… Deci să vă spun ceva, că am la activ trei cafele și am amorțit dând raită pe youtube, la muzici vechi…
Am scris, acum câteva zile, despre nenea ăla cu ochii luminoși, care mă plăcea… Ăla, care-mi aducea aminte de titel…
Boon.
Am evitat cu grijă să povestesc în jurnal faptul că m-a sunat, acum trei zile… Am evitat pentru că l-am mâncat pe bucățele, prin telefon.
Nu dau detalii, spun, doar, că m-a interpelat cu propoziția titică:
“Ce faci, vieața mea?” …Propoziție care mi-a deschis, spontan, săculețul cu negurele… Deci l-am împușcat mortal.
În vreo patru minute de conversație – ca să nu-i zic monolog (când mă apucă pandaliile vorbesc numai eu) – i-am dat o lecție de viață pe care ar fi priceput-o și un bebe cu suzeta-n gură.
Mda… Dar tonul vocii mele era ușooor cam ridicat, ca să nu-i zic isteric.
Deci am căcat-o.
Și n-am avut curaj să scriu aici, pentru că, fiind simultan și foarte tristă, mi-a pierit cheful să fac mișto de mine.
Așaa… Deci vine întrebarea de ce scriu acum?
Well… Aș putea să răspund în dodii, pentru că voi sunteți ocupați cu crăciunul și nu mai poposiți prin zonă ?…
Dar adevărul este altul.
Atenție, de-abia acum încep să povestesc.
Așadar, cum spuneam, l-am mâncat, cu furculița, pe individ, prin telefon, în speranța că o avea vreo șansă la viață, dacă înțelege că nu poți curta o femeie folosind glume de târnăcop frânt în buza creierului…
Dar.
Mă simțeam ca dracu.
Credeam că l-am șocat.
De-abia așteptam să-l întâlnesc, pentru a-i cere scuze. …N-are nicio vină că e un bou lipsit de maniere.
Și l-am întâlnit, la parter, lângă automatul de cafea.
Avea aceeași lumină de drag, în ochi, când m-a văzut.
Tipul este complet ZEN.
– Dragul meu, te rog să mă ierți pentru că, la telefon, am ridicat tonul la tine. Dar sper că ai înțeles, nu mă interesează o relație cu tine.
– Nu face nimic, se întâmplă.
– Ok. Deci ai înțeles mesajul.
– Lasă, nona, se întâmplă.
– Ăăă… eu am trecut de faza cu scuzele, ziceam că ai înțeles, în rest… rămâne așa cum am stabilit…
– Nu m-am supărat, înțeleg că uneori oamenii sunt nervoși…
Deci tipul este complet văzduhist.
Titelic.
…De asta m-am hotărât să scriu, ca să vă asigur că niciun animal nu a fost rănit în proces.
Și mai am un motiv, ca să vedeți și voi, coincidența dracului…
De doi ani eu nu fac brăduț, pentru că îmi rămăsese, acasă la titel, cutia cu globulețele de la mama. Am suferit crâncen, și îi tot trimiteam mesaje ăluia să mi le dea înapoi. N-avea nicio treabă, nu-l mai interesam decât în măsura în care m-aș fi întors la el, deci yux.
Acum două zile, se întâmplă așa:
Portarul școlii, pe numele lui, TITI, îmi spune că cineva mi-a lăsat un colet.
Iau coletul, mă duc lângă tonomatul de cafea, să-l deschid, moment în care îl văd pe nenea cu lumina în ochi, aka TITELU 2.
Am, cu el, conversația pe care am redat-o mai sus…
Deschid coletul… Și, în el, globulețele mele…
…Coletul era de la TITELU nambăr oan.
Atât.
***
Prezentarea personajelor:
Titelul nambăr oan
Titelul 2
Titi portarul – ăsta n-are link
