E vorba aia populară: Ai grijă la pragul de sus.
Eu îi sfătuiesc pe ai mei să fie atenți întotdeauna la cel de jos.
Da? 😉
*
Fratele meu îmi spune, de multă vreme: Doamne, cum scrii tu tot ceea ce ți se întâmplă, în jurnal… N-o mai face, nu te mai expune…
Mă expun, din secunda în care mă așez în pat. Dacă vine un cutremur, cade tavanul pe mine și mă face tablou.
Mă expun din secunda în care ies din casă. Chiar și pe trotuar, mă poate spulbera o mașină, oricând.
(E T C-uri)
În lumea virtuală, orice necunoscut îți poate electrocuta sufletul. Însă nu îți poate accidenta fatal ființa.
*
Zic să fac o ședință, azi, eu, cu mine. Să îi las pe ceilalți deoparte, să stau așa, să mă gândesc și eu la mine, la problemele mele, doar la ale mele.
După trei secunde de liniște, suptă de vidul din propria-mi viață, am declarat ședința închisă.
M-am întors la ale lor. Mă așteptau la ușă.
*
Mi-e dor să iubesc un bărbat. Mi-e groaazăăă să-l întâlnesc.
*
Nu pot să spun decât: sunt recunoscătoare că povestești în locul meu!
Adesea, chiar și că simți în locul meu 🙁
Din motiv de apartenență ( sper tacită ) o să fiu foarte atentă la pragul de jos și o să îndrăznesc să spun în cuvintele mele: Numai Dumnezeu știe ce nebunii pot să fac, dacă mai reușesc să iubesc un bărbat!
PS Cred că nu vrem, pentru că am fi prea ocupate… 😛
Mi-e dor sa iubesc o femeie ca tine,mi-e groaza sa mi se spuna ca iar am incurcat lumea
bine ai venit in club. atunci stai pe margine, lumea se incurca singura oricum.