Archive for January 20th, 2011


Deci să vă spun tărăşenie. E aproape ora patru după amiaza, şi pe copăcelul chel din curte se adunară toate vrăbiuţele din Bucureşti.
Au şedinţă.

Ciripesc în paralel, să nu le apuce întunericul cu meetingul neterminat, apoi tac strategic.
Iar biroul mi se umple cu o linişte seacă.

După momentul de reculegere, iar încep să se certe.

…Unele cred că a venit primăvara. Altele nu mai cred în nimic.

Alex

on January 20, 2011 in Crochiu 11 Comments »

E înăltuț, drăguț, pompier cu funcție și de portar. În timpul liber, om bun la toate.

Alex.

Are o voce glisantă, i se subțiază așa, ca firul de ață, când vorbește. L-aș lua la noi, la Studio, dar trage toată lumea de el.

Alex face parte din familia UNATC.

E curat.

Zâmbește frumos și are obiceiul să se împrietenească, pe la admitere, cu candidatele. Plin de solicitudine, oferă informații – camelonul ăsta mic – de zici că e student.
Dar el e doar pompier cu funcție de portar.
Are 20 de ani, și muncește.

Îi place cu noi.

Când mă vede preocupată, fuge după mine, doamna Nona, sunteți supărată pe mine?
– De ce să fiu, măh? Și ce mă tot întrebi, de parcă aș fi vreo scorpie?
– Așa. Ca să nu fiți supărată pe mine.
– Alexandru, mă plictisești.

Și el zâmbește frumos. Îi lipsește mama lui…Ahh… Copiii fără mamă…

Și taică-su lucrează la noi, tot pompier. Nu se înțeleg deloc, iar eu îl cert pe ăl bătrân, să lase copilul, că e bun, și muncește.

Alex a început să vină la spectacole. Stă cuminte să le vadă. …În repetate rânduri.
Și el, și Chiriac, alt pompier. Și Antenuță, electricianul. …Deși programul lor de lucru s-a terminat…

I-ai corupt, Alex, zic eu cu inima caldă, zâmbindu-i… (Dar nu-i așa. I-am corupt eu, pe toți. 😉 )

*
Acum trei zile, Alex era cățărat pe schela de lumini.
Dă-te jos de acolo, că mă bagi în pușcărie, cine te crezi, Tarzan?
– Doar pun un cablu, doamna Nona, nu cad.

– Bineee… Mă supăr!
Noo… cobor acum, stați să-l prind și gata!

*
Ieri, Alex se fudulea prin incintă cu o centură lată, prinsă la brâu, de aia, de alpinist utilitar. Zdrăngăneau pe ea câteva carabine mari.
Unde dracu te mai cațări, măh, cu centura aia mai mare ca tine?
– Nicăieri.
– Da, Alex. Are sens.

*
Azi, Alex avea piciorul stâng în gips.
Vai de capul tău, Păcală… te-ai împiedicat în centură? …Sau te-ai cățărat pe undeva, ai căzut și ți-ai rupt piciorul?
– Noo, am alunecat pe scări. E luxat.
Aveți cumva cârje?
– Mmmda, Alex, am.
– Mi le dați și mie?
– Da, Alexandru, mă reped acum să caut în birou…Pff… De unde dreq să am cârje eu? Toată viața mea am fost scrântită la cap, la membre m-a ferit dumnezeu…
Și el iar zâmbește frumos.

*
Pe seară, Alex a venit la spectacol sprijinindu-se într-un cadru de aluminiu, șontâc-șontâc.
Să vezi bătaia dracu ce-ți dau eu ție, i-am zis… Tot nu te potolești… Și i-am deschis ușa, să intre în sală…

Mâine o să se fudulească prin școală cu gipsul ăla și cu cadrul de aluminiu… Îl vor întreba studenții ce s-a întâmplat, și el o să povestească de nebuna aia de treaptă pe care a alunecat…

*
Alex al nostru… L-a adus și pe el soarta printre noi… Are nevoie de atenție, căci are sufletul burețel…

Mi-e drag, Alex.

… Căci a rămas blocat în copilărie. De aia zâmbește așa de frumos. 🙂