La fereastra de vis a vis atârnă, plouat, steagul României. Fără gaură sau stemă.
Gaura aceea e pe retina unora dintre noi, stema aceea e ștanțată în niște inimi de dinozauri.
E 1 decembrie, Ziua Națională a României.
Probabil că au fost parade pe la Arcul de Triumf (al cui?)…
Vă zic La mulți ani, între parantezele care mă vor feri de huiduieli.
N-am mood de sărbătoare națională, căci nu văd nicăieri reiterându-se marea uneală de la 918. Suntem dezbinați și uniți în cârcoteli, nimiciți de junghiuri în stomac și de lovituri pe la spate.
Deșteaptă-te, române?
GUESS… WHAT? …Mai avem nevoie de încă 20 de ani, ca să ne unim din nou și cu cei care, dezamăgiți, sunt acum afară (în toate accepțiunile acestui cuvânt).
Eu îmi păstrez speranța.
Dar nu azi.
Ci mâine.
Azi sunt cold as ice.
*
Vă iubește mama lui.
Și îi îmbrățișez tare tare pe cei de afară.
