Azi am descoperit-o. Melodia. Și o iubesc, deja. Habar n-am de ce.
Poate pentru vârtej. Poate pentru rupere.
Poate pentru că nu îmi place, căci iubesc, uneori, lucruri pe care nu le plac.
Poate pentru că am lângă mine trei perechi de ochi metafizici, îndrăgostiți, ștanțați cu tristețe nobilă.
Iată. Downhill. Chiar așa.
Cazi, cazi, până când, într-o zi, te oprești. Te proptești în ceva. Te agăți.
Și te ridici.
Aș vrea să le fie bine celor pe care îi iubesc, sunt, ahh…doamne, prea triști, mama ta de toamnă viscolită!
Revin. Downhill. LIVE.
Sunt fan Anouk, am bocit multe nopti pe versurile ei 🙂 Da, prea multi oameni tristi…
I know I can leave when ever I please, but time is a jailer for me… (as Anouk says).
Smile, it confuses people.
Have a nice evening, darling!