Vestea mi-a fost aruncată ca o dală de beton în spinare. “Am cancer, Nona”, îmi scrie ea – parte din viaţa mea.
M-am prăbuşit în mine, cu plămânii, ficaţii, inima – terci.
Mi s-a răsucit sufletul.
Să ce? Să mă revolt? Să urlu? Să de ce-uri către dumnezeu? Cum? Fără aer?
Când eşti sub dala aia de beton, întinsă ca un câine călcat de maşină, CUM să ajuţi? Ce să spui, cu gura amuţită de gând blasfemitor?
Aşa că mă târăsc prin şcoală, şi caut să vorbesc cu alţii, să mă adun de pe jos… Şi întreb lumea, obsesiv, cu inima picurându-mi sânge, nu lacrimi: Ce fac eu cu ăsta? Cu ghemul ăsta de revoltă şi durere?
Suntem nepregătiţi când vine cataclismul. Reduşi la spaimă şi protest înăbuşit. Fiinţe mici, particule care sunt măcinate mărunt de toate nenorocirile vieţii, ca să-ncăpem în sită, la final. Nisip.
*
Pe seară, tot ea îmi dă mesaj: “Să nu plângi şi să nu suferi. Eu sunt optimistă. O să fie bine.”
Ahh…
Uite de ce oameni m-a legat pe mine Dumnezeu până la moarte.
Îi mulţumesc.
…Şi-l rog, în egoismul meu nemărginit, să mă ţină legată de ei până la moartea mea.
Hugs
Da, ne simțim egoiști deseori când aflăm lucruri ca acestea. Adevărul este că, chit că ești mare sau mic, bogat sau sărac, bărbat sau femeie, prost sau deștept, vorba cântecului, de ești trist ori de petreci, până la urmă trebuie să pleci. Poate plecăm azi, poate mâine, poate peste un an, poate peste zece ani. Nu pot spune că sunt gata să plec sau că aș fi gata acum să îi las să plece pe cei dragi. Însă ceea ce rămâne este ca să avem acel ceva care trăiește în inimă, care ne învăluie ființa și care ne leagă de cei dragi atât de tare că nici distanța fizică, nici boala, muțenia sau chiar plecarea din această lumea nu ne desparte, acel ceva mistic care nu poate înfrânt de tot răul și de tot frigul din această lume… Și, fie ce o fi, te rog să ții de el și să nu îl lași, căci este neprețuit și fără el, nimic din lumea asta sau din afara ei nu are rost… E ok să verși o lacrimă dacă simți, e ok să îți tremure inima. Dar să nu uiți niciodată de acest lucru care biruiește tot. Nădejdea rămâne, dar ea provine tot de acolo, din izvorul cel de nerostit.
AI grijă de tine și de cei dragi. Ei, știu că deja o faci, dar cred că înțelegi ce vreau să spun. 🙂
… e cutremurator ce se intampla in sufletul unui om cand afla vesti ca astea; tocmai sunt si eu martora in mod involuntar la reactiile unei verisoare a mamei ce trece prin chimioterapie
cred ca daca ea, omul asta din sufletul tau, a luat decizia sa fie puternica si optimista, poate in sine dandu-si siesi curaj, cred ca oricat te doare nu ai voie sa fii decat la fel de puternica ca ea… si de la un punct in colo, chiar sa-i preiei crizele si caderile, care vor fi inevitabile… sa-i fii tu zambet si sanatate, oricat de idilic si dulceag ar suna
da. asa e.
Of Nonette.
Nona stiu ce inseamna asta…poate mult mai direct.Nu sunt cuvinte pt astfel de dureri.Daca pot sa fiu de ajutor cu contacte in tara si in alte tari te rog sa-mi spui.
Multumesc, Antonia.
Este ingrozitor sa primesti asemenea veste. Verisoara prieteni mele, fata la 20 de ani tocmai a aflat ca sufera de o boala care nu are tratament, scleroza multipla, va dati seama ce este in sufletul ei. Nu-mi inchipui cum este sa primesti o asemenea veste, ca suferi de o boala careia nu prea ai ce sa-i faci. Sa-i ajute Dumnezeu pe toti cei bolnavi 🙁
Multa putere, mult noroc si multa sanatate prietenei/rudei tale si tie!
Cred ca in asemenea cazuri cel mai mult ajuta gandirea pozitiva si sprijinul celorlalti, precum si motivatia bolnavului de a lupta. De asemenea exista si terapii naturiste care se pot folosi alaturi de tratamentul prescris de doctor, precum diete, sucuri din fructe si legume (din agricultura ecologica, fara chimicale), anumite ceaiuri de plante… In unele cazuri am auzit ca ajuta tehnici (de meditatie, respiratie…) din medicina orientala (yoga, qigong). Sunt informatii in acest sens pe internet sau in carti de medicina naturista.
Sa dea Dumnezeu sa treaca cu bine peste aceasta incercare!
Cele mai puternice leacuri pentru un credincios ortodox sunt cele care țin de credință. Pe lângă participarea la Sfânta Liturghie, aveam taina Sfântului Maslu, o dată pe săptămână, taină ce este spre tămăduirea celor bolnavi. Bineînțeles, spovedanie și, după caz, împărtășanie. Apelul la sfinți prin rugăciune și pelerinaje, precum și cel la Maica Domnului, fac minuni mari, literalmente.
Leacurile provite din credințele orientale sunt cam incompatibile însă cu credința ortodoxă, întrucât dogmele diferă. Yoga, spre exemplu, știu că provine din hinduism, și presupune invocare zeilor hinduși prin mantre, deci nu merge. Ar avea anumite beneficii, unele din pricina concentrării, sau pseudobeneficii, iluzorice, date de înșelare. Auto-înșelare sau înșelare a dracilor. Eu unul nu recomand deloc așa ceva pentru un credincios ortodox.
Rugăciunea făcută de cel bolnav, dar și de cei dragi pentru el este foarte importantă. Și așa porunca divină este prin Sfântul Apostol Pavel să ne rugăm neîncetat, iar această nu se obține decât prin darul divin, iar nouă ni se cere perseverență în rugăciune.
Apoi, contează să primim ceea ce Domnul ne dă, fie că este plăcut sau neplăcut pentru noi sau pentru ceilalți, căci El știe prea bine ce trebuie pentru fiecare. Fără să suferim, nu se poate în lumea aceasta. Noi fugim de suferință, dar de scăpat nu scăpăm. Ceea ce putem face este însă să o acceptat pentru Domnul, să o transfigurăm, ca să ne fie scară spre cer. Poate sună cinic ce spun acum, dar mă refer în primul rând la mine aici. Chiar nenorocirile ni sunt date pentru ca, prin ele, să ne apropriem de Domnul. Atător oameni le-a folosit. Ele ne scot dintr-o nepăsare în care atâția suntem, dintr-o orbire. Nu acuz pe prietena Nonei acum sau pe cineva anume, ci spun această spre a fi de folos și spre întărirea celor în suferință și necaz.
Și, bineînțeles, speranța. Speranța în Domnul, în mila sa. Deznădejdea este considerat în ortodoxie un păcat mare, tocmai pentru că vine din neîncrederea în Domnul, în mila și puterea Sa.
Iertare, frați și surori întru credință, dacă vreodată prin ce am comentat în Jurnalul Nonei a fost fără de socoteală, în pripă sau dacă am lovit pe nedrept pe cineva prin cuvintele mele.
E mai dureros decat un pumn in stomac…cunosc sentimentul.
Prietenele mele au reactionat minunat cand le-am dat aceasta veste. Toate s-au straduit sa-si aminteasca NUMAI cazuri in care pacienta a supravietuit multi ani dupa aflarea cumplitei vesti. Aveam eu destul curaj, dar atitudinea asta chiar m-a ajutat si, mai ales, m-a induiosat. Ajunsesem sa incurajez eu pe cele care aveau un diagnostic mai putin sever decat al meu (cancer de san, gradul II din IV, cu metastaza la subrat). Asta se intampla in 1995.
Iti doresc multa sanatate, Viorica. O sa fie bine. Stiu asta.
in seara asta am aflat si eu ca bunica mea are cancer hepatic.
te pupa mami pe frunte, gabi.
si eu va pup
Mi-as dori sa fie bine inca 15 ani pe langa cei care autrecut deja, dar nu depinde numai de mine…:))
Iar diagnosticul a fost gradul III, nu II.Dar a trecut…
Si eu iti doresc sa fie. Si o sa fie. Hug mare pentru tine, de la mine!
Multumesc. Orice hug, indiferent de marime, e binevenit 😀
Pamantul asta e locuit cam peste tot de extraterestri, cf definitiei bleontiene…:D
😉
[…] întâmplări vin peste mine și mă sugrumă. Apoi mă ridică și-mi ghidează privirea înțepenită spre alte […]
As vrea sa pot spune ceva, o incurajare ceva, dar nu pot. POt doar sa-ti spun ca inteleg si doare. Si o sa mai doara. Dupa care o sa atinga punctul culminant si o sa treaca. Treptat. Dar o sa treaca. Si o sa poti zambi din nou. Mai e pana atunci, dar o sa poti zambi din nou.
da.
[…] întâmplări vin peste mine și mă sugrumă. Apoi mă ridică și-mi ghidează privirea înțepenită spre alte […]