Am remarcat-o de mult, pe coridoarele UNATC. Are tot ce-i trebuie: bun simţ, caracter, creier, look, sensibilitate, forţă.
Eu am un simţ aparte, o antenă, care îi selectează şi îi atrage, instinctiv, pe oamenii deosebiţi.
Uneori nici nu ajung să îi văd la faţă, e suficient să vorbesc cu ei în eter.
Alteori îi detectez de la admitere sau îi întâlnesc pe coridoarele vieţii.
Câteodată îi aleg eu, de multe ori mă aleg ei.
Aşa şi cu ghinda asta verde…
Într-o zi vorbeam cu ea în general, când i-am remarcat ochii ăia, ca două măslinuţe, în care pluteau lumini şi gri-uri, puiuţa lui mami, tu eşti îndrăgostită…şi nefericită…
De atunci, ea a devenit, oficial, ca şi alţii, înaintea ei, copilul meu.
Ieri a intrat în birou şi mi-a zis: A venit mama, aici, să îmi vadă examenul. E şi sora mea. Aş vrea să le cunoşti, le povestesc mereu despre tine.
Normal că am mers să fac cunoştinţă, din drag pentru ea dar şi pentru a vedea ce impresie ne facem reciproc, căci viaţa mi-a arătat, în caruselul ei surprinzător, că nu poţi cunoaşte cu adevărat un om până când nu-i întâlneşti familia.
Voiam să-mi verific intuiţia.
La parter, ele ne aşteptau. Două fiinţe frumoase, explozii vivace de lumină caldă, cu ochi limpezi, curaţi şi sinceri ca aerul de munte.
M-a copleşit, spontan, o stare de fericire.
Lucrurile sunt întotdeauna rotunde.
Bine că ai oameni frumoşi prin jurul tău! Aşa rămâne bine conservat spiritul manonic. Fără oameni cu Gigei, Titei şi Vasile la purtător.
😆
Uai, ce ma bucur pentru starea ta 🙂
pup back
E frumos cand descoperi astfel de persoane. Sunt rare, stii? Eu ma bucur ca te-am intalnit pe tine. Scoti din mine stari si idei pe care nu le credeam posibile. N-am cum sa explic, dar e un sentiment minunat, asa ca iti inteleg incantarea.
Bucuria este reciproca, Dara.
te iubesc..si tie nu mi-e frica sa ti-o spun 🙂
Si eu.
…Si o sa i-o zici si lui. 😉
S-a spus tot ce era de spus, am întârziat, îmi pare răăăău!
Na si tu pupicul, ca esti dintre cei dragi si speciali.