Deci lucrează la noi.
Locuiește undeva prin școală.
Și bea de stinge.
Ah.
O comite, grav.
E obraznic.
Nu își îndeplinește îndatoririle de serviciu. Adică să stea în cur și să facă de pază.
Și e insolent cu toți.
Omul căpușă.
Te simți obligat să întorci obrazul, să rabzi.
Ca să nu-l dea afară.
Căci afară înseamnă homeless.
Și, dacă s-ar întâmpla asta, ne-am simți cu toții vinovați.
Deși EL bea.
Deși EL e obraznic.
Deși EL e leneș.
Ah.
Pusesem, în pomul ăla de Crăciun, globurile mele, pe care le aveam de la mama. … Iar mama nu mai este.
Pomul era la parter, în fața cabinei portarului.
A doua zi de la împodobire, în noaptea în care omul-căpușă a fost de rond (beat pușcă, evident), pomul nu mai avea globuri.
N-am scris atunci, ca să nu ard pe-aici amarul, am așteptat să rămân doar cu cenușa mâhnirii.
Să râd, în loc să îl împușc în cap pe Vasile.
Să râd de omul căpușă.
His mother should have thrown him away and kept the stork.
