1 octombrie, right?

on October 1, 2010 in Oglinda

Da. Începe anul universitar. Azi. (Dacă mănânc vreo literă nu ţineţi cont, mi-au degerat mâinile)

E bine să lucrezi într-o universitate. E şi mai bine ca acea universitate să fie cea pe care ai absolvit-o.
Să explic: Una dintre bucurii ţine de faptul că, în fiecare an, la 1 octombrie, eşti în curtea şcolii, cânţi Gaudeamus cu nasul în batistă şi retrăieşti momente splendide.
Da.
Aceste momente îmi răsfiră şi-mi împrăştie gândurile triste, şi simt că, preţ de trei minute, sunt absolut fericită.

Şi apoi, mai sunt şi copiii. Şurubeii ăştia adorabili, frumoşi şi dragi ce-mi sunt…
Ştiţi? Când îi văd adunaţi acolo, în fiecare an, eu le pup în gând părinţii. Părinţii sunt sfinţi. Iar mie îmi e dor de mama mea, care nu mai e lângă mine…
Aşa. Le pup, în gând, părinţii. Iar pe copii, direct în frunţi.

Aşa şi azi. Afară, curtea plină.

Le-am dat flori şi i-am spus fiecăruia în parte: “Bine ai venit!”
Şi poate că par prea serioasă, acum, când scriu, dar am ochii în lacrimi… Căci mă gândesc şi la sufleţeii care acum sunt trişti, cu visuri spulberate… Aşa că simt mult. Iar uneori, când simt mult mult, par rece.

Rece.
Azi, 1 octombrie, la ora 11, în Bucureşti, România, a fost un frig cumplit.
Ne-au cam îngheţat mâinile.

Inimile, însă, vă imaginaţi… Incandescente.
A mea, ruptă în două.

1 octombrie. Au venit copiii.

*

Sper ca luni să vă dau o veste bună. Sper că legea compensaţiei există.

25 Responses to “1 octombrie, right?”

  1. Onitza says:

    Sa ai un an plin de copii veseli!

  2. julie says:

    🙂 E frumos la voi acolo de 1 oct.
    Si emotionant 🙂 Sper si eu ca exista legea aia si tin pumnii stransi pentru o veste buna!Te imbratisez!

  3. liseli says:

    Iti multumesc, Manon, pentru cum simti si cum scrii!nu stiu de ce , dar la Cluj la facultatea de teatru si film deschiderea a fost luni, au inceput deja cursurile!O intamplare nostima, de acolo:bobocul meu a plecat dimineata la scoala imbracata de vara.Vazand-o inghetata, profesoarei i s-a facut mila si i-a dat pulovarul ei pentru toata ziua.Stii ce mult a contat pentru sufletelul ei, in prima saptamana ca studenta???
    Am scris asta, ca sa stii ca si parintii pupa indesat, pe suflet , astfel de oameni, oriunde-ar fi, care le tin atat de bine locul !
    Astept, alaturi de tine vestea bun.Cu inima rupta in doua, da, jumatate la Cluj, alaturi de studentii mei, jumatate pe partea cealalta a planetei…Macar acolo e vara tot timpul…
    Iarta-ma pentru postarea cam lunga.
    Weekend linistit si insorit, pe cat se poate!Te pup, macar aici nu trebuie sa facem economie! 🙂

    • Manon says:

      Scumpa mea… Ma bucur ca si parintii ne pupa pe noi, Manonele din scoli… Te pup si eu si pup si bobocul! 🙂
      P.S. Am inima rupta in doua pentru copii, jumatate se bucura pentru cei care au intrat, jumatate plange pentru cei care sunt tristi, acum.
      In rest, tacere pentru partea cealalta a planetei. Ma refac. Nu merita.

  4. BiLL says:

    Manon, am inceput anul universitar cu un “Te iubesc” si o imbratisare CALDA din partea ta, care-mi va incalzi sufletul toata iarna ce-o sa vina. Acum sunt boboc dar stiu ca voi creste in 3 ani ( 5 dar shhhh, sa nu mai afle nimeni 😉 ). Si eu te iubesc si-ti multumesc pentru primirea calda. Hagz end chises !

  5. crisu says:

    Frumos 1 octombrie :)!.Pot sa fiu si eu studenta ta ?
    Imagineaza-ti ca te strang in brate , asa …cu multa caldura din suflet si cu cateva raze de soare , razele cu care ma joc in fiecare dimineata .O sa-ti trimit cateva la pachet ca sa-ti tina de cald .
    Te ţuc cu mult drag :)….

    • Manon says:

      Cris drag… Te pup. Tu ai fost studenta, gata. :- P
      Acum trebuie sa te gandesti la aia mica, sa vezi ce repede trec anii si, hop, o sa fie studenta! Va imbratisez pe toti trei, cu drag.
      As vrea sa ne vedem de Revelion. Toti. Ar fi minunat!

  6. Laura says:

    Nicio deschidere anul asta pentru mine. Te invidiez, cumva! Imi lipseste intrucatva… 🙂

    • Manon says:

      Auzi, Laura, iti amintesti cand erai tu un samburel mic, pe forumul UNATC, si eu, mama voastra?
      Iti amintesti cum te-a certat nenea ala care lucra in scoala, pe un topic, pentru ca i se parea ca esti obraznica – si cum l-am spulberat eu, pentru ca am crezut in tine?
      Ei bine, de 1 octombrie, m-am intalnit cu el. Nu l-am uitat pentru ceea ce a facut atunci, desi intre timp a avut grija sa se imprieteneasca cu mine.
      I-am spus: Fata aia, cu care ai vorbit tu urat pe vremea in care era o candidata anonima ce frunzarea forumul, a devenit studenta noastra, intre timp. Eu am crezut in ea si am avut dreptate!

      …Asa ca, Laura, ai fost si anul acesta, pe 1 octombrie, in scoala, la deschidere.
      In sufletul meu.
      E timpul sa iti urmaresti mai departe visul, Laura.
      Pentru ca POTI.
      Mami tot acolo ramane.
      Pup.

  7. Laura says:

    Stiu ca pot. Cumva, la fiecare proiect pe care il initiez, la inceput, unul din primele mele ganduri e spre tine.

    Mi-aduc aminte de cum ai sarit atunci, ca o leoaica. Nu-mi mai amintesc de la ce a pornit conflictul, nici ce am zis eu, nici ce a zis el… mi-aduc aminte o replica a ta: “Si ce o sa faceti? O sa va taiati cablul de net?” Am pufnit intr-un ras isteric cand am citit-o si mi-am zis: “Ce femeie!”

    Multumesc ca m-ai ‘adus’ si in deschiderea de anul asta.

    • Manon says:

      Daaa! Suparat ca iti iau apararea, el zisese, despre forumul UNATC, ca ” Daca vreau, te las fara jucarie”…
      “Si ce o sa faceti? O sa va taiati cablul de net?” LOOOOOOOOOOOOOOOL! Uitasem!!
      Da si eu, a dracu, ii adusei aminte, la deschidere… Si au trecut, cat? Patru ani, de atunci?

      ***

      Ai grija de tine, Laura. Ai ce apara. 🙂

      • Laura says:

        5 ani, Nona! Eram clasa a 11-a, urma sa dau admitere abia peste inca un an. 🙂

        Lasa, ca mai stiu pe cineva care are memorie buna si “inteapa” cand te astepti mai putin. Serios, uneori imi pare ca din tot Universul asta tie as putea sa iti spun “mama” si sa fie mai credibil, atat simt ca iti semen uneori.

        Oricum, te rog sa ma crezi ca in 4 ani in UNATC, eu nu stiu cine este acel domn. Probabil ca ne-am intersectat de multe ori pe holuri, dar nu am stiut cine suntem.

        • Manon says:

          5… fra-tee…
          (Cand treci pe la scoala iti spun eu cine e. E, n-ai crede, sexy. Are ochisori de vulpe, cand vorbim. Iar eu, limba ascutita si cruce, in privire. Deci lol. )

  8. Laura says:

    Pai care sunt orele in care as putea sa te fur putin pentru un ceai/cafea sau ce iti pofteste sufletelul? Mai ales ca am sa iti aduc un DVD.

  9. Vlad says:

    Of, vreau si eu sa fiu acolo la anul, ca student!Doamne Ajuta!

Leave a Reply to Manon