Când întâlnesc o persoană autosuficientă îmi ajustez instant zgarda la gât – o strâng sau o las mai liberă, în funcție de cel din fața mea, care poate fi doar un om neinformat sau… un prost cu fumuri.
Sunt extrem de selectivă, în ultimii ani, cu cei care îmi traversează existența, iar replicile pe care le dau inepților balansează între tăcere sugestivă și ac virulent de satiră, în funcție de cât poate duce preopinentul.
***
Ne știm din copilărie, suntem rude prin alianță, râdem mult când ne întâlnim, căci ne întâlnim rar.
Într-o zi, vizitându-l (îi iau la rand, când vin în Tg-Jiu, pe cei dragi), în toiul unei discuții aiurea, îmi spune: La diabet nu ai voie să pui gura pe sare.
Îmi trece prin cap că o fi făcut o confuzie din repezeală, și spun, ghiduș: Corect, numai că ai greșit ingredientul, nu de sare e vorba, ci de zahăr.
Moment în care el mă privește sever și punctează ironic: Nona… e vorba de sare, ascultă-mă pe mine…
Încremenesc.
Într-o fracțiune de secundă, șocată de atitudine, mă traversează sute de gânduri; îmi revăd adolescența, consumată de lecturi interminabile în timp ce alții iubeau, se plimbau, se distrau; îmi trece prin cap, razant, diagnosticul mamei (unul dintre ele), diabet, și, iarăși, lecturi interminabile despre tot ceea ce înseamnă pancreas, insulină, tratament, regim alimentar…
Total neregulamentar, am și un puseu intestin de orgoliu: cum așteaptă și cer, de când mă știu, ei, oamenii, răspunsuri sau confirmări de la mine – persoana de față nefăcând excepție, și cum, acum, dintr-o dată, primesc una peste bot și nu știu ce reacție să am la sarcasmul ăsta imbecil…
Când cineva îți spune ascultă-mă pe mine, anulează din start dialogul.
Afirmațiile sale au, în acel moment, valoare de adevăr absolut, căci el știe, iar tu, nu.
Logic, trebuia să am reacția firească, omul e familie, deci urma un Bă, te-ai tâmpit?, însă și aici sunt legată de mâini, în acea cameră, cu noi, se află fiica sa, adolescentă.
Nu poți ataca părintele în fața copilului – care se uită la acesta ca la un soare.
Însă, trist, iată paradoxul: suficiența unui părinte sferto-doct se transmite, prin mimetism, progeniturii. Principiul de viață nu știu nimic și de aia adevărul meu este absolut – devine periculos pentru burețelul de creier al copilului.
De prietenul inept nu-mi pasă, însă copilul nu are voie să rămână la stadiul de nu știu nimic și îmi ajunge atâta.
Dacă, într-un context oarecare, va scoate pe gură o frază imbecilă aspirată de la modelul din casă, riscă fracturarea, căci oamenii sunt răi și amendează tot.
Așa că.
Zâmbesc frumos și forțez o emulație: Apasă butonul computadorului, ai internet, nu mă contrazic cu tine, să vedem care e adevărul, mai ales că glicemia ta a ieșit, la analize, îngrijorător de mare, te avertizez de câțiva ani, un om informat este un om puternic, nu?…
Am captat-o pe aia mică.
El, însă, respinge violent sugestia mea, aruncându-mi un știu eu mai bine.
Suntem, în acea cameră, trei oameni. Unul singur e părinte. …Eu.
…Simt nod în gât dar țin în frâu dischinezia mea amară, care ar dori să aibă o conversatie tête a tête cu diabetul lui sărat, căci eu dau lupte pe alte coordonate.
Tac mâlc.
…Mă limitez la a-mi face datoria de om. A doua zi, când am întâlnit-o pe copilă, am privit-o în ochi și i-am spus: Mami, la diabet e interzis zahărul, nu sarea. Uneori adulții sunt în confuzie, voi, cei mici, trebuie să vă informați, nu luați tot ceea ce auziți în jur drept adevăr absolut.
Pe tip l-am evitat o perioadă, căci singurul salut care mi-ar fi ieșit pe gură ar fi fost caragialesca replică – din care prea mulți oameni știu doar începutul, nu și ceea ce urmează după punctele de suspensie: “AMICE…”
esti idiot :)))
manon…zeii te-au facut de-o neastamparata intelepciune :*
…mi-au lasat fierea indoita, caci, ahh…ce amar simt cand vad idiotenia fudula…
Mai ma si rasai ! Auz’ tu Nona ! 😀 Da’ pe mine nu ma iertasi cand zisai ca gresii colo’ cu FI si FII.Pe asta il lasasi sa scape… 😀 Ma simt important ! 😛
Tu ai creier. Si il folosesti ca sa fii mai bun, pentru tine, pentru copilul tau.
Copilul meu… O stii pe Maria Rebeca si iti e drag de ea cum ei ii e drag de tine…. 🙂
Da, pui, o facusi cu ochii mari, par cret, frumoasa, cu creier brici. Ai pentru ce lupta.
Mey eu chiar nu inteleg : cum poti face si sustine o asemenea confuzie? De unde si pana unde pui sarea in asociere cu afectiunea numita DIABET?
Nu le stiu pe toate, dar sunt curios care ar fi cea mai mare confuzie de genul asta pe care as putea-o face in ceea ce priveste cunostintele de bun simt. Momentan singura chestie care imi vine in minte este cum ani de zile din copilarie pana pe la 16-17 ani am crezut ca BOIA (ardei rosu pisat) are accent pe “O” si nu pe “A”. Ce e drept nici nu prea ma intalneam des cu acest cuvant ca sa ma corecteze cineva (poate de Craciun, cu toate preparatele de carne…). Am inceput sa am semne de intrebare intr-o zi cand vanzatoarea de la alimentara nu a inteles ce ii ceream. Eu bOia , ea boiA – pana am ajuns la un consens si am plecat cu condimentul acasa linistit.
Sunt departe de a face greseli de a vorbi limba romana (lasand laoparte neatentia din repezeala), dar chiar si asa, candva, am comis-o :)) … si totusi diabet + sare = de unde si pana unde.
din vid. de acolo. nu asta ma deranjeaza, ci atitudinea. prostul, pana nu-i fudul…
@Bogdan T: a incurcat idiotul ce nu este voie la diabet cu ce nu e voie la hipertensiune arteriala :))
Acum eu zic ca e omeneste a gresi, a face confuzie…insa contrazicerea intr-o situatie ca cea descrisa de nona este prostie in stare pura!
N-am redat toata conversatia, i-am zis si asta, ca daca diabetul este asociat cu alte boli, ai restrictii mai multe…huh… si da-i, si lupta…
Astia suntem, o natie de vanitosi care nu vrem sa auzim si sa primim nici un sfat de la nimeni, pentru caaaa, noi stim tot si nu avem nevoie de nimeni sa ne contrazica, chiar daca noi nu avem dreptate.
Deci SAREA nu-i buna pentru diabet si punct. 😀
celebra replica ‘amice, esti idiot’ pe cate am folosit-o cu mare drag ani la rand…. cei care au inteles-o mi-au ramas prieteni, cei care nu…. Abandonati 🙂 am considerat ca e cea mai sanatoasa atitudine!
btw, ca mi-am adus aminte brusc, acum 2 luni cardiologul mi-a recomandat hidrocortizon combinat cu sare :))) se pare ca a mea cultura, lacunara totusi, generala a batut facultatea de medicina si tot stimabila a ramas uimita cand i-am comunicat ca in timpul tratamentului cu hidrocortizon se tine regim de sare… Evitati spitalul colentina, for your own health :))
Dumnezeule!
Eu știam despre cortizon că e super riscant. Eu refuz din start aă iau cortizon. Părintele Porphyrios Bairaktaris, marele duhovnic al Greciei secolului XX a suferit mult din cauza unei doze de cortizon și am dat mărturie și despre răul făcut altora. De atunci eu nu mai iau nimic ce conține cortizon. Am o serie de probleme de sănătate care mă cam râcâie și am aflat abia după aceea că am primit o medicație cu cortizon în copilărie…
Fiecare aţi susţinut ce ştiaţi pentru că fiecare dintre voi avea dreptate şi mi s-a părut că nu a fost clar de la început…
În diabetul ZAHARAT e interzis consumul de ZAHĂR, aşa cum în diabetul INSIPID e interzis consumul de SARE. 🙂
Te pup :*
“insipid” am folosit eu, cu trimitere la tip…noi vorbeam de diabetul zaharat 😉 Crede-ma, stiu cu cine stau de vorba.
Te pup si eu.
Edit: am modificat, sa elimin dubiile.
Te pup, iar, scumpa.