Am primit o educație spartană. Ca o completare, mama îmi spunea că indiferent cât de adânc ascunzi un lucru, reține, Manon, totul se află!
…Si, damn! Chiar le afla pe toate.
Mama avea dreptate, totul se află, la un moment dat.
***
Eu nu mint. Sunt prea orgolioasă și prea cu capul în nori ca să inventez ceva și să mă expun inutil oprobiului (puteam să spun că nu mint din principiu dar asta însemna că aburesc cititorii).
Îi detest pe mincinoși. Ascult cu interes poveștile oamenilor care îmi cer ajutorul, și le cred, cuvânt cu cuvânt. Nu, nu de fraieră, ci pentru că sunt un om de bună credință. Uneori acești oameni deformează și mint cu nerușinare. E doar o chestiune de timp până când aflu adevărul, dar asta se întâmplă doar dacă sunt interesată.
Fără să-mi propun, mi se aprinde becul roșu în frunte, și îl urmăresc pe om cu interes crescut.
…Și aflu.
***
Sunt pe net din 1996, deci fac parte dintre veterani, și nu am avut niciun ID schimonosit, în toate discuțiile am fost nona, manon, ovidia. Adică EU. O persoană verificabilă.
Nickname-ul abscons mi se pare o minciună pe care n-o înțeleg nici în ziua de astăzi. Dacă vrei să comunici și îți dai un nume fals, cât de adevărate pot fi vorbele tale? Am întâlnit oameni cu nick-uri bubuitoare și nu mică mi-a fost mirarea cand am descoperit, sub acestea, că persoana reală era exact la antipod…Și, mă mai gândesc adeseori, dacă ai un nume fals, e logic să deții mai multe, nu?
***
Oamenii care mint au senzația că ei sunt prisme cu multe fațete, pe care le expun în funcție de ceea ce le inspiră partenerii de discuție. Fiecare dintre acestea necesită altă identitate sau alias. Ai o fațetă de om moral, una de loază, alta de nu știu ce etc.
Aș vrea să le transmit acestor niculăiți minciună că, în eterul ăsta vast, prisma lor se tamponează uneori de oameni ca mine, pentru care aflarea adevărului nu reprezintă efort mental, ci alocare de timp.
…Iar dacă apuc să te bubui eu, nu te mai poate consilia decât nick-ul nimeni.