Îmbătrânesc. Pe dinăuntru. Nu mai pot para loviturile sub centură, nu mă mai refac uşor.
De la întâmplarea de ieri sunt zombi. Nu mai zâmbesc, efortul mă costă energie.
Fac treaba ca un roboţel, şi merg cu ochii în pământ, pentru a evita întrebările.
*
Azi. Eram la sală, aranjam decorul, când mă sună Antenuţă, electricianul. Cel care, în afara orelor de program vine, şi iar vine, să revadă spectacolele.
– Doamnă, îmi deschideţi şi mie uşa de la biroul dumneavoastră?
– De ce, puiule?
– Am o siguranţă de schimbat.
– Vin acum.
Mă târăsc, apatică, spre birou… …Şi mă întreb, pe drum, ce siguranţă am eu, de schimbat, pe-acolo…
Ajung la ușă. El era acolo.
Cu doi trandafiri albi, în mână.
– Unul este pentru dumneavoastră, celălalt este pentru Irina.
Instant, îmi ţâşnesc lacrimile, fluviu, din ochi.
– Pentru ce, dragule? Pentru ce ne dai flori?
– Voiam să vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi.
– Mă copleşeşti…
Şi plâng, plâng, fără să mă gândesc măcar o clipă că sunt penibilă, că ar trebui doar să zâmbesc şi să mulţumesc, amabil.
– Îţi mulţumesc… Mă copleşeşti…
– Aşa! Acum ştiţi şi dumneavoastră ce simt eu când ies de la spectacole.
…Antenuţă, electricianul. Steluţa luminoasă a unui azi mohorât de ieri.
…ce frumos
frumos. Un gest rar.
M-a buşit pe mine plânsul şi n-am primit nici o floare. Foarte frumos gest. Şi dacă a procedat astfel, înseamnă că meriţi.
frumos gest. frumos om, intr-adevar.
Felicitari,Nona! >:D<
Felicitari,Antenuta!
pup, dada. o sa-l pup si pe antenutza. 🙂
uneori ramai uimit (in sensul bun al cuvantului) ce gesturi frumoase stiu sa faca unii oameni…simpli.
uimitor este momentul in care un om simte sa iti fie aproape, el, un strain, iar tu, avariat de altul…
cand plangem, suntem vazuti ca fiind penibili, doar de catre frustratii incontrolabili, de catre formaele de viata cu aspect uman ! nu esti penibila, esti OM !!Eu OM, pup Nona OM ! ! 🙁 🙂
te pup si eu, dragule.
Eh, ce ma bucur ca vin asa. Una rece, una calda si nu invers. Ca astfel ochisorii lui Nonette se mai lumineaza putin :*:*:* Tre’ sa-l vad si eu pe Antenutza si sa-i zambesc cand il vad pe culoare…
Hugs!!! Te sun azi si poate ai timp sa fumam una.
okisorii…se lumineaza a ploaie, vorba poetului.
Asta demonstrează că nu contează meseria omului ci sufletul pe care-l are-n el.
aşa mă simt şi eu ori de câte ori cobor de pe scenă după o piesă şi primesc o floare. consider că dacă am atins un singur suflet prin rolul meu..mi-am atins scopul.
sper să ne vedem la anu la Bucale, la unatc.. 🙂
scrii superb, apropos…citesc de mult, însă abia acu am prins curaj să şi las un comment…poate dai o tură şi pe la mine în căsuţa virtuală:)
Bine ai venit, Miss S! multumesc pentru cuvintele frumoase (sper si eu sa ne vedem la unatc) 😉
Am fost si pe la tine, imi place! 🙂
…m’ai facut sa plang…
……………………
……………………
…inca plang….. 🙂
te iubeste mami, suflet bun si cald ce esti. si te astept aici, sa vezi si tu oamenii… si salile… sa-ti aduci aminte de Casandra. te puuup.
Manon, mă mir pe zi ce trece cât eşti de sufletistă şi iubită de oameni, îmi place tare tare de tine!
Aş îndrăzni prea mult dacă ţi-aş cere un link exchange?
te pupa mami, sufletel.
te am in lista. 😉
Te-am adăugat şi eu la categoria “De top”, că acolo intri, acolo meriţi. Eşti un suflet tare cald!
Te pup şi eu, Manon, îmi pare bine de cunoştinţă!
Multumesc frumos. Pup. 🙂