Am remarcat-o datorită fondului de ten. Deschis la culoare și groscior. Nu i-am spus că nu e în regulă, n-am putut.
Când nu pot spune ceva, cuiva, înseamnă că mă țin deoparte. N-am motiv aparent, dar am antene.
A început să mă salute.
–Bună ziua, DOAM-NĂĂ!
Cuvântul “doamnă” era apăsat. De fiecare dată.
Îmi provoca un vag discomfort, însă intonația era la limita dintre frondă și ghidușie.
Zâmbeam și îi răspundeam la fel de “protocolar”.
A trecut timp.
Am rugat-o mereu, când ne întâlneam, să îmi spună pe nume, căci salutul acela, în care apăsa pe cuvinte, era absolut deplasat.
N-a înțeles și, de fiecare dată când mă vedea, insista să umple holul cu sonorități ce se apropiau periculos de ironie.
Femeia mi-ar fi devenit antipatică dacă mi-ar fi păsat câtuși de puțin de ea.
Și m-am ferit s-o bubui, pentru că ochii ei rămâneau ghiduși.
Acum două săptămâni, îmi vine în birou. Avea nevoie de un port-țigaret, pentru o fotografie de epocă.
N-aveam. I-am dat un băț negru, cu care se prinde cocul, și i-am arătat cum să lipească o țigară la capătul celălalt. I-am explicat cum se ține port-țigaretul.
Entuziastă, ea a exclamat:
– Vaai, vă mulțumesc! Vedeți, doam-năă, CĂ NU SUNTEȚI PROASTĂ DEGEABA!
Tablou.
În birou erau G. și Irina. Care au încremenit.
Ei au încremenit pentru că știau ce reacții am la întâlnirile cu nesimțiții.
Eu am încremenit de încremenirea lor.
Într-o fracțiune de secundă am realizat că dacă deschid gura, o să îi zduncin și pe copiii mei.
Am respirat. Am zâmbit.
Și i-am spus femeii, cald, aproape constatând: Draga mea, e nepoliticos… Să nu mai folosești expresia asta…
Ea a zâmbit senin, neintimidată, m-a aprobat, și dusă a fost.
Ce ironie… Să insiști pe formula de politețe și să o combini cu insulta… Cât pustiu poate fi într-un creier…
**
Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, când mă întâlnește, mă salută cu același aer de patronare.
A și uitat ce i-a ieșit din gură, atunci.
Eu, nu.
**
Azi am întâlnit-o, din nou.
Și a comis-o, dublu.
Nu vreți să știți.
Să zicem doar că, o perioadă de timp, va merge pe holuri cu coada la vipușcă.
**
…Am remarcat-o datorită fondului de ten. Deschis la culoare și groscior.
Vorbim, în acest caz, despre o lavabilă spoită grosier peste bicisnica humă.
…Cât putea să reziste fără să cadă?
