Archive for January 28th, 2011


eroii mei

on January 28, 2011 in Oglinda 2 Comments »

Deci prima dată a murit laptopul de pe care se fac proiecțiile.
Iar Adrian, o minune de om, a fugit până acasă și înapoi, pentru a schimba computerul. S-a întors la fix.

În mijlocul spectacolului (spectacolelor!), a făcut ceva puf! la RENEL și am rămas cu jumătate de reflectoare și cu sunet zero.

Iar Dani, altă minune de om, a început să facă ture între școală și pupitrul de lumini, pentru a rezolva problema.

Ca să fie totul beton, e spectacolul în care actorii au intrări din foaier. Așa că, săracii, în loc de concentrare, au asistat la toată frăsuiala. Minunații de ei au intrat în scenă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

Așadar.

Astă seară am spus te iubesc de multe ori. Am pupat creștete și frunți.

Eroii mei:
Adrian, arhitectul care face mapping și proiecție;
Dani, inginerul care face luminile (buni sunt inginerii la casele de artiști!!!);
Copiii, de minunați ce sunt ei, că i-au rupt (iar!!) pe spectatori;
Spectatorii, pentru că s-au făcut că nu îl văd pe Dani, când se furișa pe sub rampă, să umble la tablou;
Și, evident, pompierul Alex și pompierul Chiriac… În afara programului de lucru, prezenți în sala de spectacol. 🙂

Eroii mei.
Doamne, cât de mult iubesc eu oamenii-oameni!

…Zile de foc. Aşa e din octombrie, încoace. Azi, mâine şi poimâine, zile de foc. Pe repeat.

Mă întreabă o dragă din facultate:
– Ai? Mâine aveţi conferinţă de presă, de-abia aştept să văd în ce te îmbraci.
S-a obişnuit să mă vadă fetiţă, la evenimente. Nu hip-hopper. Fetiţă. Amfitrion.

– Mâine o să car decor, împreună cu ai mei. Deci pantaloni de traforaj, iubita.

Încă nu mă comport ca un director. N-am timp. Plus că nu dau doi bani pe funcţii.

Am o echipă. Suntem o familie. …Şi azi, şi mâine, şi poimâine. Pe repeat.