Ziua 13, Bucureşti, România
Du-te acasă, că iar incremenişi la birou, şi e 8 seara, îmi zice înţeleapta voce a conştiinţei…
Eu, neah…
Pe la zece sting lumina, împinsă de la spate de somn, ies din şcoală şi prind în direct cel mai bubuitor tunet ever.
La câteva minute, vine şi ploaia, ca o domnişoară timidă, cu stropi discreţi şi vânt călduţ…
Nu grăbesc pasul, strada e liberă, afară, primăvară, iar eu am atâtea gânduri de povestit, e bine…
…Preţ de două minute, până când se dezlănţuie nebunia. Vântul, grăbit, începe să scuture copacii din rădăcină de parcă şi-ar fi pierdut portofelul, iar fulgerele orbitoare care-i dau o mână de ajutor îmi anunţă un început de disconfort, căci sunt uşor cam prea dese pentru a mă bucura în taină de romantismul stropilor călduţi care, mână-n mănă cu inamicul, îşi schimbă consistenţa, par să fie mai deşi, mai mărişori…
Grăbesc pasul, precaută, dar păstrându-mi prestanţa de doamnă…şi într-un minut trăiesc pe viu experienţa Anei, în drumul ei către Manole…
Norii aruncă pe pământ o ploaie cum n-am mai văzut decât în filmele cu furtuni pe mare, în care clăbucii valurilor se amestecă nervos cu rafalele torenţiale…
Din domnişoara timidă şi inofensivă, ploaia devine o vrăjitoare sardonică, ce-şi face dansul nebun de la miezul nopţii aruncând cu stropi mari şi reci din toate direcţiile, învăluitor, de mă şi întreb absolut idiot ce m-aş face dacă aş fi acum un ştergător de parbriz?
Miroase a baltă, de parcă o gură de sus a supt un lac întreg şi i-a dat drumul printre dinţi, fără simţ de responsabilitate, în capul bietei capitale europene…
Până să ajung în staţie, umbrela este dovedită şi se declară dată peste cap.
Apa cade din cer cu o bucurie care încă mi-ar da fiori plăcuţi, dacă fulgerele, în crescendo violent, nu m-ar speria atât de tare.
Mă gândesc, preventiv, ca să nu zic că nu mi-am spus-o, oare ăsta mi-o fi sfârşitul, prin carbonizare? …Dar n-apuc să îmi răspund, căci picioarele mele demarează o fugă sănătoasă şi nu-şi stopează trapul de căluţ până când nu urcă în autobuzul venit, iată, da, deci se poate, la fix!
Afară e urgie. Taifun.
Fiecare stop pe care-l face şoferul, în staţii, culege oameni muraţi instantaneu, suntem fleaşcă toţi, până la piele, însă, paradoxal, într-o complicitate aproape unică în viaţă, toţi călătorii sunt veseli şi schimbă priviri prietenoase, căci inamicul este comun şi a terfelit tot ce-a prins, fără deosebire…
Cobor încet din autobuz, aş lua-o la goană dar mi-e frică de trăznet, aşa că oftez timid şi vâslesc pe trotuar prin apa care ajunge la glezne…
Ajung acasă cu trei kilograme în plus.
Mă dezbrac pe repede înainte şi mă arunc în duş, infrigurată.
…Moment în care realizez că veselia cu care natura se joacă dezastruos, ciufulind copacii, a scos din minţi şi biata apă menajeră, care, într-un moment de beatitudine, a părăsit ţevile, pentru a merge afară, la marea întâlnire, lăsându-mi, la deschiderea robineţilor, mesajul: “fffsst…” al aerului gol.
…Afară, evident, furtuna s-a potolit.
Mișto! (ropote, vijelie, taifun de aplauze)
Incerc să-i explic lui Costică, după cum ai scris și in subtitlu, că este vorba despre București, România și că furtuna s-a potolit. El vrea să facă duș, e-n altă lume! 🙂
ce scump esti…
De trei nopti dorm cu un ochi, ca pe la 23.00 incepe furtuna cu maxim volum si pe la 3-4.00 noaptea, cutremur. De trei nopti se repeta asta cu incapatanare, iar fetele mele cele rotunde o tin intr-un plans si intr-o agitatie continua. Azi sunt pe cafea non-stop. Welcome in the club! Pup
Deci e bine. Si la mine, cand potop, cand cutremur. pe dinauntru. 😉
ora 9 seara. muzeul taranului roman. film. wajda. cu un prieten.
22.30. iesim. fulgere. eu, cu o placere copilareasca si diabolica, incep sa rad: cat de mult imi place!
facem cativa pasi. incepe ploaia. eu, inca, rad: ce misto e!
si se dezlantuie. ne pitim pe undeva, in timp ce eu fumez o tigara.
eu: ti-a placut filmul?
el(desi la inceput s-a declarat plictisit): da
incercam sa sunam dupa taxi. evident, nu raspunde nimeni.
el: hai sa prindem metroul
eu: pai, si cum facem?!
el: alergam
si am alergat. dupa primele 10 secunde eram patrunsa de apa pana la piele(si usor fericita). ne indreptam spre victoriei(eu, inca sperand, cautand cu privirea un taxi, un om, ceva…)
imi desfac parul, tot aia e, simteam apa din tenisi si blugii deveneau din ce in ce mai grei, tragandu-ma in asfalt.
el: am plans
eu: cand?
el: la filmul asta.
ea: la ce faza? (se apropie de victoriei)
el: cand urca ea pe poteca.
ea: nu urca. cand cobora cu tipa aia, dupa ce se aflase de boala?
el:nu, cand a condus-o la autobuz. cand se intorcea si se gandea si era trista.
ea: a, da…cand avea lacrimi in ochi…da, si mie mi-a placut. doamne, sunt terminata, nu mai pot sa merg.
intram la metrou. imi storc apa din par. din geaca. incerc sa-mi sterg fata.
ea: uita-te la mine. mi s-a intins rimelul?
el: nu. nu-ti mai da cu mana pe la ochi, ca duci toti microbii…
ea: mi s-a intins rimelul? e de ajuns ca arat cum arat, nu vreau sa am si fata din “corbul”…
el intra grabit: nu ai absolut nimic.
cativa tineri se uita usor milos la mine. cumpar cartela. vanzatoarea ma compatimeste sincer.
intram pe peron. eu, tragand dupa mine o pereche nesfarsita de blugi si niste tenisi mari, mari…
ea se gandeste totusi ca parul ud o face sexi. nu e chiar foarte rau. spera ca toti sa se uite la fata ei si sa nu intoarca capul dupa ce trece ca sa ii vada blugii care curg fara nicio forma…
se despart. fiecare ia metroul in directia opusa. al lui vine imediat. al ei, peste 5-6 minute(iisuse!)
oamenii se uita la ea. femeile indiferent compatimitor. barbatii incitati. ea incepe sa se distreze intr-un coltisor mic din creierul ei. foarte tare! si se roaga in acelasi timp – nu va uitati mai jos, uitati-va doar la fata si la parul ud, va rooog!
vine metroul. un domn in varsta se aseaza langa ea. se atinge o data scurt in zona cu pricina. of, doamne! nu ma uit, da-l in ma-sa, nu ma uit la nimeni, fixez un punct fix si stau asa 2 statii. cand ajung, ma ridic demn, incerc sa merg usor spre usa…
bucur obor – ploua in continuare. se piteste sub un soi de acoperis si asteapta troleul sau tramvaiul. ceva tot trebuie sa vina! nu vine nimic. langa, un tanar dragut. ea face joculetul obisnuit care iese in proportie de 98%. numara pana la 100 si sigur vine ceva. nimic. numara pana la 200. intoarce capul discret catre tanar, cat sa se asigure ca si el se uita din cand in cand spre ea. numara pana la 300. cacat! incepe sa-i fie frig! sunet de mesaj.
el: unde esti?
ea: in obor
el: eu, tot in metrou.
se vede tramvaiul. traverseaza, fugind. in statie aproape se izbeste de un tip, smecheras, tatuat, uscat si tuns periuta. el ii vede fata si parul si i se citeste brusc o dorinta. ea ramane in preajma lui pana cand urca. bineinteles, se roaga in continuare, sa nu se uite la blugii care se scurgeau si curgeau de pe ea. stau la distanta si isi mai arunca cate o privire. ea numara statiile in gand. nu vrea decat sa ajunga acasa. coboara. inca 5 minute de mers. o sa fie bine. taraste picioarele. inca putin. pe aleea inspre bloc isi deschide geaca uda. mai respira putin din aerul ei sexi si terminat si intra. sunet de mesaj.
el: ai ajuns cu bine?
ea: da
el: eu, tot in metrou.
WOW…splendid!!!
ma scuzati va rog, ce facea in metrou?
se indrepta spre casa. era ruta lunga. ca sa nu mai schimbe. victoriei – timpuri noi.
aaa…io imi imaginasem ca ramasese romantic la metrou, asteptand sa te intorci…
si io! si io!
Parca eram acolo plouata si eu… 🙂
Si in Targu Jiu ce linistit a fost \:D/,acum e soare,frumos,cald.
Totusi nu imi dau seama,cum dintr-o astfel de furtuna urata,transcrii aici ca si cum ar fi fost un basm frumos.
Esti tu de-al meu, si esti dragut…
Sa-ti spun secretul: cand esti indragostit lulea, noaptea e zi.
Cand esti frant de suparare, lumina e tortura.
Te pup.
11 iunie – orele 22:05 🙂
sa ma anunti din timp, stii ca sunt senila…
Bai, cand s-a intamplat asta? Eu de ce nu stiu nimic de furtuna asta?
Aseara, aci, in bucuresti. Tu pluteai in zona crepusculara si pe noi siroiau torentele? Se poate?
Aaaam uitat, eu aseara am fost tare bolnavior si la ora 21 eram deja pe taramul viselor. Si parca am auzit eu ceva traznete prin somn.
Alea erau, puiule. Si eu, in bataia lor. Ciuciulete.
Lasa, lasa ca uite asa cresti mareeee…!
Nu vreau sa fiu mare! Na!