Uneori, doar uneori, unii oameni năvălesc, așa, în sufletul meu.
Fără să-i doresc.
Fără să-i aștept.
Se aruncă pe inima mea, cu ochii închiși, ca pe tobogan.
Apoi dispar, năvălind spre înapoi, așa cum au venit.
Fără să anunțe.
Fără să salute.
Uneori, doar uneori, eu înțeleg năvala lor.
Nu pe mine mă caută, în mine se ascund. …Uneori, de ei înșiși. Sau, alteori, de cei cu care își împart viața.
*
Uneori-ul, doar uneori, îmi lasă dâre.
Fără să se vadă.
Fără să se șteargă.
Fără să închidă uşa, după ce-au plecat.
da.
De aceea imi este din ce in ce mai neclar cum poate fi cineva atat de curat la suflet incat sa creada cu adevarat ca niciodata, nici macar un fulg de nea nu cade in locul gresit.
Mangaiere pe tampla, Manon.
nu exista oameni curati la suflet. ci doar oameni care au grija sa se mai curete, din cand in cand. te iubeste mami.
Absolut superb!
🙂
Bine ai venit, Ana lu’ Manole, pupici pe frunte, c-asa-i pe aici regula! 🙂
uneori zapada poate sterge darele ramase dupa navala celor nedoriti si neasteptati,dar trebuie sa ninga acolo pe unde au trecut…prin sufletul tau
…says who? 🙁
Ştiu.
[…] Uneori-ul lasă dâre. […]