Am scris, în Jurnal, despre faptul că femeile își aleg bărbații urmărind, involuntar, un anumit tipar. Am scris și despre tiparul care insistă să îmi distrugă mie viața, căci nu mă pot abate de la el.
N-am scris, însă, despre mine, despre tiparul meu, ca femeie.
Eludez meandrele concretului și plonjez, cu josul în sus, în lumea legendei / basmului / mitului, căci m-am regăsit acolo și mi se pare funny la modul doamne ferește.
În vremurile cu a fost, odată…, în care iubeam și eram epuizată de lupte și de întrebări ale căror răspunsuri, false, țâșneau tot din zbuciumata-mi făptură, soluția venea numai după ce, vorba lui Cioran, ajungeam la scârba de suferință.
Numai atunci mă rupeam și plecam mai departe. Mă curățam și lăsam trecutul în urmă.
Trecutul, însă, avea o problemă cu coordonarea, și îi deschidea ochii Frumoasei Adormite, recte fostul, care, precum Făt Frumos, ar fi luptat cu orice Balaur – balaurul fiind eu, pentru a ajunge în turnul în care s-a autoizolat Răpunzel.
…Moment în care eu deveneam Capra cu trei iezi.
– Cumătră, mă doare, mă arde !!!
– Să te ardă, că așa m-a ars și pe mine la inimă… (Dialogurile le purtam în gând, căci în realitate eram Fata moșului)
Sunt ani, de atunci, și ei au fost umpluți cu alte povești, în care l-am întâlnit pe Cocoșul din Punguța cu doi bani, m-am lipit platonic de Bestie ca să evit Lupul, am visat în seri de vară la Zburători – în așteptarea Luceafărului, am poposit într-o relație în care eram fascinată, nu de Harap-Alb, ci de calul lui…
Zilele trecute, insă, am realizat care este tiparul meu, ca femeie, în relația cu bărbatul: Ana lui Manole.
O dată ce m-a ales, sunt a lui. Iubesc ca Sarea în bucate. Trăiesc viața lui, sunt devotată și nu există piedici care să mă oprească în drumul meu spre el, atunci când mă cheamă.
Ploile nu mă fleșcăie, ci mă hidratează, fulgerele nu mă omoară, ci mă încarcă, pornesc la drum, către el, și alerg ca să ajung la timp, căci ăsta-i rostul femeii, să fie pereche, pentru a face puiul de om.
Ca și Ana, evident că sunt zidită la temelia ego-ului masculin, tot ca și ea mă rog, plâng să mă scoată afară, aș putea da o mână de ajutor la construcție, nu mă sacrifica, bărbate, nu mă lăsa fără tine, a nimănui, în edificiul maiestuos al singurătății în doi…
Spre deosebire de Ana, însă, eu sparg încercuirea și ies, prăbușind tot, în jur, făcând țăndări toate cărămizile cimentate de Manole cu sârg, ca bază pentru ceea ce femeia numește uneori muncă, luptă și sacrificiu, iar bărbatul, simplu, căsniceală.
Nu pot fi Ana până la capăt, căci îl port în nume și pe Manole.
Ana din mine rupe încercuirea și fuge mâncând pământul cu viteza cu care bărbații își ascund capul în ego pentru a evita complicațiile…
…Fugind, Ana din Manon începe să se transforme, pe dinăuntru, în Capra cu trei iezi, pregătindu-se să devină, prin autocurățare, o Albă ca Zăpada care speră să-și întâlnească ALESUL…
…Acesta va avea o singură sarcină, grea: să-i scoată femeii, din gât, mărul ăla, al lui Adam…
***
TU, ochi ce se rostogolește curios peste literele din jurnal, ce personaje porți în tine?
Eu il port in mine pe Shrek. Voinic, sensibil, romantic, hâd prin indaratnicia de a imbraca stereotipul…In loc de “uau!”, rad ca bezmeticu’ la auzul expresiei pline de atat de mult “feminism”: “ce țâțe are aia!”
Ioi, de toate. Personaje din povesti, din filme, din desene animate, din carti. Azi sunt Dorothy si merg in Tara lui Oz, maine Jamie Sullivan din ”A walk to remember”, Alice in Tara Minunilor, Heaven Abright din ”Sunt aiurita si se ia” si oh, cate si mai cate. Nu sunt mereu asa, si nici nu zic nimanui, imi place doar sa ma inchipui pe mine.
Bine ai venit in Jurnal, fetita draga (ca nu stiu cum te numesti) si felicitari pentru bac!
Te pup pe obrajori!
P.S. Ma bucur ca ma ai in lista. Esti si tu la mine.
Multumesc, draga Manon 🙂
Anca ma numesc.
un personaj care mi se potriveste….hmmm….magarusul din Shrek. Suna ciudat, dar cine ma cunoaste stie despre ce e vorba.:D
Nu te cunosc, insa il ador pe el! Asa ca, logic, na un pupic de la mami!
Il port in suflet pe Greuceanu (cu toate vitejiile lui) care o poarta in suflet pe printesa Fantaghiro.
Eu tot la Perseu raman >:)
ioana d’arc cu armura,pe cal…:) asa mi-a zis cineva care ma cunoaste bine 🙂
m-am gandit toata noaptea…. Shrek sunt ! 🙂
if iu nou uat ai min …. luching tu mai Fiona … 🙂
eu sunt nora lui ibsen + mitza baston = alice forever
am uitat de moromete care sunt, prieten cu cocosila si cu gandacul viu al lui kafka, fram ursul polar in exil ca paul hitter, rada si zobar = love, si bineinteles printesa din povestea cu bobul de mazare, pentru ca ma invinetesc repede. dar cel mai mult cred ca sunt fat-frumos din tinerete fara batranete.
Anda, “Scrisoare de dragoste”, Mihail Drumes
“Toate fericirile se sprijina pe iluzii. Adevarul nu face altceva decat sa sfasie valul cu care se acopera ochii ce nu vor sa vada realitatea.”
eu sunt o alice mai mondena:))
si lui alice ii place micul printz:)
micul printz care e mai vagabon…pardon. monden.
[…] Personajele pe care le port în mine. sărciuri pe gugăl […]