Sufletul îmi umblă cu capul între urechi, de ceva timp… Sanchi, el suferă dar se dă niznai… Așa protest intestin n-am mai întâlnit, de când mă știu eu pe lume. Conflict, conflict, dar pace nicăieri, în zare?
Mi-a zis, aseară, un prieten, măh, am intrat în jurnal și când am văzut aia cu OK-ul, am fugit, dracu, iar suferi de te rupi…
I-am răspuns în gând, taci dreq din gură, că tu ai fugit de ale tale, citindu-mă…
Zburătăcesc cititori. Corect. N-am, azi, crengi de brad festive, nu pun hrușcă în fundal, lângă mine vor rămâne, deci, doar cei ca mine. Corect.
Așa că înaintez cu scormoneala în propriul sistem, să scot tot până la anul nou.
Ahh… De vreo lună îmi doresc ceva atât de mult…mult mult și intens…ca în adolescență, când voiam să-mi cumpăr cizmele alea…
De vreo lună… Aș fi vrut să fug într-o scorbură, să mă pitesc acolo la hibernare, ca ursul. Și să ies, floricică de primăvară, în ianuarie, fresh ca bobocul, fără umbre pe inimă sau mucegai în privire.
N-am cum să-mi împlinesc dorința!
Daaar… Întrezăresc o ceață prevestitoare de lumină.
Căci.
Drama mea se pregătește să moară, așa că am tras, azi, un ropot de plâns, de m-am speriat și eu.
Se pregătește să moară, dar îi arde de agonie, așa că, din plâns, m-au apucat nervii. După care m-am consiliat singură, lasă, mami, că te descarci și tu…
M-am obișnuit ca eu să nu am viață, și să mă doară când îi doare pe ai mei, cei triști, și acum, poooc, înot în neliniști… A dracu dramă, cu agonia ei…
În loc de lumânare, i-aș aprinde un snop de dinamită!
*
Uitai, uita-m-ar relele… VĂ PUP!
Iertați-mi dezechilibrarea, sunt primele sărbători care mă prind nepurtând în inimă iubire, și m-am rătăcit în golul cel mare.
Da-mi trece, promit! 🙂
