Pulițăr

on May 24, 2010 in Codul lui Manon

Vă rog, puțină liniște acolo în spate, chicotim după eveniment, când o să dăm iama în bucatele de protocol…
Rog tehnicul să stingă lumina până bat eu la tobe.

(Heblu)

Tz,tz,tz… nea Vasilee, mă lăsași pe întuneric, în caz că nu știi, nu jucăm Întoarcerea Bampirului, ci acordăm niște premii, așa că aprinde dreq reflectoarele pe scenă și lasă doar publicul în beznă cum trebuie.

(Lumină)

Hopaa, bine așa! 🙂

Deci bună ziua, dragi prieteni!

V-am invitat în acest cadru solemn pentru a decerna Premiile anuale Pulițăr.
Acestea au ca motto, în 2010, o parafrază glumeață la acest compliment sensibil:
Nona, când intră cineva în viața ta, află ce dar trebuie să primească de la tine – ©Șaguna.

Boon…
Pe masa din fața mea sunt, după cum vedeți, trei trofee Pulițăr, care își așteaptă câștigătorii binemeritați.

Primul trofeu reprezintă varianta stilizată a celebrei sculpturi Pietà creată în Renaștere de Michelangelo Buonarroti.
…Deci iată acest scăunel din aur, gol, pe care sunt suflate cu praf de diamant două umbre îmbrățișate.

Al doilea trofeu reprezintă tot o stilizare, este vorba despre pictura celebră a aceluiași Michelangelo, din Capela Sixtină, cu tema Judecata de Apoi.
…Deci iată această placă de titan, pe care sunt pictate-n tempera puncte roșii cu aspect de mușcătură.

Al treilea trofeu, ne-stilizat, este o creație proprie după celebra stemă Ciocanul and Secera.
…Deci, iată, acest pumn muncitoresc, realizat din bronz, din care se ridică, precum coloana Infinitului, un singur și neînfricat deget mijlociu, spre cer.

Datorită concurenței strînse și lipsei de înscrieri, anul acesta vom premia doar doi fericiți, la Locul I și un singur nefericit, la Locul III.

Categorii:
1.  Scris care nu se vede dar există;
2.
Scris care se vede dar nu există;
3. Scris care nu cugetă, deci se vede că nu există.

Dă drumu la bandă, Vasile.
(Spărgătorul de nuci, Ceaikovski)

Premiul pentru locul I se acordă, Ex aequo:
– La categoria Scris care nu se vede dar există, Domnului Platonic Lucilius, medic, pentru măiestria cu care știe să ștanțeze basoreliefuri cu fluturi- pe un cord deschis, folosind ca instrument doar sufletul, în condiții de sterilizare zero;
– La categoria Scris care se vede dar nu există, Doamnei Urticaria Perpetuua, boală, pentru efortul susținut de a modela, doar prin desen exterior, un corp uman care a devenit, datorită acestui proces de creație, apropiat de perfecțiune.

Premiul pentru locul III, se acordă:
La categoria Scris care nu cugetă, deci se vede că nu există, Domnului Titelux Tirrus-Camion, mușiță, pentru dubla performanță: de a umple foi de jurnal cu vid absolut, precum și pentru reușita de a antrena, în acest proces al inutilului, toate echipele de salvare, pompierii și serviciul criminalistic.

Îi felicităm pe câștigători, care primesc aplauzele noastre, și vă invit la masă, am rezervat sala doar pentru două zile.
Update: Dacă cititorii au și ei premii de acordat, vă rog, sunteți bineveniți!

Vă mulțumesc pentru prezență! 😉

Nea Vasile, lumină!

(Heblu)

33 Responses to “Pulițăr”

  1. Margeluta says:

    Felicitari castigatorilor si la mai mare le urez! :)))

  2. evergreen says:

    as fi putut sa-i invidiez, dar sunt om bun si ma bucur pentru castigatori 😀

  3. Geo says:

    Fiat lux! Mulțumim Vasile!
    Nona, acum că ești mai calmă și ți-au trecut emoțiile, eu îs cu Costică, nu te superi, sper.
    Vrem sa-ti facem o propunere pentru urmatoarea ediție, să mai introduci si categoria:
    Scris în stele pentru copiii creduli.
    Ne-am gândit și la trofeu, o copie la scară a tabloului Gioconda sau Mona Lisa, a celebrului Leonardo da Vinci, dar cu limba scoasă în semn de respect și prețuire pentru câștigător.
    Noi felicităm câștigătorii și promitem să nu mâncăm decât o portie impreună.

    • Manon says:

      (LOOOL!)
      Formuleaza, dupa modelul din articol, si inserez in pagina, cat sta lumea cu gura pe saratelele de protocol.
      Va fi premiul publicului, cred.
      Categoria o scrisesi.
      Puneti-va de acord cu castigatorul, sa nu bagi pile pentru ai tai, Geo, si gata. 🙂

  4. Dara says:

    Si premiul de popularitate!? :))

  5. Geo says:

    Ca să meargă sărățelele, Vasile unde-i priza?
    http://www.trilulilu.ro/cortexport/163a000f688de9

    • Manon says:

      Vasile a terminat programul, si asa ofteaza mai rau decat tragedienele, priza, Geo, e la tablou. Nu ala, ci ala elecric.
      (Esti sigur ca ea da click aici? Ca era cat pe ce sa cred ca mi-l dedicasi mie, si ma rusinai)

  6. Bianca says:

    Premiul de popularitate il ia Manon, pentru ca e cea mai misto gazda si moderatoare a emisiunii de pe blog. 😉
    O sa bati raiting-ul lui Dan Diaconescu “in direct si-n reluare” !!!! 🙂 😀 😉

  7. Bianca says:

    Nu ma uit emisiunea lui Diaconescu, da il vad in reluare cu tampeniile lui la Carcotasii =))

  8. Andreea L. says:

    Viseonline hir. Schimbat locaţia&simţit nevoia de a comunica asta.
    P.S: Hi, hi, ma bucur să văd împărtăşite în lume ideile maestrului Şaguna (dacă citeşti pe-aici dai o bere pt. reclama:)))

    • Manon says:

      o sa am grija sa citeasca. E minunat in neverland, e minunat, el, pur si simplu.
      Iti trec in lista noul blog. Imi pare rau ca l-ai asasinat pe vechiul… sniff…

      • Andreea L. says:

        Mda, crizele nocturne de personalitate nu pot fi remediate uneori, cam asta s-a intamplat si cu blogul. Tocmai pentru ca e minunat vreau s-ajung si pe 31, sa vad pentru a 3a oara spectacolul, da’sa vad cum fac, am si eu examenul in aceeasi zi.

  9. Stef says:

    Deci ti`ai revenit de ieri din faza cu titel, te calmasi..da?
    Ma bucur.

  10. Iulia says:

    GENIALA! GENIALA! DE TREI ORI GENIALA!
    TE ADOREZ LA MAXIMUM!
    Facusi ce facusi si ma scosesi din hruba.
    Asteptam de mult perdaful “Domnului Titelux Tirrus-Camion”, asta ma duce cu gandul la DoctoruL cand ii facusi poezia aia geniala de-am ras cu lacrimi.
    p.s. Mami te-am sunat vineri sa-ti spun ca zilele mi se par ingrozitor de lungi pana vin acasa, la tine.
    Din pacate mi-a intrat robotica. Imi lipsesti de ma doare.

    • Manon says:

      Te astept sa vii, mi-am schimbat numarul, da un semn pe mess sa ti-l dau. (Si poezia doctorului e pe aici, am pitit-o io undeva in jurnal. Aaa…stai, tu te referi la poezia Luceafarul, sau la aia manufacturizata de mine?) 😉

  11. Iulia says:

    Luceafarul manufacturizat Manon.

    • Manon says:

      looool!!! (“el avand experienta ca şi vânător”)
      Textu acela la nu era manufacturizat, draga mea, manufactura e aia pe care o faci cu mana ta, daca tot vorbim aici de doctorul in cauza…
      Eu ma referam, pe langa asta, la aia cu “…ii plac femeile de rasa” 😉

  12. Iulia says:

    OOPS! Ai dreptate, o cacai!
    Daaa si aia e absolut minunata!
    Ce vremuri Manon…

  13. Unu mic says:

    Buna seara doamnelor, domnilor si domnisoarelor, in primul rand vreau sa-i felicit pe castigatorii premiilor Pulițăr si in al doilea rand, defapt cred ca asta ar fi trebuit sa fie primul rand “Felicitari Nonei pe care o indragesc MAXIM si careia i-as putea oferi oricand premiul de CCEA MAI BUNA PRIETENA/MAMA”
    Felicitari si aplauze la scena deschisa atat ei cat si celor care populeaza acast jurnal.

  14. […] Premiile Puliţăr Simptom de lumânare Permiteți-mi, doamn-năă, să vă bag în… […]

Leave a Reply