Jurnalul lui Manon.

Soarele nostru carele eşti în ceruri,
În următoarele trei zile,

Rogu-te,

Nu te acoperi de nouri gri,
Nu lăsa ploaia să se apropie de nisip,

Nu muşca manonul care va sta la rotisat.

Să fii blând dar ferm,
Fereşte-mă de carbonizare

Şi ţine apa mării caldă.

Amin. 🙂

Semnat:
Cea care desenează inimioare cu beţişorul în nisip.

P.S. Yeah ♥ 😉

Momentul adevărului.
Să vi-l prezint pe Mister Nu-iSpunNumeleCăciI-amPromis: Grăsuţ, cu ochi blajini, moale la atingere şi strălucitor în beznă.
Îl pup pe guriţă des, fără pericol că se transformă în prinţ.

E din Franţa, dar mi-a fost adus de la Praga.

Momentul fuduliei.
Îl car pe umăr, prin şcoală, prezentându-l tuturor.

Mic moment meschin.
Fetele vor să-l pipăie iar eu sunt un pic geloasă.

Deci tananaaam, iată-l pe cosmopolitul meu batracian:

Mă obsedează De-ai fi tu saaalcie la maaal… La la la laa (căci nu mai ştiu urmarea).

E cald afară. Hot pe dinăuntru. Aş vrea un biker cu muşchi (doamne iartă-mă).

Boon.

Urmează ceva patetic. Dar. O să evit metaforele o perioadă, până mi se vindecă sufletul de hepatită.

Azi am aflat că o fostă colegă de facultate s-a stabilit în străinătate. Că s-a căsătorit acolo şi că a născut un băieţel.
Deci mi s-a umplut inima de o bucurie majoră. Majoră!!! (Te pup, Carmen, în caz că intri pe aici în jurnal, vestea asta mi-a făcut ziua fericită!!)

Acum urmează ceva leim. La penibile n-am restricţii.

După ce am aflat vestea minunată despre colega mea, am oprit un biet nevinovat în şcoală şi i-am zis, absolut serioasă: Vrei să-mi faci un copil?

… Din întâmplare era electricianul sculptat la sală.

Continuăm programul muzical cu hammer-ul Chen taci dis.

*

P.S. I’m alive!

– Uite, Nona, ce mi-a scris…
– Ah. A devenit scriitor după ce a pus distanță între voi?
– Întotdeauna s-a considerat artist.
– Artist. Artă. Estetică. Dă-mi să citesc.
…

– Cum e?
– Scumpa lu mami, văd aici, în litere, sânge la cer, vene tăiate în X, doi aburi anemici, o spirală, amar furibund și puncte de abandon în suspensie. Senzația pe care mi-o creează această poezie este similară aceleia pe care o avem la vederea unui accident de circulație. Empatie, rău în plexul solar și dorința de a fugi. Harakiri nu e artă.
– Înțeleg. Dar ce… mesaj transpare din poezie?
– “Este criză de ouă “.

Cumpăram, acum câțiva ani, un pachețel de brânză care se numea La vache qui rit. A dispărut de pe piață.

*
Cu punga de roșii într-o mână, mă uit în galantar, să găsesc brânzică. E vară, mâncăm light.
E un singur sortiment, feta la cutie. La vache de Paris (Vaci, în Paris? C’mon… Ah. Or fi nepoatele vacii care râde.)
Cumpăr brânza, totuși.

Ajung acasă, deschid cutia.
Conținutul este reprezentat de o pastă dubioasă cu miros pițigăiat, care are în comun cu laptele doar culoarea. … Dar și aceea, pare ușooor mai albă. Vopsea lavabilă, gen.
Am uitat cutia deschisă, în bucătărie, până seara.
Cubul de pastă de descompusese în mii de fisuri brăzdate de un lichid verzui. Se tăiaseră prafurile, materia primă, ca maioneza.
Yux!

*
…Pe vremuri, La vache qui rit mi se părea simpatică.
Azi sună a avertisment.

Râde, văcuța, căci nu dă niciun strop de lapte.

NewYork PIZZA.
“ORGANIZĂM EVENIMENTE FAMILIALE, SIMPLE sau SOFISTICATE“
Sunați la (…)

*

Alo? Bună ziua, în legătură cu anunțul de mai sus pe care l-am găsit în ușă, am și eu o întrebare.

Deci am avea de organizat un parastas restrâns, cu rudele decedatului, cam la vreo 20 de persoane, că restul nu l-au putut suferi.
Dacă vine și Amelia, mătușa aia bogată din America, am cam fi vreo 40 cu toții, că or să dea năvală și moldovenii lu bărbatu-miu după moștenire. Așa.

Sarmalele și cu turta de mălai, țuica și vinul le aducem noi, nu facem deranj de consumație.

Pe la ora 11 noaptea, când vine văru-miu de la nunta aia unde cântă în deschidere la Sorin Salam, e posibil să punem și muzică, depinde cât de mult s-au îmbătat ăia la pomană.

Cu ajutorul dumneavoastră, poate că ne sprijiniți să încropim –  într-o ora, maxim două, și logodna lu fiică-mea cu Gică, că a ieșit pozitiv testul de paternitate și mă gândesc că de jena mătușii Amelia o avea curaj să o ceară pe fata mea în fața rudelor, să scăpăm de rușine.

E, dacă e așa, atunci puteți să puneți muzica mai tare, cu prilejul ocaziei, ca să aniversăm și botezul nepoțelului meu, că nu mai e din flori.

Dacă nu ne iese pasiența cu logodna, atunci dumnezeu cu mila, că frate-miu de-abia a ieșit de la pușcărie și, în negura aia de tristețe și de beție o să facă scandal și o sa-l taie pe Gică, că nu are rușine sau frică nici de mătușa care l-a legănat pe picioare când era mic.

Așa că evenimentul s-ar putea încheia tot cu un parastas. Pe la 5 dimineața.

…Deci voiam să vă întreb: dacă mătușa Amelia, care e pentru noi un VIP, reușește să ajungă în România în timp util când începem noi pomana prima oară – o să taxați evenimentul ca simplu sau ca sofisticat?

1. ce metoda aplici la pantofi care te strang
Metoda împrumutului (Bărbate, tu porţi cu un număr mai mare ca mine, încalţă pantofii mei vreo două ore)
Metoda ciocanului (Bobi, dă-i lu mama spirtu şi cere barosu lui tataia, că am de înmuiat o limbă)
Metoda donării (Mimi, na ăștia, tu porţi acelaşi număr ca mine, eu nu mai pot să îi… umm…huh… asortez)

2. scapat ochelari vedere in diluant, nu vad…
I-ai scăpat cu faţă, cu tot?

3. in afara de zambet ochii sunt minunati
În afară de exprimare sentimentul este clar.

4. simteam o dragoste disperata pt tine
Da. Ca o râie. Şi ai aruncat-o-n eter, în braţele goagălului. De acolo am preluat-o eu şi-am aşezat-o aici, printre litere.
Întrebarea e alta: de ce o mai cauţi? …Că ţi-o dau.

5. ce este cind iese ixuri pe piele
A ieşit singure, ele, aşea? Vezi unde e amplasate şi acoperă-le cu zerourile din şcoala generală.

6. sfaturi pentru dintii frumosi
Staţi încleştaţi când vi se oferă dulciuri, refuzaţi hotărât băuturile colorate, compostaţi mâna care duce ţigara la gură, hai, că se poate, împreună vom reuşi!
P.S: Muşcaţi limba când ajunge la voi mesajul.

7. cum imi fac curaj sa-mi tund parul
Ţi-aş recomanda vodkă pe stomacul gol, dar o să-ţi tremure mâna pe foarfecă, din cauză că o să vezi dublu.
Du-te la coafor. Ca să ai pe cine da vina. Pentru asta nu trebuie curaj.

8. cum sa imi invat catelul sa nu ma linga?
(…Evit răspunsul la prima mână care ar fi conținut întrebarea frivolă unde.)
Auzi, nene, pentru tine, şi pentru alţi imbecili care îşi iau animal de companie din greşeală, căci ei doresc să aibă în casă bibelouri, cu dedicaţie specială de la mine: Aşa pupă căţeii. Dar lasă. Vin eu, grrratis, să îţi învăţ căţelul să nu te mai lingă, ci să te muşte, you fuckin’ moron! Vreeei?

9. mi-a dat jurnalul ei iar eu nu stiu ce sa scriu
Ţi l-a dat ca să-l citeşti, nu te speria. Ba, sperie-te, că o să vrea impresia prin viu grai, ochi în ochi.

10.vreau un limbaj neinteles doar de prieteni
Apreciez sinceritatea. Uite cum faci: ia-ţi toţi prietenii într-o excursie la un adăpost de câini. Când ajungi acolo, tu  începi să latri.

11. vreau sa ma angajez intr-un bordel
Nasol. Ăia nu-ţi fac carte de muncă, n-ai şpagă, te arde peştele, spală cu tine pe jos madama şi nu poţi reclama nimic.
Încearcă pe centură. Eşti independentă şi poţi deschide gura a protest când te stropeşte vreun tir.

12. aranjarea mesei motzuri
Okeeey, deci la masa principală nu trebuie să acoperiţi, cu moţul vostru, faţa miresei. Lege.
Deci: acolo le aşezăm doar pe cele tunse periuță, iar pe naşă o plasăm pe scaunul din laterală, ca s-o obtureze, cu cuibul ăla oribil de vultur, și pe soacra mare, şi pe vară-sa Mirela, care poartă şi pălărie, peste turn.

Miroase a tei înfloriți, în București.

Romantic.

La la la la!

🙂

Azi am dat nas în nas cu electricianul.
Are un corp sculptat la sală.
Arăta atât de adonis, încât m-am fâstâcit.

– Sărumâna. (zâmbet de johnny bravo)
– Ce faci? (privire bovină)
– Bine. (lucire sexy în ochi)
– Nu te-am văzut de multă vreme. …Îmi fu dor de tine. (uat? …uat da fak?)
– Şi mie. (atitudine de învingător)

M-am îndepărtat. Am urcat scările cu un pietroi în burtă.
Gizăs, Miss Virtute, ce faci, dai semnale? Te-a tâmpit singurătatea?

Apoi am mai gândit ceva. Nu pot scrie ce, că mă fac dracului de râs.
Deci cenzurez.
Dar pun finalul: “Şi apoi i-aş şterge memoria”.

*

Okeeey, Manonel. Aceasta este prima mustrare scrisă. Ai grijă, te rog, ca ea să ajungă direct la hormonei.

Dasătrăiţi. Sniff. 🙁

Sărumânuşiţele, doamnelor şi regulamentarul Să Trăiţi!, domnilor.

Sunt Costică. 😉

Încep scurt la obiect şi pe urmă lansez parantezele.

Teoretic, s-a pus, ieri, de o revoltă, iar din cuibul revoluţionarilor fac parte Manon plus două personaje pe care le cară ea în minte: Aurica şi eu, Costică (cititorul prieten ne ştie din Jurnal – când ne bagă Manon carne de tun la înaintare).

Deci, practic, ce se-ntâmplă!? Eu stau aici, cu documentul în mână, negru pe alb, ca să vi-l citesc.
Manon e pitită iar Aurica stă în culise să bată la tobe ca să facă fundal.

Ateenţiuneee, naţiuneee!!! Aurica, dă drumul la tobă, ca să citesc afişul!

Tarraram- Tam- Tam, Tarrraram…

Aurica, opreşte tobele. Zice Manon că nu e afiş, ci zapiş… Ce?…Pardon. ZAPIS! Auricaa, tobele, nu dormi în post!

Tarraram- Tam Tam…

Aurica, opreşte tobele! Cică la Manon că am uitat să mă descriu. Fraaa-te, mă disperi! Scuze.

Dragi cititori!
Mă înfăţişez în faţa voastră costumat în Tudor Vladimirescu. Ca să impun respect, cică.
Am încercat în Mircea cel mare, mic, voinic, viteaz sau Ştefan, dar sunt prea înalt.

Manon visa să apar din ceaţă, pe cal, în costum de Avram Iancu, dar hainele alea nu mai sunt  la recuzită, umblă prin oraş, le dau alţii foc împotriva guvernului. Ăia oameni serioşi!
Noi am rămas cu Tudor Vladimirescu, şi a zis şi Manon: “Lasă, Costică, e mai bine aşa, Vladimireştiul e mai aproape de tata de la Tg-Jiu”.

Aşadar. Am o perucă neagră pe cap, nu e naturală, că mă mănâncă la ceafă plasticu ăla, iar peste ea am pus căciula de astrahan a lui nenea Oprişan.

M-a aranjat Manon, cu mânuţele ei. Costică, zice, bagă dracu bretonu’ ăla sub cuşmă, că semeni cu Cher în Believe şi se duce pe apa sâmbetei mesaju’ oficial.
Aşa. Am cuşmă pe cap, mi-e cam mare,  deci îmi atârnă pe sprânceană şi îmi blegeşte urechile în jos dar trec peste aspect din respect pentru nenea Oprişan, nu pot să-i zic omului că are capul mare.

Port cămaşă ţărănească albă, de in, a ars-o Manon un pic la spate, că are fier de călcat nou şi nu ştiu ce înjura când dădea drumul la aburi, dar dacă nu pui apă în fier, cum vrei să nu iasă foc?

Pantalonii sunt iţari vintage – iar cizmele mi le ştiţi tot din închipuire.
Le-am luat cu mine când am dezertat din armată şi am fugit în Italia, că n-aveam unde să ascund banii pe care i-am furat regimentului. Mă rog, a trecut şi istoria aia (salutări, nenea Geo, te pupăm!).

N-am găsit la recuzită o pereche întreagă de doi pinteni, dar mi-a dat unul singur nea Fănel, că l-a furat de la un decor.
E bine şi aşa, că am plachiuri care fac zgomot când salut ca la armată.

Boon!

Acum.
Eu trebuie să citesc pe nas zapisul către “majestatea sa”.  Pff… Mie “majestate” mi se pare prea mult, dar m-a liniştit Manon dintr-o privire fulgerătoare, “Lasă aşa, Costică, nu ştii cum e? Când nu poţi să-i dai pe oameni afară, îi avansezi!”
Mă rog.
Auricaa, deci, tobele, cu vână!!!

Tarraram- Tam- Tam…

Pff… Deci opreşte tobele, Aurica, nu le da şi tu drumu mereu la comandă, aşteaptă să îţi fac şi cu mâna, nu vezi că mă disperă Manon? CEE MAI EEE? Mă laşi să citesc ce mi-ai scris pe foaie, sau dau cu căciula de pământ, că mă-ncinsei, dracu, aici, şi mă toot opreşti!?!! E-eee!!!

*

– Nu mai citeşti nimic, Costică. M-am răzgândit azi-noapte.
– Aşaa?… Şi mă-mbrăcaşi voievodal ca să mă faci de ruşine în faţa poporului, cu zapisu necitit în mână?
– Nu, Costică, nu pe tine. …Pe mine.

***