O privesc aşa, cu pupila dilatată, căci e o prezenţă absolut dezagreabilă din toate punctele de vedere, ceea ce, pentru mine, este echivalent cu bezna minţii.
Face lista. Strânge oamenii. Va fi, undeva, în Bucureşti, marţea viitoare, o adunare politică. Iar oamenii de pe listă vor primi 50 de lei pentru a se aduna turmă şi pentru a striga la comandă: Huoo! Jos! şi Sus!
Mă doare stomacul, de la silă. Mă uit la noaptea umanoidă care dă telefoane, cu febrilitate, în faţa mea, şi întreb alb: Ce partid?
Aud ca printr-o pânză de cort: Ce contează? Bani să iasă!
Da. Bani să iasă.
Da. Atunci tot ei să înlocuiască şi ceea ce, pe vremuri, era ridicat în slăvi – iar acum a devenit anacronic şi vetust: caracterul.
**
Privesc, cu pupila dilatată, la întunericul biped ce se agită în faţa mea. Îşi adună fraţii întru întunericeală.
Nu va căuta – căci nu va dori să afle – niciodată sensul cuvântului incoercibil.
