Călin mi-a spus, aseară, că sunt specială.
– Ești mișto și specială. Întotdeauna ai fost așa.
Mi-a repetat, ieri, de atâtea ori cuvântul ăsta, până când conotația lui, în loc de “minunată” – a devenit, în mintea mea, “caz special“.
Călin. Iubirea mea adolescentină.
Eram sensibili.
Bolnavi de timiditate.
Îndrăgostiți.
Ne căutam prezența și nu făceam nimic, decât să vorbim.
Nu ne puteam apropia, fizic.
Nu ne puteam mărturisi.
Îmi bubuia inima, de emoție copleșitoare.
Ah. Ce agonie…
Și n-am uitat nimic.
*
– Călin, aș fi vrut, atunci, să mă iei în brațe și să mă pupi. De ce nu m-ai pupat?
– De bou. Nu știam ce se întâmplă cu mine. Deși erai mișto, deosebită, specială. Așa ai rămas.
– Trăiesc aceleași lucruri, pe repeat. De ce sunt tot singură?
– Pentru că îi sperii.
– Ca un monstru?
– Nu. Ei nu știu ce să facă, nu știu cum să se apropie de tine… Intimidezi.
– Când vii în țară, să mă pupi pe gură. Direct. Ai o datorie la mine, de mulți ani.
– Așa o să fac.
*
Acum două zile, a bubuit Irina. Iar Irina este întotdeauna calmă.
– Unde dracu îi găsești??!!!???
– Mă găsesc ei pe mine.
– Nu pot înțelege! Nu pot înțelege ce e în capul lor!!! Să întâlnești o femeie minunată și să nu întinzi mâna să o iei și să o ții lângă tine…
*
– POC!!! …Zice Fericirea, neexplodând.
– Mă sperii…
– Fericirea nu face “poc!”, Nona. …Zice Fericirea. Ci arde, prin combustie spontană.
– Și după aia?
– După aia… Renaște. Tot din foc.
*
Azi nu m-am dus la școală. Uneori, când zâmbești, ți se adună apă în ochi. Atunci e mai bine să stai acasă, cuminte.
Toată viața am fost cuminte.
I-auzi, Irina, Călin zice că intimidez.
Auzi, Călin, Irina zice că el trebuie doar să întindă mâna, ca să mă ia.
Fericire, ar cam trebui să suflu, ca să aprind focul ăla, nu-i așa?
Manon, freakul universului, ți-ai cuprins la piept, strâns, sentimentele, ca maimuțica – puiul.
Și, din nou, vrei să nu te mai doară nimeni.
ce sa mai zic…
inteleg.
Nona, draga mea…
(Doar atat, ca m-ai lasat fara cuvinte si cu inima facuta ghem, in pumn.)
El e vanatorul, ce pusca lui…:) .Poate nu-i musai sa-ti scuipi plamanii ca sa aprinzi focul ala, o sa ai nevoie de aer when something(/somebody) takes your breath away 🙂 .
Don’t miss it, you’ve missed a lot…to happen, desi parca vrei,din nou, sa nu te mai doara nimeni.
Dupa ce mai trece timpul peste oameni, fluturii din stomac incep sa zboare intr-un mod mai ordonat. Ar trebui sa fie un avantaj, cel putin asa cred.
Si inca ceva…cine se aseamana, se aduna. La ce te astepti sa primesti cand esti prea timid sa spui ce te framanta? Ghici.
Hugs.
Stii? Oamenii care imi intra in jurnal, si care si raman pe aici… sunt speciali.
Ei au istorie de lacrimi si suferinta. Cine se aseamana, da, se aduna.
Moment de patetism manonic: chiar sunt onorata ca sunteti voi aici, cu mine.
Te pup.
Nu-s cum faci dar ma lasi fara cuvinte. Des. Cand nu scriu nimic inseamna ca am trecut pe aici si n-am mai gasit cuvintele. Si ti-am spus mut, cu zambet sau cu o lacrima tremurata ce-am simtit.
Pupici.
Ce tare. 🙂
Ăia care nu se intimideaza, dupa cum vezi, nu fac pasul. 😛
Reformuleaza, te rog.
“I-auzi, Irina, Călin zice că intimidez.”
a. sa nu-l faca. legea selectiei. ei pierd. :- P
Suna atat de cunoscut… Schimbarea de deznodamant a venit abia pe alte meleaguri, in alti ani, cu alte ganduri…
Bine ai venit in jurnal, Diana! Na pupic pe frunte, ca io-s patetica de felul meu.
🙂
Bine te-am gasit Manon! Si-o imbratisare daca e pe astea, ca macar cuprinde totul mai bine 🙂 O sa mai dau iama prin scrieri ca sa te…vad mai bine 😛