Unii au lacrimi de crocodil.
Eu, azi, am dat apă la șoareci.
Așa se zice, apă la șoareci, când plângi sincer. Mna. Eu crocodil nu-s.
Am ochii mari, nu mint, nu înșel. Văd lucrurile așa cum sunt ele, dar mărite, însă crocodil nu-s.
Apă la șoareci, când mă doare.
Azi m-a durut puțin. Din senin.
*
L-am găsit, când făceam curățenie. (Dau cu clor, din când în când, pe suflet, ca să am activitate.)
L-am găsit. Un pui de resentiment, ascuns într-un colț. Avea ochii mari. Speriat.
– Ce faci, mă, distrusule, nu trebuia să eliberezi locul?
– M-am pitit și n-am suflat. Unde să mă duc?
Am oftat, din toți rărunchii… Cum să uit?… Cum să înțeleg? Cum să… Hait! Iar întrebările alea, iar gânduri parazite…
Am înjurat, cu of. Și-am plâns puțin.
Pe urmă, m-am uitat în oglindă.
Chiar arăt ca un șocâte.
Și-am zâmbit.
Acum îmi e mai bine. O luăm încet cu primăvara, și jonglăm printre astenii.
*
Acum mulți ani ascultam melodia asta pe repeat și boceam cu strigături. După care a rămas o melodie mișto…
Nonette, să-ți fie bine!!!
Si tie, grin.
mi-a placut replica din dialog!