Am multă treabă, se apropie Gala. Iar dacă nu am multă treabă, trebuie să îmi fac de lucru.
A venit momentul să revin în lumea reală.
Deoarece. De câteva nopţi nu mai dorm cu televizorul deschis, sunt 10 ani de când, cu frică de întuneric, am nevoie de lumină şi de sunet discret, noaptea. Fobia de întuneric a plecat.
Deoarece. Nu pot să spun de ce.
Răspund aici mesajelor voastre, azi avem Jurnal Messenger, ca să nu schiaun, ahh…
@Mara: Ştiu, e secret, dar în jurnalul meu, aici, pot să îţi mulţumesc. Să rămână. Citesc scrisoarea ta la infinit. Aveam nevoie să ştiu că tot eu sunt, şi în viaţa reală, aceea care scrie în jurnal. De la cineva care mă citeşte de mult şi care mă cunoaşte personal. ..Şi care certifică faptul că nu sunt diferenţe între esenţă şi aparenţă la Manon.
Aş vrea să pun scrisoarea aici, dar asta depinde doar de tine. Suflet minunat de frumos ce eşti!
@”Puiu”: Dragule, nu. Da, eşti special. Păstrăm legătura pe messenger, nu pun, hâtrule deştept, deşi m-ai rugat, mesajul tău haios sub formă de CV, în jurnal, pentru a decide prietenii tăi, cititorii, dacă merit o şansă. (Dar iată că au aflat de tine 😉 )
Mă flatezi, dar Manon nu e o poveste, ci o femeie reală, care este cinică, uneori, când sparge cu dalta bolovani, pentru a scoate lumina. Am încă, cioburi în ochi şi mă citesc, încă, alți ochi ironici care stau îngropați în propriul ego.
Tu eşti sclipitor, dar eu nu am pornit, încă, în căutarea perechii. …Încă.
Mai ştii? Poate că ieşim la cafea, într-o zi, nu mai folosesc cuvântul niciodată, cum bine sugerai. N-am cunoscut live niciun neurochirurg, iar căutarea pe google te arată VIP. …Suficient cât să mă ţină deoparte, deocamdată.
@ Alinuţa: Stau cu pagina ta de jurnal deschisă toată ziua, vrei să mă saluţi şi pe mine acolo, să mă mândresc la prieteni? Te salut, te îmbrăţişez şi îţi mulţumesc! Succes la bac, Alinuţa!
@ Mishu: Dacă eşti în target? …Mishu, acesta nu este un site de matrimoniale, iar targetul meu are alte considerente, mi-ai scris o poezie superbă, am râs cu lacrimi (nu, n-o public, am promis), o s-o păstrez, fericită şi onorată. Mă bucur că te-am inspirat să scrii din nou, ai talent, îmi aminteşti de Sorescu.
Îţi doresc să fii iubit aşa cum iubesc eu de obicei, şi când o vei întâlni pe fata specială, să te bucuri de ea din toată inima.
@ştiţi_voi_care: Luaţi din jurnal poveştile, nu pe mine, feriţi-mă de lovituri, căci reacţionez urât. Nu-mi luaţi lumina, dacă îndrăgiţi jurnalul…
Dacă rezonaţi cu un singur articol din cele câteva sute, este suficient, ca bază, pentru a mă respecta ca om.
Jurnalul este public, însă parcurgerea lui nu este obligatorie.
…Atât, azi.
Mai am puţin de gândit. Doar puţin.
“De câteva nopţi nu mai dorm cu televizorul deschis, sunt 10 ani de când, cu frică de întuneric, am nevoie de lumină şi de sunet discret, noaptea. Fobia de întuneric a plecat.”
Doamne, deci se poate… 🙂
Eram cea mai buna, in liceu, la Filosofie (faceam filosofie ateista, mna)
Intr-o zi il intreb pe profesor: Spuneti-mi, religia poate fi vreodata inlocuita cu altceva?
Da, imi zice el, dar numai in clipa in care acel ceva ateist este la fel de puternic.
…Preferam televizorul, ana.
Tata mi-s povestit că, în timpul comunismului, elevii de la o școală au fost aduși la un cerc de ateism în timpul sărbătorii Sfintelor Paști sau puțin după. Se tot țineau prelegeri de ateism în sus și jos. Acolo era un preot care asculta. Erau destui elevi care pariticipau activ la ”dezbatere”. Întrebat dacă are ceva de spus la sfârșit, în apărare religiei, preotul s-a ridicat și a zis ”Hristos a înviat!”. Majoritatea elevilor s-au ridicat și au răspuns ”Adevărat a înviat!”. Cel care ținuse prelegerea de ateism a rămas cu gura căscată, măcar câteva momente…
…eu cand am citit, am trait bucuria simpla a ceea ce inseamna somnul pentru mine. intuneric complet si liniste, de cativa ani. nu spun ca e mai bine (mi s-a spus ca sunt nebuna, dar nu pot sa adorm altfel).
Stiu ce bucurie ai trait, scumpa mea, mai ales ca stiu cat te chinuiam si pe tine cu televizorul deschis, cand imi veneai in vizită…E ciudat, insa, cum, dintr-o data, nu imi mai e frica de negura. Ciudat.
…Ana, stii ce mi-a zis cineva? “Schiauni in Jurnal din ziua a treia ca te doare”. …”Schiauni”. Asa se percepe faptul ca imi asez sufletul in jurnal… Schiaun…Nu imi iese din minte. Si a fost suficient, pe toate coordonatele, sa ma determine sa caut intunericul din camera. Dintr-o data.
Ciudat. Nu-mi pot explica.
un lucru pe care nu mi l-a zis nimeni, dar il descoperim cu totii. marile transformari din afara si dinauntru se petrec brusc si (totusi)atat de perfect discret, incat, dupa aceea, pare ca totul e firesc si nu faci decat sa te uiti cu mirare blanda in urma. cred.
Da. N-am mai trait-o. Eu sunt cu urcusuri si coborasuri. Cum sa iti dispara o fobie asa, instant? Ca si radeam singura, ma gandeam la tot felul de imagini care altadata ma terifiau, nimic, zero frica.
O fi murit dracu. …Zic. 😐
se duce ceva cu care traiai de mult timp si iti pare ciudat. de aia, la inceput, ne gandim usor, uneori, ca nu mai suntem chiar noi. dar, va trece. si o sa fie bine. am zis.
Da, mami, stiu ca o sa fie bine.
Lool!! “Am zis” Lool!
Si eu aveam probleme cu somnul,intunericul si alte de astea, de cand am dormit la bunica la tara intr-o noapte cand eram ceva mai mititica, pe la 7 sau 8 ani. Am avut un somn linistit, pana cand m-am uitat pe geam din pat si ceva, ma chema afara, avea o figura putin demonica, ochi si gura conturate cu fulgere si imi zicea ceva de genul “Vino la mine!” sau “Hai afara!” nu mai retin exact.
Cert e ca m-am trezit langa usa, cand din reflex am strigat-o pe bunica, aceasta mi-a raspuns imediat… atunci m-am trezit de-a binele, in acele momente nu intelegeam ce mi s-a intamplat, dar pe masura ce am crescut a inceput sa-mi dea de gandit visul ala.
Scuze, e putin offtopic, dar sper ca daca nu tu macar cineva sa aiba putin habar de “paranormal” din jurnalul tau. 🙂
o sa fac un articol legat de asta, si acolo o sa impartasim experientele astea stranii…Caci le-am trait cu totii, sunt convinsa. Unele au explicatii, altele, nu…alea ne bantuie.
Da… un lucru stiu sigur, copii sunt cel mai des afectati de chestii din astea, ei sunt cumva mai deschisi in comunicarea asta, mai ales copii mici, dar si animalele simt astfel de prezente.
da, cele fara explicatii ne dau toata viata de gandit si nu ne lasa sa le uitam, poate cineva vrea sa transmita un mesaj, iar noi nu suntem capabili sa le receptam cum trebuie, nu avem semnal bun 🙂
SSt, pastram astea pentru topicul respectiv.
OK, doar sa inceapa curand :)ca sa nu uitam esentialul 😀
Cred ca daca incep eu sa impartasesc experiente stranii, care defapt sunt normale ai sa iti repui tv`ul in functiune, Nona.. 😛
Lol, il voi repune, dar numai dupa ce ma satur de negura…da. Chiar o sa fac un articol despre ciudatenii!
:* tre’ sa te intreb ceva pentru un scenariu. am scris si pe blog, daca nu ajung la tine azi. am si o filmare. 🙂 e un viitor scenaras.
:*
Am fost, am citit. Vorbim live.