Jurnalul lui Manon.

Oamenii-oameni îmi încarcă mie bateriile cu speranță.

*

Vezi? De aia am simțit eu să mă fudulesc pe șest, acum două zile.
Din instinct.
Un spectacol cu premiera la orizont, de unde fac rost de gheață carbonică, dacă întâlnesc iar scoarțe comode, care mă vor refuza – toate aceste gânduri m-au făcut să mă umplu de energia aia expozivă care – credeam eu (din experiență) – îl va mobiliza, cu siguranță, și pe necunoscutul de la telefon.

M-am bucurat de reușită.

Dar mi-am scris victoria pe șest.

Din instinct.

Și iată de ce.

Azi m-am întâlnit cu tipul acela.
Din clipa în care l-am privit în ochi am înțeles că.
A fi OM nu e ca mersul pe bicicletă, îl practici și nu-l mai uiți.
A fi OM înseamnă să te naști așa.
Fricile mele au fost inutile.
M-ar fi ajutat oricum, pentru că așa este el, bun și generos.

*

Azi, în cercul meu cel strâmt, a mai intrat un OM.

Vezi? De aia am scris, luni, pe șest.
Ca să scriu, miercuri, un “Mulțumesc!” la vedere…
…Lui -> Bogdan Alexandrescu.

Priviri furișe stânga-dreapta. Deși e întuneric.
Strecurare cu spatele la zid, glisantă.
Lovire ușoară în noptieră, blestem ascuns în gând, înjurat reprimat.
Pipăire pereți, pentru asigurare.
Mers tiptil, să nu scârțâie parchetul, până la laptop.
Și se făcu lumină, în ecran.
Tot toc toc toc toc coc pe taste, următoarele:
Pfuui… Sunt bună. Sunt al dracului de bună. Felicitări, madam, pentru energia minunată, jos pălăria, și felicitări pentru felul în care comunici. Mai ales la telefon. Cu necunoscuți. Ai un feeling pentru ăia buni ca tine.

Ia. Un zgomot.
De sus? De jos?
Închiderea clapetei de laptop, inima speriată ca o vrabie.
Alarmă falsă. E de afară.
Gheață carbonică. Ai pus mâna pe telefon și l-ai sunat pe necunoscutul ăla, să întrebi dacă livrează, cât costă, cum dracu o pui în aparatul de fum… Magistrală conversație ați avut voi doi, iartă-mă că tot laud, dar o spulberași și pe Irina, care asculta ce vorbeai. Bref. N-am trofeu, să îți dau, dar crede-mă, ești bună. Ești foarte bună. Să vorbești cu un necunoscut, pe principiul “cei buni se adună” și, la finalul conversației rezoluția să fie că tipul vine la facultate, miercuri dimineața,  să facă el, și nu oamenii tăi -probe la aparatul de fum și să…pfuiiii… aici e maxim, să îți livreze personal cele optâșpe kile de gheață carbonică din partea casei. Ești bună, fată, bravo!!! Sunt mândră de tine, de mor!!!

Save.
Shut down.
Priviri furișe cu respirația oprită.
Niciun pericol.
Mers tiptil, să nu scârțâie parchetul.
Glisare pe lângă zid, până la întrerupător.
Și se făcu lumină în casă.

Acum pot trece niznai prin fața oglinzii, fără riscul ca femeia care mă privește din ea să mă strivească cu disprețuitorul:
Ți-au murit lăudătorii, fată… Și ești modestia întruchipată!!!

Oglinda n-a văzut nimic. Era întuneric beznă când scriam. 😉

Era anul 1996.
Ajunsesem acasă, la Tg-Jiu, să fac sărbătorile cu ai mei.
M-am dus la o discotecă, într-o seară.
Adoram o melodie, și o dansam de parcă eu o cântam.
*

Well. Să recapitulăm ca înainte de Crăciun.

Eu, acum:

Nu-s nici aici, nici dincolo.

Nici în mine, nici afară.

Nici prea-prea, nici foarte foarte.

Mă rog, mint. Sunt foarte foarte cu trei puncte de suspensie.

*

Vin sărbătorile (când, cum, a trecut un an?) și mi-e dor de acasa acasă.
De rădăcini, de baștină.

*

Am slăbit. (Bravo, fată.)
Fără înfometare, că m-am ars odată de am pus la loc, după aia, triplu.
Slăbesc pentru că îmi pun în gând.
Și fac mișcare.
Pe verticală, adică. Dansez.
M-a iertat dumnezeu de orizontală, ete, acuș trebuie să suflu în lumânarea de doi ani și ceva (mi-e dor să mă pup cu cineva).

Știu patru bărbați îndrăgostiți de mine.
Trei au ouă.
Al patrulea are frică.
Pe el îl vreau.
Normal.
Nu mă mai mir de nimic.
Karma.
Sentimentele mele trebuie să o ia, neapărat, pe apa sâmbetei. Apă tonică, apă platonică. Fie.

Așa.
Crăciunul.
Mi-e dor de tata. Iar mă duc la el cu mâna goală de altă mână dragă.

Ce-am făcut anul ăsta?
Nimic pentru mine.
Multe pentru alții (Bravo fată!)

Ce vreau eu, de fapt, mult, mult, moș Crăciune?
Să mă ghemuiesc la pieptul unui bărbat pe care să-l ador/și el pe mine.
Să nu mai am dor.
Nevoi.
Dureri mocnite.
Zâmbete care lăcrimează.

*

Era anul 1996.
M-am dus acasă, la Tg-Jiu, să fac sărbătorile cu ai mei.
Am fost la o discotecă, într-o seară.
Adoram o melodie, și o dansam de parcă eu o inventasem.
Așteptam cu sufletul la gură, oare Dj-ul ăla necunoscut pune melodia mea?
Și a pus-o.
Eram în centrul discotecii.
Dansam de parcă numai eu eram pe lume.
În jurul meu, cerc.
S-a terminat melodia și am mers la masă.
Am pus gura, însetată, pe pahar, să sorb un strop de suc.
Și aud iar melodia.
Fug în ring, și o trăiesc din nou.
Merg la masă.
Din nou, melodia.
Am dansat-o de șase ori.
Eram fericită, transpirată fleașcă și îmi tremura, deja, tot corpul, de la efort.
Dar mă întrebam cum de am norocul ăsta, să o aud pe repeat?
La un moment dat, vine la masa mea un ospătar.
“Dansați superb!”
“Mulțumesc!”
“Eu sunt Florin. …Eu l-am rugat pe DJ să pună melodia de atâtea ori, nu mă satur să vă privesc…”
“Îți mulțumesc din suflet, Florin!”

*

Well. Să conchidem, că ne-apucă anul 2012 în scris italic.

M-am recompus în gagică.
Am uitat cum e în doi.
Și aș vrea ca un Florin să îmi pună pe repeat cântecul acela, ah, ce altfel sună el, acum…

Moș Crăciune, scrisoarea mea e melodia aia:
“I don’t wanna feel like I’m stranded“

*

Atenție! Conținut explicit.

*

Ce bucurie au unii masculi să spună bancuri misogine…
Cu câtă voluptate le zic, mai ales dacă sunt femei în zonă…
De ce au femeile menstruație? / Pentru că merită.
…Ăsta cică e banc.

Pe mine mă amuză tipii ăștia.
… Pentru că merită să le vezi fețele când primesc replici care le sparg ouăle.

E.

Să mergem pe fir.

Mi-a zis, cineva, ieri, un banc ne-misogin.
Zice-i-aș misandru, dar nu e.
Îl recomand femeilor, ca replică la bancurile misogine.
Efectul e, garantat, … omletă.

*

O femeie intră într-o macelărie.
Vede în galantar marfa, și-l întreabă pe măcelar:
– Cum dați picioarele de porc?

Măcelarul îi aruncă o privire perversă, mijește ochii  și-i șuieră, libidinos:
– …Eh… Le dau… la o parte.

Femeia, serioasă:
– Atunci vreau două limbi.

*

Vezi titlul.

Să tot fi avut nu-mi mai amintesc cât, că sunt bătrână, dar atunci eram fresh.

Ciudățică, ziceau banalii, că eram deșteaptă și aveam limba ascuțită.

În orașul gri, cu oameni gri cu haine gri, eu eram fluorescentă.

Cu păr luuung, prins într-o coadă care avea vreo șaizeci de codițe împletite.

Ce modă.

Ce timpuri.

Ce mai dansam…

Eram ca argintul viu.

Jur.

*

Caut melodia asta, de vreo mulți ani.
Nu știam cum se numește cântecul, senila dracului, nu-mi aduceam aminte numele formației…

Și azi, când rătăceam nostalgică prin iutub, ca să atârn pe peretele de facebook cântece calde, moi și sentimentale, buf!

Găsesc melodia.

Că tot e vineri, zic să o pun aici, agățată în jurnalul meu, cu istoria ei, cu tot, cu trecutul meu, cu tot.
Ete. Ca să știe și ai mici de ea.

link -> Mel & Kim Get Fresh At the Weekend

Și, doamne, ce-o mai dansam…

Măh. Dansam mișto. Jur.

*
… Și acum dansez mișto.

JUR.

😉

Listen.

Voices.

Carry each other. One love.

Whataya think?

O femeie isi primea amantul in timp ce sotul ei era plecat la serviciu.
Intr-o zi, fiul ei de 9 ani se ascunde in sifonierul de la ea din camera. Sotul ei vine acasa pe neasteptate, asa ca ea il ascunde pe amant tot in sifonier.
Baietelul spune “E intuneric aici.”
Barbatul sopteste “Da,este.”
Baiatul -”Am un pokemon”
Barbatul -”Foarte bine.”
Baiatul -”Vrei sa-l cumperi?”
Barbatul -”Nu, multumesc.”
Baiatul -”Tata e afara.”
Barbatul -”OK, cat costa?”
Baiatul – “3 milioane”

Peste o saptamana, cei doi nimeresc din nou impreuna in sifonier.
Baiatul -”E intuneric aici.”
Barbatul -”Da, este.”
Baiatul -”Am un robotzel.”
Barbatul -”Cat vrei pe el?”
Baiatul -”7 milioane”
Barbatul -”Fie.”

Dupa cateva zile, tatal ii spune baiatului “Ia-ti pokemonul si robotzelul si hai sa ne jucam afara”
Baiatul: “Nu pot. Le-am vandut.”
Tatal: “Si cu cat le-ai vandut?”
Fiul: “cu 10 milioane”
Tatal spune “Nu e frumos sa-ti jefuiesti prietenii asa. Le-ai vandut
pentru mult mai mult. Te duc la biserica, trebuie sa te spovedesti”.

Se duc la biserica si tatal il pune pe baietel sa intre in confesionar si inchide usa.
Baiatul: “E intuneric aici.”
Preotul: “Iar incepi?”

Cineva din Spania îmi citește jurnalul și citesc și eu, la una cu el/ea.

link -> Două drepte paralele.

Uite, la recitiri, o pagină întreagă.

Ce rău îmi era atunci, cu sufletul țăndări, dar ce viu scriam.

Ah.

link -> ianuarie 2011, pe out punct ro, pagina 2

Un link, pe un perete de facebook: Porcul asasin.

Povestea-i despre un nene care, beut, în încercarea de a asasina creștinește un porc – a nimerit cu cuțitul în propria beregată.
Și a sucombat.

Ei.

Dumnezeu să-l odihnească, atâtea i-or fi fost zilele.
Măcar era amorțit dinainte (conform legii).

*
Sper că porcul e bine.