Să mă lămuresc, un pic… Suntem în secolul XXI? Ce epocă?
*
Azi, în autobuzul plin – şi când spun plin am în minte cuvântul conservă – am experimentat o gaşcă de ţigănci netradiționale care urlau la unison toate înjurăturile pe care nu ţi le poţi închipui.
În pauze, una dintre ele povestea experienţa ei sentimentalo-sexuală cu fostul.
A început cu filosofia “Nicio femeie din lume nu a iubit cum l-am iubit eu pe ăla, că femeia când dă de p**ă uită şi de mă-sa”.
Cuvintele interzise – lipsă din dicţionar precum dinţii ei din faţă – erau aruncate mitralieră în urechile noastre care amorţiseră pe capetele plecate.
De la cât are ăla puşca până la ce boli are curva aia care l-a luat de la mine… am aflat tot.
Toată șleahta râdea la unison. Una dintre ele, însă, hohotea ca un cal.
Am ridicat privirea, şi în faţa mea, iat-o, cea mai tânără ţigancă, înțolită în trendul pitzi. Nu prinsese loc pe scaun, se lipise de aparatul de taxat.
Avea ochii dați cu tăciune cleopatric și cercei rotunzi, mari, grei – în formă de burghie circulare.
Părul ei cel negru ca abanosul era lung şi prins neglijent într-o coadă de cal.
Am văzut, la baza lui…
Stop.
Am respirat, şi mi-am zis e doar mătreaţă, punctele alea albicioase sunt, probabil, mătreaţă…
Apoi, în acelaşi timp… N-aveam cum să nu remarc… N-aveam cum sa nu… Căci mişca… Părul cel negru… Era plin de lindini… Iar pe breton se deplasa un păduche gras … În autobuzul plin…
Am coborât atât de repede, încât aproape că m-a luat o şoferiţă pe capotă…
*
M-am lămurit.
Secolul XXI în România se traduce, uneori, aşa: DARK AGE.
