Ieri, cineva a avut o ieșire necontrolată. Mi-a dat câțiva pumni verbali direct în figură. Umilința a fost dublă, căci era și prietena mea de față.
Total interzisă de iureșul la care a asistat, aceasta mi-a spus, după ce persoana s-a îndepărtat:
– Ceea ce mă șochează – nu este izbucnirea persoanei, căci nu o cunosc, ci totala ta lipsă de reacție!!!
– Este unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am întâlnit vreodată. Dacă a făcut asta, cu mine, înseamnă că a fost încărcată de altceva, și a izbucnit involuntar. Mi s-a întâmplat și mie, iar sentimentul de vină – după ce răbufnești pe un om nevinovat și îi fuți ziua – te macină cumplit.
– Da… Dar o să i-o dai…
– Da. Probabil că o să am o discuție lămuritoare. Sau o s-o tratez cu indiferență. …În funcție de ce stare voi avea atunci când ne vom întâlni.
*
Azi, acea persoană m-a căutat pentru a-și cere scuze și pentru a-mi explica ceea ce eu deja intuisem.
I-am mulțumit pentru că nu a lăsat lucrurile așa. Totul s-a șters cu buretele, și ne-am îmbrățișat cu dragul dintotdeauna.
*
Uneori oamenii dragi ne servesc perdafuri – nu pentru a ne umili, ci pentru a se sprijini pe noi.
În clipele alea, Ego-ul tău trebuie să fie dat pe mute.
Corect.
Bine ai venit, Narcisa!
Superb si adevarat!Mamico, te huguiesc!
te pupa mami.
Ah, pana acum am intalnit doar oameni care nu si-au cerut niciodata scuze … eu ramanand ca nauca sa ma intreb unde am gresit.
De ce oare n-am langa mine macar un om ca tine? Uneori ai nevoie doar de un umar pe care sa oftezi…
Depinde de mediu, Dara. Artistii sunt hipersensibili. Unii sunt rai, dar majoritatea sunt sensibili. Ei judeca, dar se si judeca, atunci cand gresesc. Imagineaza-ti ca suntem adunati ghem. De aceea eu gasesc oameni cu care sa pot fi eu insami. Si va mai gasesc si pe voi, prin intermediul acestui jurnal. Intra multi aici, insa nu toti rezoneaza cu mine. E o vorba: “Unii se pupa, altii nu se pupa”.
Te pup. 🙂
Ai dreptate, cred ca de fapt sunt eu prea sensibila si cer prea mult de la cei de langa mine.
Te pup si eu! 🙂
Nu exista cer prea mult sau dau prea mult, cred eu, ci doar nepotriviri stupide, desuete, innebunitoare, dureroase, etc. de timp, de spatiu, de om cu om, de zimtii sufletului meu pe zimtii sufletului altuia. Nepotrivirile ne macina, ne zdrelesc, ne tintuiesc cu priviri consternate in fata “realitatii” ca de fapt noi trai(a)m in vise mult prea vise, uneori.
Da. ASA ESTE.