Mă căutai peste tot să o găsesc, dar ia-o de unde nu-i! M-am scormonit pe îndelete să dibuiesc drama. …Drama legată de faptul că și sărbătorile astea mă prind tot singură.
Nu-i! Nicio dramă!
Dar să vezi chestie… Că n-am drama e OK, dar nu simt nici bucuria aia de decembrie…
Hmm… Recunosc, m-am îngrijorat puțin de constatare, așadar… m-am luat la bani mărunți, în gând…
*
Mărturisire penibilă: Când văd câte un actor, pe scenă, care ține un speech, deci care vorbește neacoperit de personaj și folosește cuvintele lui, nu ale vreunui dramaturg, eu, mică în public, nutresc instant o stare de empatie puternică.
Aceasta are două faze: prima dată mi-e milă de bietul om, de mi se rupe inima, căci emoțiile lui, covârșitoare, mi se transferă – bolovan – în plex.
A doua fază este că mă inundă o bucurie ușor drăcoasă, cu accente vagi de isterie internă.
Sunt fericită că nu sunt în locul lui.
Cred că pe 30 ianuarie, de ziua UNATC, vom inaugura cele două Studiouri de Teatru.
Dacă mă pune conducerea să țin vreun speech?
*
Deci, aha!
De aia nu am drama sau bucuria de decembrie… Sunt terifiată de ianuarie!
