Se spune că memoria olfactivă se păstrează intactă. Mirosul este singurul care trece liber și necenzurat pe lângă cerberul hipotalamus, zicea un nene cu ochelari pe Discovery… Nu se știe de ce. …Poate e o rămășiță de primitiv.
Am ieșit puțin din casă. E seară, cerul și-a ascuns norii și a lăsat doar stelele, care îmi par mai puține decât acum zece ani.
Afară miroase minunat. A câmp cu iarbă pârlită de soare și pudrată, apoi, cu strop de ploaie văratecă. Mi-amintește de vacanțele copilăriei.
În scara blocului miroase a pivniță. Mi-amintesc de butoiul cu varză -din beci- pe care îl pritocea tata, și de gustul pe care îl avea acea unică zeamă de varză, potrivit de sărată și de acră, cu bule, pișcătoare, ca șampania.
În casă miroase a mâncare. Mi-amintesc de sărbătorile de iarnă, care umpleau aerul cu o mixtură ciudată însă plăcută: căldura încinsă a cuptorului în care se rumenea curcanul, mirosul de brad împodobit, aburul legumelor fierte pentru salată, aroma cremei de vanilie pregătită pentru prăjitură, în care băgam degetele pe furiș…
Da.
…Ieșisem astă seară la aer pentru …a-mi cumpăra țigări.
Fumul de țigară nu îmi aduce aminte de nimic.
Inspirat autodistructiv, în plămâni, mă face să tastez fără să știu exact de ce: unde ești, copilărie? …
***
…Copilăria voastră, cu pădurea ei, cu tot, de ce arome se leagă?
