De ceva timp observ că eu, dar și mulți oameni din jurul meu, creștem în noi o tensiune care seamănă cu bășicile pline de lichid.
Sfatul medicului:
Dacă aceste bășici nu sunt prea dureroase, nu trebuie să le înțepăm, ci să le păstrăm intacte, deoarece plasma acumulată are rolul de a ne proteja țesuturile, nu de a stropi în jur.
Avem nevoie de răbdare.
…Iar răbdarea se dobândește privind la cicatricile vechilor bășici.
**
Mie nu-mi iese asta cu răbdarea… Io le sparg… 🙁
M-ai rupt cu asta…
Stii cum e…e acolo…basica, basicile… pline, iti vine sa le spargi da’ te gandesti ca o sa fie cumplit dupa aia..ca o sa faca rani urate….si trebuie sa le tiiiiiiii si sa le acoperi cu grija, sa nu se rupa, pana se retrag…
Greu…da’ si cand apuci un ac in mana…
da, puiule. da.
“…cand apuci un ac in mana” … si acu e al dracului de la indemana.
Daca izbucnesti in plans cand te intreaba cineva cum esti alintat, se cheama ca s-a spart ceva? Sau e pe cale?
Ahhh, Dara… Nu s-a spart, doare.
🙁
Eu uneori mă gândesc nu la ac, ci la un bisturiu cu care să tai de jur împrejur, să înfing în carne, pentru a nu mai rămâne cicatrice de băşică, ci de bisturiu…
Si eu. Cu inima as face asa, cateodata.
Cu inima e cel mai greu, că-i cea mai îndărătnică…
Nu iți va fi niciodată cu adevărat frică de oameni, pe cât iți este de puterea pe care le-ai îngăduit sa o aibe asupra ta, dar nu o mai poți lua înapoi. Iți e frica de tine în fapt și nedrept, ești mâna care a rostogolit întâia oară bulgărele, iar acum ține strâns biciul cu mâna altuia. Eu am răbdare să dau putere altora, nu să lupt să iau biciul înapoi sau să las rănile să se usuce în cicatrici sau să nu stârnesc cicatricile închise. Sper că tu nu faci asa ceva. E contraindicat pentru inima. Te îmbrăţişez.
eu sparg basicile. pe ale mele. asta fac. si recomand altora sa nu.