Ieri mi-a zis şagunel că am corp mişto dar că arăt ca o mumie, par distrusă, unde-i linia neagră de creion de la ochi?
…Am făcut-o X, pe suflet, dragule.
Bună lecţie mi-a dat copilaşul, uitasem că arăt nasol când nu vreau să arăt bine.
Azi m-am dus spre autobuz, gagică. L-am remarcat pe tipul brunet, încă de la urcare. Şi el, pe mine.
Autobuzul, full.
Privesc pe geam, îl simt pe tip în spate, energetic, sunt doi oameni între noi.
După trei staţii, el vine spre uşă, vrea să coboare. Se strecoară pe lângă mine, evitând să mă atingă cu partea de jos a corpului, deci nu e de-ăia.
Îşi pune mâinile pe umerii mei, mâini de bărbat, şi-şi face loc în lateral, protejându-mă. Atingerea, delicateţea, energia lui îmi aduc aminte, într-o fracţiune de secundă, printr-un fior în plex, că am nevoie de intimitate cu un bărbat. Mi-e dor să stau ghem la pieptul… cuiva.
Deci am reacţia firească: ridic mâna şi-i trăznesc o palmă violentă şi răsunătoare creierului, care, debusolat, apucă să murmure: nu eu sunt vinovat, idioato, eu doar îţi transmit mesajul.
-Cum, nu tu, cine se ocupă de cenzură, boule?
– …Nimeni, de când eşti dusă.
***
Trebuie să blochez un IP, sau să-mi fac curaj să sun pe cineva, să lămuresc nişte chestii. Voi vedea. Am în stomac un pai prin care acel cineva îmi suge sufletul.
***
Facebook, lumea prietenilor care nu prea sunt prieteni. Lista cu nume cărora le dai accept şi de care nu vei mai ştii niciodată nimic.
Eu dau accept tuturor. Mă gândesc la oamenii ăia ca la nişte fiinţe ce suntem cu toţii, or veni de pe forum, sunt cei care îmi citesc jurnalul…
Ieri, un tip.
Îi dau accept şi intru în pagina lui. Remarc, că-mi sare în ochi, la profilul lui, scris cu majuscule, un mesaj, în care spune ceva de genul “prietenii sunt totul”. …Cuvântul “prietenii” are fracturat un “i”.
(tipul mi-aminteşte de titel)
Îi trimit mesaj: Te rog, adauga un “i” la mesajul de intampinare, in care spui ca “prieteni sunt totul”.
El: BUNA NONA ! MULTUMESC !
(tipul are suflet bun)
Eu: Pai, se poate?
El: NONA , OAMENI GRESESC SI EI.
Eu: Da, dragule, pentru asta exista prietenii, sa fie acolo.
El: NONA , OAMENII GRESESC SI EI , AM GLUMIT …
(tipul nu posedă genul meu de umor)
Eu: Nici nu observasem, din cauza majusculelor. Îţi mai spun una: când scrii cu majuscule pe net, se interpretează că ţipi. 🙂
El: Sunt de o lună şi învăţ , esti o persoană deosebită Nona, îndrăznesc sa te invit pe mes (şi-mi scrie… adresa de e-mail)
…Moment în care eu încremenesc. Shit! Here we go, again…tipul mă citeşte.
Eu: Ai tot timpul ca să înveţi. Trebuie să fii foarte atent însă, pentru că aici, pe net, eşti expus la vorbe dure dacă faci greşeli.
…Mulţumesc de invitaţie, nu conversez pe mes, nu am timp.
El nu răspunde. Înainte de a mă întoarce în pagina mea remarc un lucru stupefiant. La info, tipul îşi lăsase şi numărul de telefon, greşeală fatală.
Vreau să-i scriu şi asta, însă, tarată şi nevindecată, mi-e frică să nu interpreteze că mă leg de ceva, pentru a lungi conversaţia.
And my point is: aţi înţeles, cei mici, ce nu se publică pe net.
Ce privilegiata ma simt pentru ca te am in fiecare zi, la FIX doi pasi de mine 😀
🙂 Lai lai! 🙂
Si ce invidioasa sunt pe Liana 😛
Apropo, Nona draga: “LA MULTI ANI”… am tipat intentionat si in avans, sa mi te inchipui zambitoare de pe acum 🙂
Puiu lu mami… 😉
eu am vazut si adresa de acasa a cuiva pe net, tot pe site-uri din astea de socializare…
daca exista casute pentru completare, de ce sa nu le umplem? :)) (isi zic unii mai naivi)
Never fucking ever!
asa. partea proasta (cu asta incep eu mereu) e ca o sa mori singura. sau (si aici e partea buna) un tip inteligent, educat si good looking da intamplator peste jurnalul tau :))
da. o sa mor singura. singurul tip inteligent, educat si good looking de pe lumea asta, pe care as putea sa il iubesc… crede despre el ca e mort.
Eu pe Facebook si pe Haifaiv am numai “prieteni” 😀 mei pe care ii cunosc. Nu vad de ce as da accept celor care-mi cer prietenia fara sa-i cunosc sau sa ma cunoasca. In cazul tau inteleg dar in alte cazuri…..
In alte cazuri presupun ca oamenii vor sa-si vada listuta plina.
Nu-mi faceam facebook, dar m-au impuns de la spate aia mici, studentii, si m-am gandit ca asa ii anunt si pe ei de jurnal.
internetul nu-i real. numai jurnalul asta e exceptia de la regula. in rest, sa stiti copii, ca nu e voie sa sa va jucati cu internetul :))
Lool! …mie-mi spui…
Tipul foloseste internetul pt alte scopuri . tu esti o artista desavarsita ce merita oameni la fel de deosebiti si vezi dincolo de cuvintele unora
Madalina, da urechea incoace, sa nu ne auda nimeni. Asa, vezi ca scriu in paranteza, sanchi: (nu stiu ce scopuri are nenea ala, dar sta prost cu scrisul…)
Nona?
Eu nu te gasesc!
Unde nu ma gasesti mai puiule, pe Facebook? Nona Oprişan.
yep, doar nu pe globul pamantesc.
multu frumos, Nona.
:-)))
“pentru asta exista prieteniI” I-ul ala cu siguranta trebuia sa fie acolo! :)) :)) Acum: adresa si seria de buletin… nu le avea pe la profil??
Mai, sincera sa fiu, am fugit repede…
…Azi imi lasa, iar, un mesaj. Direct in chat-ul de pe Facebook. …L-am ocolit cu grija.
UPDATE : si inca unul, ca pleaca la serviciu si sa am o zi buna cieao. I-am raspuns. Multumesc, si tie.