Era anul 1996.
Ajunsesem acasă, la Tg-Jiu, să fac sărbătorile cu ai mei.
M-am dus la o discotecă, într-o seară.
Adoram o melodie, și o dansam de parcă eu o cântam.
*
Well. Să recapitulăm ca înainte de Crăciun.
Eu, acum:
Nu-s nici aici, nici dincolo.
Nici în mine, nici afară.
Nici prea-prea, nici foarte foarte.
Mă rog, mint. Sunt foarte foarte cu trei puncte de suspensie.
*
Vin sărbătorile (când, cum, a trecut un an?) și mi-e dor de acasa acasă.
De rădăcini, de baștină.
*
Am slăbit. (Bravo, fată.)
Fără înfometare, că m-am ars odată de am pus la loc, după aia, triplu.
Slăbesc pentru că îmi pun în gând.
Și fac mișcare.
Pe verticală, adică. Dansez.
M-a iertat dumnezeu de orizontală, ete, acuș trebuie să suflu în lumânarea de doi ani și ceva (mi-e dor să mă pup cu cineva).
Știu patru bărbați îndrăgostiți de mine.
Trei au ouă.
Al patrulea are frică.
Pe el îl vreau.
Normal.
Nu mă mai mir de nimic.
Karma.
Sentimentele mele trebuie să o ia, neapărat, pe apa sâmbetei. Apă tonică, apă platonică. Fie.
Așa.
Crăciunul.
Mi-e dor de tata. Iar mă duc la el cu mâna goală de altă mână dragă.
Ce-am făcut anul ăsta?
Nimic pentru mine.
Multe pentru alții (Bravo fată!)
Ce vreau eu, de fapt, mult, mult, moș Crăciune?
Să mă ghemuiesc la pieptul unui bărbat pe care să-l ador/și el pe mine.
Să nu mai am dor.
Nevoi.
Dureri mocnite.
Zâmbete care lăcrimează.
*
Era anul 1996.
M-am dus acasă, la Tg-Jiu, să fac sărbătorile cu ai mei.
Am fost la o discotecă, într-o seară.
Adoram o melodie, și o dansam de parcă eu o inventasem.
Așteptam cu sufletul la gură, oare Dj-ul ăla necunoscut pune melodia mea?
Și a pus-o.
Eram în centrul discotecii.
Dansam de parcă numai eu eram pe lume.
În jurul meu, cerc.
S-a terminat melodia și am mers la masă.
Am pus gura, însetată, pe pahar, să sorb un strop de suc.
Și aud iar melodia.
Fug în ring, și o trăiesc din nou.
Merg la masă.
Din nou, melodia.
Am dansat-o de șase ori.
Eram fericită, transpirată fleașcă și îmi tremura, deja, tot corpul, de la efort.
Dar mă întrebam cum de am norocul ăsta, să o aud pe repeat?
La un moment dat, vine la masa mea un ospătar.
“Dansați superb!”
“Mulțumesc!”
“Eu sunt Florin. …Eu l-am rugat pe DJ să pună melodia de atâtea ori, nu mă satur să vă privesc…”
“Îți mulțumesc din suflet, Florin!”
*
Well. Să conchidem, că ne-apucă anul 2012 în scris italic.
M-am recompus în gagică.
Am uitat cum e în doi.
Și aș vrea ca un Florin să îmi pună pe repeat cântecul acela, ah, ce altfel sună el, acum…
Moș Crăciune, scrisoarea mea e melodia aia:
“I don’t wanna feel like I’m stranded“
*
