le port cu mama nu duc nicăieri. Vedem filme diferite… 🙁
Să nu mă cerţi!
Asta a rezonat perfect in mine…
:)))
Mi-a placut imaginea din final!
Te hup, mami drag!
Moaaaaa… aoleooooo… Nonette, deci cu canapeaua separată nu-mi place. Treaba cu ego-ul îmi place, ar trebui să ne moară ego-urile și să vezi ce floricele am fi cu toții.
Deci Nonette, nu e a bună. Of, mă supără tare asta.
Io te pup și te îmbrățișez!
si io te pup, bețișor zglobiu. 🙂
[…] zis că, deși nu pare, mă simt bine în pielea mea, desigur că am folosit metafora oglinzii și a egoului care sfarmă orice și cu care încerc să ajung la un consens, doar că uneori e mai puternic și […]
[…] că, deși nu pare, mă simt bine în pielea mea, desigur că am folosit metafora oglinzii și a egoului care sfarmă orice și cu care încerc să ajung la un consens, doar că uneori e mai puternic și […]