Dragostea unor oameni este precum un hău. Ei se aşteaptă ca tu să-l explorezi având sub picioare o punte fragilă, suspendată.
Dezechilibrat de vertij şi de răul de înălţime, ceri o mână de ajutor. Răspunsul este: Dacă mă iubeşti, lupţi singur cu propriile frici.
Dragostea altor oameni este ca o lumânare aprinsă. Ei ţi-o oferă, tu trebuie să ai grjă la respiraţie, pentru a nu stinge flacăra.
Dragostea mea e ca un munte pe care trebuie să-l escaladezi. Îţi ofer echipament de protecţie şi insist asupra faptului că trebuie să baţi piroane adânci, pentru a te asigura.
Muntele meu de iubire este singur, acum.
Pe piroanele lui, multe şi dese, se dau huţa doar iubirile mele platonice.
Suntem alienaţi. Punem piedici, pentru a căpăta certitudini.
Dragostea nu trebuie să devină sport extrem.
Hei Nonette, ce ti-e si cu iubirea asta. A devenit asa de conformista ca parca-i un spot publicitar la dero…
Pe la cinci vin la camin (e un fel de party de iarna daca vrei) si pot trece sa te pup de Sarbatori Fericite si sa fumam tigara de prietenie pe 2010.
Te pupa mami, dar eu am de carat decor in scoala, nu stiu cand ajung la camin…
Oooof, am inteles. O sa fiu in noaptea asta pe holuri pe acolo, deci cand ti se face chef da un tzar :*
nu pot decat sa-ti doresc sa treci cat mai repede in faza roz! 🙂
cei care tin la tine iti vor fi alaturi indiferent de culoare!
da. asa e. uneori sunt blue prin transfer de la ei.
Manon, cat ma dori( de la “a durea” 🙁 ) cand spui ce spui…
Sunt ca tine, iar dragostea mea e soare care arde ca un nebun…
Tu stii ca unor oameni le e frica de soare???
Nu le e frica de soare, Lisel, ci de expunere prelungita…
am facut asta,sa pun piedici pt a capata certitudini..dar iti trebuie nervi multi sau un fel de-a fi…de la o varsta prefer,dc simt ca face fata aerului rarefiat din varful muntelui,s-o duc direct sus(sunt perioade-n viata mea cand muntele nu-i deloc munte,si-o urc doar cu picioarele pe picioarele mele)…gresala mea e ca las si eu piroane cam multe si tentatia de-a cobori apare mai devreme sau mai tarziu…dar nu mereu,se mai intampla ca cineva sa ma-ntrebe:’imi plac muntii,nu vrei sa facem naveta de pe muntele tau pe al meu?’…ce-mi pot reprosa,ca-n nici un caz nu pot si nu stiu sa ofer echipament de protectie…
mi s-a’oferit’dragostea ca o lumanare aprinsa sau ca un hau,si dc mi-a placut persoana,n-am refuzat dragostea lor,m-a ajutat chiar sa fiu expert pe-o punte fragila,sa devin yogin in ale respiratiei…m-am adaptat pt ca stiam ca merita sa ma-ndragostesc,indiferent cat timp ar fi trait si orice forma ar fi avut dragostea noastra..
sunt de acord cu tine,ca nu trebuie sa fie un sport extrem,dar eu tot nu sunt impacat cu ideea ca nu-s capabil sa ofer protectie(prin echipament)
…frumos ai scris…frumos imi scrieti voi, cei care veniti aici… ca-mi vine sa si plang, uneori, sa plang plansu cel bun…
nu poti sa oferi echipament de protectie… din zodia aia a ta… de acolo vine lipsa asta… zodia aia a ta, care cere ea, protectie… ca sa se echilibreze, mereu… te pup, scump ce esti.
“Punem piedici, pentru a căpăta certitudini.” – exact!
[…] -> aşa NU-uri de […]