Am văzut atâţia oameni zâmbitori, azi, în şcoală, când le-am dat vestea, şi m-am încărcat cu atâta lumină, încât am simţit nevoia să pun în jurnal o părticică de fericire, să rămână şi aici…
E simplu.
Un OM drag sufletului meu mi-a spus, ieri, că vrea să ne ajute să amenajăm Studioul de Teatru… Să cumpărăm, pentru sala de net, computere… Să mobilăm biroul cel gol din care scriu acum greoi, căci am pe pervaz, aşezate, şi tastatura, şi monitorul…
Vom primi bani.
Chiar aşa.
Pur şi simplu, un gest frumos, un ajutor nesperat.
Azi, în UNATC, am văzut mulţi oameni bucuroşi. Nu vor beneficia ei înşişi de sponsorizare, dar erau bucuroşi pentru copii.
Eu sunt, încă, topită de fericire, fac listuţe cu lucruri necesare…
…Şi aştern, aici, mulţumiri ce vor rămâne necitite de către acel OM.
Nu mai am cuvinte.
Doar zâmbesc tâmp. E bine. 🙂
Intr-adevar este de bine…mult spor in munca pe care o depui acolo si doamne ajuta la cat mai multi oameni buni pe langa tine si institutia pe care o carmuiesti 🙂
Nu carmuiesc nimic, suflet drag. 🙂
Firesc, atragi oamenii buni şi iată că lucrurile bune se întâmplă!!!
Mă bucur alături de tine şi de puii tăi, din toată inima mea!!! 🙂
Sufletul tău bun, devotamentul faţă de acei copii, toate fac minuni!
Îţi ţin pumnii şi sper să ai numai veşti de acest gen de acum încolo!
Felicitari, Manon, copii vor fi foarte bucurosi.:)
Imi tii si mie pumnii stransi vineri, sambata si duminica seara, te rog? Voi fi scoler in “momente si schite”, iar apoi mamitica lui Goe duminica…si am niscai emotii. 🙂
Multumesc si eu acelui OM :)..ma bucur,te imbratisez!:*
🙂 Uite un zambet si de la mine si poate te vad sa-mi povestesti. :*