(Faceți abstracție, momentan, de titlul articolului)
Vreo două trei tristeți prin zonă… Mi-au ajuns la urechi, șoaptele lor… Nu cred toți în ziua îndrăgostiților, dar când ai inima pârjolită parcă te seacă să vezi zâmbete în curți străine, iar în ograda ta, jelanie.
Trece, ea, jelania, nu ține la infinit.
Toate trec.
V-aș spune, ca de obicei, doar: Să nu fiți răi, orice s-ar întâmpla, să nu fiți răi cu cei care vă provoacă suferință…
Dar plusez:
…Pentru că… Cine plânge la urmă, plânge mai rău. (Abia acum vă invit să citiți titlul.)
Ei, și ce? :d
Nonucaaa, ce e cu tristetile astea in ograda matale? Io zic sa moara capra vecinului, adica tristetile astea de le cresti tu. Vine primavara – incet, dar sigur – e rost de muguri si de flori si de pasarele si, cum am observat in fiecare an pana acum, invazie de copii si catei, deci motiv de bucurat privirea si sufletul cu energia altora 🙂
Tristetile stau in ograda lor. Si vin in vizita, in jurnal. Eu le ascult si le spun ca sunt trecatoare. Ca noi toti.
Eu ii multumesc Nonei pentru cuvintele frumoase 😀 Tot timpul ma incurajeaza sa ridic fruntea sus.
😉