Mă gândesc de câteva zile – obsesiv și fără să-mi explic – la domnul acela.
Am răscolit jurnalul, să găsesc articolul despre ei…
Archive for November, 2010
Voi avea o zi lungă de vineri. E bine.
Dragilor, de două zile mă susţineţi. Iar. Şi sunt bine. Încă sunt stupefiată de faptul că, atunci când scriu ceva ce mă marchează profund, vă adunaţi de peste tot, de parcă v-aş chema mut, şi sunteţi aici.
Aşadar.
Las aici, în jurnal, un buchet de suflet luminos, proaspăt încărcat de energie bubuitoare, vie, bună, pentru următorii inculpaţi:
Cei care mă citesc şi scriu la comentarii;
Cei care mă citesc dar nu comentează încă;
Cei care vin aici din greşeală, de pe google sau de pretutindeni şi dau click şi la pagina a doua;
Cei care par că vin aici din greşeală.
*
Ştanţez aici – pateticădarşicedacă – gândurile mele pozitive şi dragul de voi, ca să ştiţi că vă mulţumesc.
Ete! Las buchetul de energie, să vă fie soare, azi, şi cald în inimă, şi bine.
Acum fug la treabă, avem un studio de pus pe picioare.
Vă iubeşte mama lor.
😉
*
Aş scoate limba la voi, dar mă dau demnă, deci vă pup în frunţile iubite! Pe toţi. <–link.
Detest mitomanul, şi mă feresc cât pot de compania lui, care-mi consumă neuronii.
Am repulsie faţă de gudurelul complezent şi raissoneur, care te ridică în slăvi cu aceeaşi limbă cu care te scuipă pe la spate.
Nu suport persoana îngălată şi nespălată, căci exteriorul spune multe despre gunoiul intern. Ştiu că ţi-a băgat primăria tramvai în oraş, dar preţul a fost că ţi-a tăiat apa caldă?
Mă întristează omul care se minte pe el însuşi, şi mă sufoc dacă stau prea mult timp pe lângă el. Mă îmbolnăvesc de inutil şi-mi revin greu.
Mi-e, deja, greaţă, de bărbatul care mi se bagă în ochi să îl remarc, luptă eroic să mă cucerească şi, când reuşeşte, îşi pune lumânarea pe piept şi moare. Ca un făcut, nu ştiu de ce, nu ştiu ce dracu de destin căpiat am, dar aşa se întâmplă, tipul mă îndrăgosteşte şi imediat după aceea se transformă în fecioara de pe pajişte; vrea să-i fac şi gardul, să îi nivelez drumul, să mă lupt şi cu balaurul – să-l scol. Mă obligă, neisprăvitul, să fiu o Ioană D’Arc altoită pe-un Don Quijote de la Mancha. …Moment în care eu devin Hitler, iar el, un cal banal care nu poate gusta din tava cu jăratec.
Nu tolerez beţivul intelectual care se dă consumator, deşi este, practic, consumat de viciu. O experienţă recentă m-a pus la podea, maestrul respectiv îmi şoptea pe messenger, de sub masă, ba că ” Iubesc minunea asta care este viaţa” ba că “Presimt că o să mă duc curând… o să mor”. N-a crăpat, încă. Îşi suge suferinţa cu paiul sau se dă entitate extraterestră, în funcţie de gradul de mahmureală.
**
De trei zile fac curăţenie în cotloanele sufletului. Bă, cretini pesimişti şi distruşi, când v-aţi înghesuit să-mi luaţi spaţiu din inimă, am precizat că nu cer chirie, dar că insist să păstraţi curăţenie, nu aşa ne-am înţeles?!
Mă faceţi să miros a mucegai, a durere stătută, a chiloţi spălaţi în public, vă şterg lacrimile şi uit de mine şi voi ce faceţi?
Mă arătaţi cu degetul, ironic, pentru că lupt să cred în bine şi în lumină?
***
Spălaţi-vă, curăţaţi-vă, priviţi-vă în oglindă şi bucuraţi-vă că în ţara asta, aşa, de căcat, cum e ea, mai sunt oameni ca mine.
Bucuraţi-vă.
…De la distanţă. Să nu mă mai contaminaţi.
1. ce transmite melodia Johnny Cash – “Hurt”. Nu știu ce transmite, dar știu ce exprimă. Frustrare. Durere. Trădare. Suferință. Dorință de răzbunare. Bun text, gravă melodie.
2. sticla de unisol. Lasă sticla, că-i de plastic, mai bine mă întrebai ce înseamnă u n i s o l, că nu știam să răspund, dar făceam mișto de nume…
3. paraseste-o tu primul. Așa, Ioane, bune sfaturi dai tovarășilor… Știi? Îmi creezi o imagine de românaș care trece, pe parcursul vieții, prin trei stadii: pândește viclean să moară capra, aruncă parșiv pisica și sucombă resemnat, vorbind oiței bârsane…
4. timbru pentru scrisori. Unul singur pentru toate? Fă-le colet.
5. momentele in care poti face plaja pentru a evita insolații. 9:00-11:00, 16:00- 17:00. Între orele 11:00- 16:oo e plină plaja de insolați. …Dar de ce vrei să-i eviți? Nu sunt contagioși, nici combatanți, ci roșii, moi și leșinați.
6. nicio fapta buna nu ramane nepedepsita. Da. Mă și gândeam azi la asta, se întâmplă, uneori, ca cel care face fapta bună să îl pedepsească pe ingratul amnezic. De regulă, e invers.
7. sensul expresiei doi iepuri dintr-o lovitura. Mda, nu e “dintr-o lovitură”, ci “dintr-o împușcătură”. Deci nu se poate, dar ne amăgim. …Că putem să fugărim câteva perechi de picioare, uitând că noi avem doar o singură pereche.
N-aş fi crezut că voi ajunge, vreodată, să ascult muzica de acel gen…
Mă rog… N-aş fi crezut că voi face multe lucruri, însă viaţa asta, ahh…
Bref. Îl cunosc pe Alin, cel care a meşterit melodia. Normal că-l cunosc, e primul meu iubit.
Cum dansai, tu, Alin… Geez… Per-fect!…Mă năpădiră amintirile, ce vremuri…
Aşadar, am ajuns să ascult pe furiş muzica pe care o detest în gura mare.
E bine.
S-a dus dracului consecvenţa cu care mă laud.
E foarte bine.
Mă frământ uşor, acum, pentru că vreau să înţeleg – nu de ce o ascult, ci de ce îmi place la nebunie.
ALIN PRADA -The real thing” cigarette & whisky “
P.S.
Îmi place pentru că are istorie.
E şi mai bine.
Toată ziulica am făcut joc de glezne, săă scriiu despre asta, săă nuu scriiiu?
Mă frământa… O singură propoziție. Ca o rachetă. În eter. Care să aibă lumina mea de azi, ce mi-a pus în umbră oboseala… Să conțină toate artificiile, și fluturii, și strălucirile de confetti:
Sunt îndrăgostită.
Dar, mă gândeam eu, tropăind sfredeluș prin școală, trebuie să fiu sinceră ca întotdeauna, descriind – nu numai ce simt, ci și ceea ce gândesc:
Sunt îndrăgostită.
Și stau, ca de obicei, în fața unei porți albe. Trebuie doar să întind mâna și să trag zăvorul.
**
Cam asta voiam eu să aștern, azi, în jurnal… Și nu puteam. Și mă-njuram că nu puteam.
Apoi a venit seara, care mi-a pleznit ultima propoziție.
Sunt îndrăgostită.
Și stau, ca de obicei, în fața unei porți albe. Trebuie doar să întind mâna și să trag zăvorul.
…N-o voi face.
Făcea-mi-aş sufletul ghem, să îl dau de-a dura… Că mă încurcă.
Şi acasă.
Şi la şcoală.
Eu am de alergat, de rezolvat, de ajutat, şi el stă, moţ, în nirvana, deasupra capului meu. Ca un norişor pufos.
Îmi pune mâinile pe ochi şi strigă, sanchi, de la distanţă: “BAU!“; îmi împinge inima înainte exact în momentul care impune sobrietate la maxim; mă face să alerg pe scări după el, căci se aciuiește în câte-un piept străin şi rămâne acolo înţepenit întru împrietenire…
N-are pic de creier!
Făcea-l-aş motocel, pune-l-aş într-o cutiuţă, da-l-aş cadou şi drege-m-aş odată!
