Archive for March 18th, 2011
Când e bosumflat, îmi zice doamna directoare. Când e vesel – Nonuța.
Recuziterul cel hâtru avea un bilețel, pe masa lui. Notase pe el ce i-am zis eu. Să țină minte.
– Am scris aici ce mi-ai zis de m-am supărat.
– Ia.
– “Nu știi nici tu ce ai”.
– Ziceam de garnitura de scenă. Ai 9 materiale, ți-am cerut o sufită și tu mi le-ai deșirat pe toate. Ești un om organizat, n-ar fi trebuit să scoți din raft ce ți-am cerut, direct?
– Corect.
– Ia. Alta.
– “Ești mic, azi.”
– Eram pe platforme, păreai scundac. Dar ce-ți veni cu bilețelul?
– Păi când te supăr, tu îmi zici ” Dragule, vezi că îți pun un X”. …Tu de ce îmi pui cruci?
– Ca să fiu simpatică și să și pricepi admonestarea, în același timp. Dar socoteala e simplă. Tu scrii bilețele pe hârtie, eu pun cruci în gând, și uit. La final, cine vă dă primele?
– Tu.
– Zic, deci, să aruncăm bilețelul.
– Da, doamna directoare.
– Și iartă-mă dacă te-am supărat.
– Bine, Nonuța.
Ieri.
Eu: – Deci am cumpărat scule, ca să nu vă mai aud că spuneți “nu dau, nu am, e a mea de acasă”. Uite, am luat șurubelniță electrică. Folosiți-o ca să montați șinele de aluminiu pe trepte, să nu se mai împiedice spectatorii pe întuneric.
Dorel, demn: – Doamnă, eu pun șurubu cu a mea, nu-mi trebuie de aia electrică.
– Dragule, cum vrei, dar e mai rapid așa. (Dorel se conformează, cu un aer de supunere perversă.)
Azi.
Dorel, ferm: -Doamna directoare, îmi trebuie și mie șurubelnița electrică.
– Să ce?
– Să prind câteva șuruburi în piciorul de la panoul ăla, că se prăbușește peste spectatori.
– A. E bine. Dădu hărniceala în tine. Nu s-a prăbușit în trei luni, panoul, că e făcut în zig zag, dar se pregătește acum de cădere.
– Păi nu știți dumneavoastră, dar eu azi, la 8 dimineața, am prins șuruburi la un decor cu șurubelnița mea normală, de mă doare mâna.
Simpatic, Dorel. 😉
