Mah, nasol…
Sunt închisă-n mine ca o nucă. Asta dă reacții în lanț, legate cu zale de NU–uri.
Prima, cea mai importantă: Nu iubesc, nu vreau să – deoarece mi-e frică groază scârbă de.
Urmează trena:
Nu am zbuciumări, nu am drame, nu am ochi critic, nu am condei.
Nu cred în extaz, nu prevăd agonii.
Nu mișun, nu pocnesc, nu am speranță, nu vrea mușchiul meu să am.
Deci nasol.
Pierdut iubire. Mă declar NUlă…
… O perioadă.
După care o să încep să mă sperii.
Pasarea Phoenix, iti spune ceva?
o pup pe Nona tare de tot!
( zambet n-am, a pierit cu totul in iarna asta fara sfarsit…)
te iubesc, lisel. vine si zambetul, cand ne vom dezgheta.
si eu o declar pierduta (de fapt n-am gasit-o niciodata). Iar pe mine ma declar un cautator prea avid care are nevoie o pauza, numai ca mi-e greu sa iau aceasta pauza si sa ma opresc, in schimb, imi ocup mintea doar cu cautari…
p.s.: citesc mereu blogul tau Nona si imi place tare mult 🙂 Nu te cunosc decat din vedere si mi se pare foarte tare ca iti scrii aici o parte din ganduri si ca le putem citi
o s-o gasesti, pe ea, iubirea, mihai. ai timp.
multumesc pentru cuvintele frumoase. si multumesc pentru ca ai scris. ma bucur sa stiu si eu de voi, asa cum stiti voi de mine. te pup.