Jurnalul lui Manon.

Nu sunt nebună, acesta chiar este un cearceaf alb. Mare cât patul meu cel gol.
Nerăscolit.
Necălcat, doar întins, fără cute.
Neapretat, că nu apretez lenjeria.
…Mă rog, am vrut, odată, să îi apretez unuia chiloții – scoarță, ca să nu mă uite de cum iese pe ușa căminului conjugal, dar ăsta a fost un gând scurt și trecător, de femeie geloasă cu motiv.
Mai bine că nu i-am apretat slipu’, că după ceva timp m-a bătut dumnezeu pentru gândul perfid: într-o zi, când el conducea și eu eram botoasă, i-am zis, măh, io mă dau jos din mașină, mașina avea cam o sută la oră, și tipul a intrat în panică și a tras de volan ca meseriașu femeie, ai înnebunit?
Da. Ne-am răsturnat, în relanti, la Universitate, și am ieșit teferi, prin turelă, deci protv-ul ne-a filmat fără sânge.

Închid paranteza. Deci nu mai apretez nimic, nici în gând.

Așadar. Cearceaful cel alb.

Fiți atenți aici. Aveți FIR?
Cei care au intrat  în jurnal din întâmplare, dând search pe  cum se scrie ghiuvetă, să stea pe goagăl, deoparte.
Cei care sunt vindecați, să rămână și să privească, nu le strică.
Ceilalți… AVEȚI FIR?
Nu contează cum e, gros, subțire, important este să îl aveți la voi. Fir de durere… frică… neîmplinire… părăsire… doliu după viii plecați…taină nemărturisită…boală…
Dar firul să fie de azi.
Nu de ieri, nu de mâine – că e altă zi.

Deci.

Dacă aveți fir… Ne adunăm ad-hoc. Vă dau eu ace, am destule.

Și coasem firele astea pe cearceaful cel alb.

După aia.
Am o măgăoaie de televizor Sony, nu mă mai uit la el deci e mobilă degeaba, îl așezăm în mijlocul cearceafului, facem noduri și aruncăm povara în lacul sfânta ana. Să eliberăm greutatea de pe suflet.

Așa. Deci ați înțeles cât de mult mă doare. Și cât de adânc.

Acum.

Un ultim amănunt: MODELUL.

Eu, dragii mei, știți prea bine, n-am model, cos în linie dreaptă X-uri (cruci le mai zice, sau muște).

Nu dau temă de scris la comentarii, aș vrea, doar, să vă gândiți:

Dacă v-ați face frica fir și ați coase-o pe cearceaful cel alb, ce model ar avea ea?

Okeeii, jonglez uşor printre stropii de ploaie care vin din ochi, privesc oglinda şi îi explic, cu o aparentă demnitate şi cu un calm care-mi încleştează maxilarul: Doamnă dragă, s-ar putea să fii meteo-dependentă sau să îţi lipsească anumite minerale din organism. Sau să ai bioritmul înspre zero. Acestea pot fi motive clare de sindrom depresiv. În plus. Fumezi şi alergi prea mult. Te-ai născut singură şi tot aşa vei şi muri. Fă pace cu tine, mâine o să fie soare. Sau nu. Însă o să fie şi soare, într-o zi. Sau ninsoare, că îţi place.

Un fleac de tristeţe (care mi-a umflat ego-ul nepermis de mult).
L-am pus aici, să scap de el, în aşteptarea soarelui sau a zăpezii.
Mi-e frică de luna decembrie.

Pe Facebook, în dreapta sus, o trăznaie:
Pune palma pe monitor
Si afli cum va fi in viitor.
Testeaza primul scanner online de ghicit in palma.

Boon… (mă abțin).
Unii chiar l-au testat, și garantez că le-a ieșit așa:
Vei avea o viață bună.
Nu te îngrijora că o necunoscută va face mișto de tine și de ignoranța ta într-un jurnal pe care oricum nu-l citești.
Ține palma pe ecran în continuare, să vedem și dacă vei muri vreodată.
Da. Nicio șansă. Vei trăi ca calea ferată.

**
Aștept aplicația care te invită să tragi o limbă pe camera web, pentru a simți gustul de căpșună bio.