Archive for March 21st, 2011


dark age

on March 21, 2011 in Sub lupă 14 Comments »

Să mă lămuresc, un pic… Suntem în secolul XXI? Ce epocă?

*

Azi, în autobuzul plin – şi când spun plin am în minte cuvântul conservă – am experimentat o gaşcă de ţigănci netradiționale care urlau la unison toate înjurăturile pe care nu ţi le poţi închipui.
În pauze, una dintre ele povestea experienţa ei sentimentalo-sexuală  cu fostul.
A început cu filosofia “Nicio femeie din lume nu a iubit cum l-am iubit eu pe ăla, că femeia când dă de p**ă uită şi de mă-sa”.

Cuvintele interzise – lipsă din dicţionar precum dinţii ei din faţă – erau aruncate mitralieră în urechile noastre care amorţiseră pe capetele plecate.
De la cât are ăla puşca până la ce boli are curva aia care l-a luat de la mine… am aflat tot.

Toată șleahta râdea la unison. Una dintre ele, însă, hohotea ca un cal.
Am ridicat privirea, şi în faţa mea, iat-o, cea mai tânără ţigancă, înțolită în trendul pitzi. Nu prinsese loc pe scaun, se lipise de aparatul de taxat.
Avea ochii dați cu tăciune cleopatric și cercei rotunzi, mari, grei – în formă de burghie circulare.
Părul ei cel negru ca abanosul era lung şi prins neglijent într-o coadă de cal.
Am văzut, la baza lui…
Stop.
Am respirat, şi mi-am zis e doar mătreaţă, punctele alea albicioase sunt, probabil, mătreaţă…

Apoi, în acelaşi timp… N-aveam cum să nu remarc… N-aveam cum sa nu… Căci mişca… Părul cel negru… Era plin de lindini… Iar pe breton se deplasa un păduche gras … În autobuzul plin…

Am coborât atât de repede, încât aproape că m-a luat o şoferiţă pe capotă…

*
M-am lămurit.

Secolul XXI în România se traduce, uneori, aşa:  DARK AGE.

A fost nebunie în UNATC zilele astea. O nebunie minunată!

Copiii care s-au ocupat anul acesta de evenimentul Uși Deschise au fost impecabili!
O dau dracu de modestie, și spun aici că anul trecut, când am organizat Ușile împreună, le-am fost mamă, îndrumător, sfătuitor.
Anul acesta l-au făcut singuri. Și sunt mândră de ei, la maxim!
Copiii mei sunt cei mai buni!

Așa. Altceva.
Am avut, azi, două spectacole în paralel. Unul a început de la de la șapte, al doilea – de la șapte treizeci. Sălile, full. 60 de locuri și 140 de oameni. În fiecare dintre ele.
Glisez ușor din foaier, cobor în fugă trei etaje, și mă reped la sala Atelier, să simt pulsul, să văd cum sunt spectatorii și acolo. E bine. E cald. E OK.

Vreau să mă întorc în sala Cojar, dar mă răzgândesc. Să trec pe la birou, să fumez țigara de prietenie, și pe urmă fug, iar, la spectacol.

E întuneric. Iar frigul mă zburlește prin flanelaș.

Văd, în fața mea, un tip înalt, care ar vrea să intre pe la ieșirea de urgență. Era ora opt… O fi vreun vizitator întârziat…

– Scuzați-mă, căutați ceva?
– Da, zice el serios, caut să pun o bombă…

E haios, imi zic în gând, și mă apropii. Sigur caută sala Cojar, dar a nimerit și ușa greșită, și ora, mna, e cam depășită…

Mă apropii, vrem să spunem ceva în același timp, și EU îl recunosc prima.
Al miiik!!!!!! Ce faaci?

Al mik este un cititor al jurnalului meu, este cel care a venit, anul trecut, să îmi aducă pachețel, tot la Uși Deschise… (Am scris, AICI)…

Ah… Ce surpriză mi-nu-na-tă!!!

E șocat și el când mă vede… Am așa o bucurie… Ce întâmplare frumoasă…

Dar stați să vedeți ce comentariu îmi lăsă el acum, hâtrul, la articolul “lonely tunes”:
“Nona esti, muuuuuah (adica tzucat), magnifica, plina de energie, la fel de frumoasa ca anu trecut (poate cu parul mai zburlit un pic 😀 ). Stii chiar ma gandeam si-mi doream sa te reintalnesc, uneori cand iti doresti ceva cu adevarat, universul comploteaza la implinirea acelui lucru. Asa mi-am dorit eu zilele astea cat am bantuit pe acolo, sa te revad.
Mi-ai facut inima sa salte de bucurie cand te-am vazut.

…Așa că o las încolo de modestie și declar aici, fudulă:
Cititorii mei sunt cei mai mișto!

🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂