Jurnalul lui Manon.

Oookeeeiii.. Deci am descoperit acel videoclip.

Am rămas cu ochii pe el, gizăs…

Ciara, evident… Cu şcoala lui Michael Jackson, Nadia Comăneci plus mama ei. A Ciarei.

…De aia zic… Are cineva o lamă? Că am nişte vene-n plus. 😉

Fe-no-me-na-lă, fata asta…

Minutul 3:35… Is that for real? Aim spiciles, gee…

Maaamă… Ce şofer de taxi am întâlnit azi dimineaţă…

Când a tras maşina la scară am deschis uşa din spatele lui, ca să intru. N-aveam loc, scaunul şoferului era împins la refuz peste cel al pasagerului. Am ocolit maşina, cu grijă să nu mă întind pe polei, şi până să pun mâna pe uşă, el se întinsese în diagonală și mi-o deschisese, deja.

– Dar câţi metri ai tu, dragule, cu totul?
– Doi.
– Aha. Protestez. Vreau comision pentru că-mi ocupi locul.
– Nu vi-l ocup, ăla pe care staţi are spaţiu, vedeţi că scaunul din faţă e tras la maxim…

Şi-mi zâmbeşte, cu tot soarele de pe cer, în oglinda retrovizoare. Şi tot atunci văd cât e de frumos, cu ochii lui albaştri şi cu corpul ăla sculptat…

– Mai bine te făceai fotomodel, că ocupi locul degeaba…
– N-am avut cum… Am crescut într-o familie care… Mă rog…
– Şi-ţi merge bine?
– Da. Cu taximetria, da.
– Ete, primul taximetrist sincer. Ceilalţi spun că o duc greu.
– Păi o duc, în loc de comenzi le arde de table şi de pierdut vremea…
– Deci e bine.
– Da. Sunt norocos. …Cel puţin în plan financiar.
– Eşti scorpion?
– Da.

Ce bărbat frumos… Cu ochii ăia, oglindă a sufletului… Ajunsesem deja la destinaţie, el parcase maşina pe trotuar şi tot vorbeam… Doi oameni calzi şi buni, şi politicoşi, cu bucurie că s-au cunoscut.

– Zic să cobor, totuşi. Te pup, dragule.
– De unde ştiţi că sunt scorpion?
– Nu ştiu, am zis aşa. Eşti chinuit şi bun. Şi chinuit.
– Da. Mi s-au întâmplat multe… Au murit câţiva, m-am însurat şi am divorţat după câteva luni… Da, sunt chinuit.
– Chinul vine din tine, scorpionule, că nu faci pace cu ce te frământă. Eşti splendid. Şi bun. Suflet bun. Ai înţeles?

Zâmbesc. Zâmbeşte şi el, de-mi topeşte ţurţurii de pe inimă, are un drag în privire de parcă m-aş uita în oglindă.

– Sărumâna. Poate ne mai vedem.
– Nu ne mai vedem. E suficient că ne-am cunoscut.

*

Acum zâmbesc. Cu zâmbetul lui, de scump şi drag ce-mi e.
Mi-a umplut inima de primăvara pe care o ceream.

… Discutabil? 😉

Nu mai vreau iarnă, vreau primăvară!
Vreau să miros pomi înfloriți, să fie soare arzător…
Mă sperie țurțurii de pe case, mă sperie și mersul meu de roboțel congelat…
E prea din cale-afară geru’ ăsta și prea alunecuș pe jos!
Și oamenii? Unde s-au ascuns?
Vreau primăvară, nu mai vreau iarnă!

…Protestez eu, pitită sub plapuma care nu-mi ține de cald la inimă…