Mi-a zis un prieten că m-am leşinat, în jurnal.
Aşa este.
O luasem razna, acum vreo lună, după care am început să scriu în relanti.
Mi-e dor şi mie de ascuţişul limbii mele, de sarcasm şi de energie.
Însă.
Nu am, momentan, pentru ce să pocnesc. Le rezolv pe toate în viaţa reală, a dracului chestie…
…Şi ascult, iar, muzică. Muzica îmi taie limba. Mă strânge de gât, nu mă împinge la tirade.
Plus cenzura. Nu pot scrie despre aia, nu pot scrie despre ăla, nu pot scrie despre ăştia…
Plus că m-am izolat complet de mass media, am idiosincrazie la televizor şi la ziare.
So…
O fi venit momentul să aprind lumânarea Jurnalului lui Manon, şi să stau la priveghi preventiv, aşteptând să moară?
Nu ştiu.
Însă.
Nu voi încerca să scriu doar de dragul de a aduce, aici, cititori.
Îi respect prea mult.
…Sau poate că m-a leşinat toamna asta, cu singurătatea ei noroasă…
Habar n-am. Şi mă întristează faptul că nu mă doare.
*
Vă pup, cu acelaşi Drag. Atât mai simt Acum.
