Situaţia e cam aşa: Voi aţi citit pagina mea de prezentare, din jurnal, aia în care spuneam “Cum am ajuns aici…abia acum”?
Prin pagina aia, scriu, la un moment dat, că reiau jurnalul pentru că am doi fani ( dintre care unul sunt eu.)
M-am întâlnit, azi, cu celălalt fan.
– Auzi, tu mă mai citeşti?
– Da, dar mai rar…
– Aha. De ce?
– Nu mai scrii ca altădată. Citesc mai mult articolele pe care le scriai mai demult.
Corect. Nu mai scriu ca altădată. Nu mai sunt atât de tăioasă, atât de rea, de cinică, de dracu să mă ia. E atâta ură în jurul nostru, mocnesc atâtea drame şi e vid de speranţă… Nu simt să alimentez, ci să calmez…în lumea în care linişte e sinonim cu banal.
Plus că nu iubesc. Amorul, mai ales cu zbânţuirile lui în nedeterminare, mă ţinea vie (în sensul cel mai chinuitor).
Sunt singură, de doi ani. Neaventurieră.
Mă cenzurez, în legătură cu multe lucruri.
Înainte, boscorodeam sarcastic pentru că ştiam că nu mă citeşte nimeni, jurnalul era portiţa mea de defulare.
Acum, când lovesc tastele, fac victime colaterale.
**
Voiam să ştiţi că ştiu. Că nu mai scriu ascuţit, aşa cum scriam odinioară.
Aş renunţa la jurnal, şi mă doare de parcă m-aş despărţi de cineva cu care am trăit o viaţă.
Nu ştiu ce o să fac.
Ştiu doar că nu vreau să mă forţez să fiu cea de acum câţiva ani.
Ca un plus de paradox, oamenii care în ultimul timp m-au făcut să sufăr îngrozitor, mă citesc.
… Deci iată, eu, acum, mă justific, în loc să calc pe câteva capete goale… odihnească-se minţile lor în pace…
Deci nu ştiu ce o să fac. N-aş vrea să vă pierd pe voi, n-aş vrea să renunţ la mine.
Eu cred ca Nonette e una singura si ca si ea (ca si noi ceilalti) are suisuri si coborasuri.
Inteleg destul de bine ce scrii pentru ca si eu ma autocenzurez stiind ca la un monitor cineva se va simti jignit, tradat sau lovit. Si nu e bine pentru noi pentru ca ne raman in degete, dar e bine pentru ei. Si asta e o alegere care pentru moment e ok.
Important e sa scrii cum esti tu atunci si daca simti nevoia sa protejezi pe cineva s-o faci si daca simti sa-i dai la gioale s-o faci.
In toata ecuatia asta importanta esti tu, parerea mea.
Asa ca scrie Nonette, scrie cum simti. Fanii adevarati raman alaturi de tine oricum
:*
Nici eu nu vreau sa te pierd si sa pierd Jurnalul…nu vreau sa te fortezi sa fii ca altadata pentru ca eu vibrez cu ceea ce citesc acum.Chiar asa,si stiu ca este o stare generala de rau,chiar este.Si stiu si ca ne protejezi,desi uneori n-as vrea, ci mi-as dori sa-ti fie oaza de liniste aici si sa poti da forma trairilor si gandurilor,sa te mai usurezi.Si desi as vrea asta pentru tine,sunt recunoscatoare si te admir pentru lectia de iubire si altruism..cititorii inainte de sufletul tau si durerile sale.Asa esti tu..semeni liniste si bine si asa este si Jurnalul…Lasa Jurnalul aici si scrie in el,pentru ca noua ne faceti bine ..si ne regasim aici…Mami,pentru mine Jurnalul inseamna mai mult decat o forma a scrisului(ironic,taios,amuzant)…mai mult,mai intim..
Draga Nona; EU SUNT MAI NOUA PRIN ZONA , la inceput am zis , ok , hai sa fac si eu ca toata lumea ,sa mi deschid cont pe facebook ca mai vezi si mai auzi cate o noutate despre oamnei care nu i-ai mai vazut si auzit de ani , si , asa a fost , regasesti pers de care -ti amintesti cu drag si pers care , cum spunei mai odinioara tu intr-un site din jurnalul tau: MA BUCUR CA TE -AM REGASIT SA -TI SPUN CA MA DOARE-N CUR DE TINE:sau cev ade genul asta ( MI-A PLACUT)pt ca ai dreptate , si ai dreptate in multe lucruri pe care sau despre care scrii.Dar sa revin la oile mele(CAPIATE)..Intru in fiecare zi si citesc in ultimul timp jurnalul tau (CA-MI PLACE),scrii sincer, esti amuzanta si originala, si ca sa incetez sa te laud (nu de alta , dar suna a pupincureala apoi); CE DRAC vroiam eu tampita sa -ti spun ::ESTE …NU RENUNTA LA JURNAL… jurnalul tau da culoare la site-ul meu pe facebook si cred ca la multi le place sa-l citeasca chiar daca nu primesti mereu raspunsuri pozitive de la ei . Eu te pup dulce si astept in continuare sa citesc ce scrii tu.DALI.
…acum ceva vreme cand te-am gasit, am stat vreo doua nopti , cred, sa citesc tot jurnalul din scoarta-n scoarta.De-atunci, tu esti sarea-n bucatele de fiecare zi.Cum adica sa nu mai scrii?! Tine-l in continuare ca pe portita ta de defulare, nu doar pentru cititorii tai!
Iar cei care nu te merita dispar de la sine si din viata ta si implicit, de aici din jurnal, nu-i clar???
Si ce daca nu mai scrii cum scriai?! Maine , cu siguranta vei scrie altfel dar noi tot aici vom fi!!!
🙂 Loc pe masa, o garnitura de pupici intra in gara Nona! 🙂
va iubesc. ma facurati sa plang. fetitele mele dragi…
PS: Cei care te-au facut sa suferi si te citesc inca probabil ca realizeaza in strafundul mintii lor ce au pierdut…
PPS: huh, ce aproape te simt…asta e un fapt pe care nu-l mai poate schimba nimeni…
don’t quit it
In fiecare secunda a vietii facem cate un pas spre schimbare. Nu obseva nimeni imediat, cu timpul insa se face vizibila. Nu trebuie sa te simti nici prost, nici neapreciata, caci si ei s-au schimbat, nu numai tu. Si fani ai in continuare, chiar daca nu aceiasi de la inceput. 🙂 Nu renunta!
okeeei, deci incerc sa evit patetismul… Ideea este ca si eu simt ca scriu lame.
lisel, AZI, nu dau doi bani – crede-ma, asta e adevarul- pe ceea ce cred cei care m-au facut sa sufar. pentru ca am suferit dublu, neputand sa scriu despre asta…
cu toate acestea, problema e la mine. nu mai ard. nu mai am de unde. o sa incerc sa o iau incet.
va multumesc pentru cuvintele frumoase, insa stiti, caci ma cunoasteti, nu am scris pentru a fi incurajata, ci, simplu, pentru a marturisi ca stiu ca nu mai scriu cu forta. mama ma-sii…
oricine trece prin asta, si marii pictori sau scriitori au avut candva rateuri. nu iti spun asta ca sa te consolez sau ca sa-ti spun ca esti la fel ca ceilalti, insa cred ca uneori e un rau necesar, deoarece cand va trece vei scrie si mai bine decat inainte. Curaj!
În curând se împlinește un an de când te-am ”cunoscut” pe forum. Nu am ajuns unul din copii tăi de la UNATC și probabil nu voi ajunge vreodată, dar pot spune că ai ajuns să îmi fii dragă. Mă rog, poate sună cam ciudat, aiurea, bolovănos, însă simt că vibrăm pe undeva la fel și nu este zi să nu citesc ce scrii, chit că deseori nu mă simt în stare să comentez atât de des pe cât aș vrea. Eu zic că e bine să cenzuri ca să nu rănești, dar pe de altă parte, asta nu înseamnă să renunți la autenticitate, mai ales că acestea două nu se exclud, ci se completează. Ne ești dragă tuturor și noi toți nonodependenții am suferi la suflețel dacă nu ai mai scrie. Deși este alegerea ta, în final. Sufletele se ating și se unesc din liberă alegerea, liberă alegere care face iubirea adevărată posibilă. 🙂
Houston , we have a problem !
Neah , n-ai cum sa-mi iei aroma de cafea ! Poti sa faci asta?
Primul lucru (pe langa cele lumesti si firesti) dimineata , cu ochii inchisi bag mana in filtrul de cafea dupa care deschid ochii in jurnalul tau , aroma cafelei o gasesc in jurnalul tau iar ”te pupa mami !” imi da aripi :)…
nooonaaa, tu esti minunata si nu vreau sa fii cea care ai fost pentru ca asta e imposibil si ireal si nesatisfactor pentru ca cea care esti, aceasta suma fascinanta, ma intereseaza azi si te citesc azi.
te iubeam si atunci pentru ca empatizam si atunci cu tine.
asta e de pus in rama: Nu simt să alimentez, ci să calmez…în lumea în care linişte e sinonim cu banal.
te pup.
btw, let me make it out loud: si eu scriu lame si stiu ca sunt lame si patetic doar ca nu-mi pasa pentru ca ma intereseaza adevarul despre lucrurile pe care le traiesc
si daca ele sunt ca o miere pe un gat infectat, atunci sa fie miere si ceea ce ieri am numit lame si patetic astazi va deveni “noul cool”:))
iti inteleg feelingul oricum. dar eu, unul, nu m-as feri de el ma regasesc maxim in ceea ce scrii.
mai nonuta take it easy. in definitiv TU esti Tu si jurnalul e jurnalul. nu tu esti in slujba lui ci el tre sa slujeasca intereselor tale. de ce a devenit asa de important daca scrii sau nu? de ce a devenit asa important ca nu mai scrii asa dracos ca inainte? acum problema este ca te cenzurezi mai mult ca la inceput, si deja jurnalul nu mai e un jurnal propriu-zis. asta poate fi obositor. scrie cand ai chef, ok? in fond tu scrii pt tine sa te ajuti pe tine sa inaintezi sau pt noi? traieste-ti viata, si mai da pe aici sa ne imbogatesti si pe noi de experientele sau gandurile tale. cand jurnalul nu te ajuta, uita de el! cand simti ca te-ar ajuta, mai trage o semnatura. si chiar daca toti vor astepta cu sufletul la gura sa vada ce mai scrie nona… scrie pt tine… doar daca te ajuta in experienta ta. te pup cu drag!
Iti inteleg melancolia, o au toti scriitorii adevarati. Vine clipa cand te simti singur printre atatea cuvinte! E momentul adevarului… Sper sa fii puternica si sa mergi mai departe. Cu convingerea ca totusi, pastrand proportiile, cuvintele care merita sa ramana, raman! (Vezi si acel minunat: “Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!”)
acuma io ce sa zic cand au zis toti atatea!nu stiu cum ai scris pana acum dar stiu ca daca n-ai mai scrie as fi ca un copil care a primit o jucarie de care s-a atasat mult si dupa cateva zile i-o iei so…please continua!
Vreau sa-ti las un fragment dintr-o poezie…
“…stă Dumnezeu la pîndă, gata să-ţi întindă
chiseaua cu gem de gutui pus de El însuşi, din livezile ceriului,
unde nu e întristare şi gutuile cresc singure.”
…sa te imbratisez cu mult drag, iubita Nona, as vrea sa o fac de-adearatelea, poate cine stie, intr-o zi si sa iti spun atat, te iubesc pentru sufletul pe care il ai.
te pupa mami, sufletel rotund.
Draga Nona, scumpa mea, intr-adevar te-ai schimbat, toti ne schimbam, in concluzie te-ai schimbat odata cu noi.
Esti pe un fagas bun, esti un om intre oameni, un adevarat om si o sustin cu tarie.
Nu renunta la tine… Fie ce o fi, un lucru e cert: esti persoana alturi de care vei trai tot restul vietii tale. Deci, trebuie sa fii TU, sa te placi, sa te iubesti. Altfel vei fi nefericita… Zic si eu. 🙂
“Nu mai scrii ca altadata” da,nu sunt o balta,sunt o apa curgatoare