Prin camera se tot falfaia o musca juvenila. Nu bazaia, n-avea, inca, glas.
Ii ardea de joaca. Mi se aseza pe picior, imi topaia pe mana.
Ma prinsese intr-un moment solemn, filosofam prostii.
Si proasta asta de musca se zbenguia rasturnandu-mi gandurile.
M-am enervat.
Am reperat-o pe un perete si m-am strecurat usor, din pat, cu un capac de cutie in mana.
Deci atat! O omor!!
Maria ridică ochii din telefon si ma interpeleaza nazal:
– Vaaai, Nona, cum sa o omori?
Ma opresc, naucita si usor in culpa.
– Ma seaca, nu vezi ca nu ma lasa in pace?
– Dar e mica… Nici macar nu si-a trait viata.
OK. Deci acest argument m-a lasat masca. Am pus cutia jos, invinsa.
– Bine, Maria. Dar daca ai salvat-o, trebuie sa o botezam.
…Si am intitulat-o Miki.
Azi dimineata, in febra pregatirilor pentru mersul la plaja – care se desfasura pe principiul zaceam in pat si ne faceam curaj sa plecam inainte de a ne prinde pranzul, Miki, musca juvenila, se dadea huta pe Maria.
Aburita de somn si ciufuta, Maria se ridica din pat si boscorodeste, in drum catre baie: Deci eu pe asta o omor!
M-am ridicat in capul oaselor si am zis: ATAT!
– Ce?
– Nu omori nimic. Miki e familie, las-o sa te bazaie!
😆 Pe musca noastră o cheamă Harry! Aşa a numit-o cea mică… şi avem mare tragedie în familie dacă altoim vreo muscă.
🙂
Ce dragut! Eu una nu mai am mila pentru insecte atata timp cat sunt in casa. Daca sunt eu acasa la ele, in natura, atunci le las in pace. 🙂
bia. 🙂
Deci nu-poarta microbi indiferent de varsta si nume.
N-am nicio retinere in a omori molii,tantari si muste.Pentru furnici mai am mustrari de constiinta,chiar daca mai urca la mine,la etajul patru.Si nu suport faptul ca oamenii calca din nebagare de seama peste melcii care ies sa se plimbe pe alei.
La melci am mare grija. Ii duc in tufis, daca sunt pe trotuar, ca sa nu-i omoare lumea.
te iubesc 🙂
si eu pe tine. 🙂
Buna ideea cu melcii. De “familie” nu prea am ce sa zic. Daca am rabdare prind “verisorii de grad indepartat” in servet si ii poftesc pe geam afara.
Multumesc pentru zambetul de miezul noptii!
pup, oana! 🙂
N-as putea sa adopt o musca :)))))) Dar apreciez curajul vostru
ah, well, nu e ca si cum…
anyway, era mica si simpatica.