E atât de luminos, soarele, afară, iar sufletul meu, ca o sacoșă plină de energii colorate care atârnă greu…
Port în mine:
Lacrimile ei, și durerea copleșitoare...
Sentimentele lor, incerte, care mi-au bătut la ușă, speriate…
Privirea lui de gheață albastră, care ascunde focul…
Sentimentul meu de nedeterminare, cu balans periculos…
Ce pot să scriu, azi?
*
Hai să scriem împreună, așa cum am mai făcut-o.
Puneți, la comentarii, dacă vreți, dacă simțiți, o singură propoziție, în care să împachetați un gând, o stare, o dorință.
Le adunăm, apoi, pe toate, snop de energii.
*
Încep eu, dar nu vă lăsați influențați. (Puneți-vă pe voi în propoziția voastră.)
“Primul pas se poate face dacă ești în picioare, nu în genunchi.”
*
Nota bene:
Voi pune aici, în pagină, ceea ce scrieți voi la comentarii.
Textul final va fi publicat în Pagina fără nume.
Aș vrea să scrie și cei care îmi citesc jurnalul dar nu au curaj să-și pună gândurile aici. Aș vrea. Mult.
******
Zambesc cand soarele se joaca pe chipul meu asemenea atingerilor lui… incerte.
“Foaie verde plopușor, stau zâmbind sus pe tractor!”
Inima-mi poartă emoție și vis…
I still miss the tremble of his lips.
Mă dor toți oamenii din jurul meu.
Aș vrea să merg departe, acolo unde-mi zboară gândul.
In lumea aceasta nu vom fi niciodata liberi, nu aici.
Dezamagirea îmi sfâșie sufletul.
Îmi cerşesc să fiu cu tine, hărăzita mea.
M-am strâns ca o frunză atinsă de ger, prea devreme…
Ma bucur ca inima mea, vindecata acum, a pastrat sufletul in ea.
Nu face o fiinta sa se indragosteasca de tine doar de dragul de a face asta…
Uneori regret deciziile din trecut, nu sunt sigură de cele din prezent și îmi e teamă de cele ce vor urma în viitor.
Nimic nu mă poate întrista.
Ea respira si rade inauntru, iar ca sa se mentina bine caldura a inchis toate usile.
Astept, cu mana intinsa, sa-mi asezi inima ta in palma, ca s-o pot iubi.
Trebuie sa fie bine. Trebuie.
Zilele astea cochetez cu ideea de autarhie a sufletului.
Totusi, sfarsitul nu poate fi aici…
Primul pas se poate face dacă ești în picioare, nu în genunchi.
Eu azi port in suflet o sacosa plina cu sentimente incerte, iar soarele se joaca pe chipul meu asemenea atingerilor lui. Iar toate astea ma fac sa zambesc 🙂
Grina, o singură propoziție mami, una singură. ACEEA, de acum, a ta, esenta.
“Sa vina potopul!”
….sa ne elibereze, sa ne purifice, sa ne ierte…
Zambesc cand soarele se joaca pe chipul meu asemenea atingerilor lui… incerte.
:)) better?
:*
Îmi cerşesc să fiu cu tine, hărăzita mea.
Inima-mi poarta emotie si vis…
Ma dor toti oamenii din jurul meu.
Dezamagirea imi sfasie sufletul.
Dumnezeule… Deci se intampla ceva, intr-adevar, cu noi toti…
O sa fie bine. N-are cum sa nu. E doar toamna asta radioactiva.
Trebuie sa fie bine. Trebuie.
As vrea sa merg departe, acolo unde-mi zboara gandul.
Nimic nu ma poate intrista. \:D/
M-am strâns ca o frunză atinsă de ger, prea devreme…
Foaie verde plopusor, stau zambind sus pe tractor! 😉
Uneori regret deciziile din trecut, nu sunt sigura de cele din prezent si imi e teama de cele ce vor urma in viitor
Nu face o fiinta sa se indragosteasca de tine doar de dragul de a face asta…
Ma bucur ca inima mea, vindecata acum, a pastrat sufletul in ea 🙂
Mai am si eu loc?
“Astept, cu mana intinsa, sa-mi asezi inima ta in palma, ca s-o pot iubi.”
Totusi, sfarsitul nu poate fi aici…
I still miss the tremble of his lips.
@ G. – :)))) Intre atatea fraze pline a ta se incadreaza perfect, mai ales ca esti unicul barbat prezent.
Propozitia mea: “In lumea aceasta nu vom fi niciodata liberi, nu aici.”
VA IUBESC! 🙂
Ea respira si rade inauntru, iar ca sa se mentina bine caldura a inchis toate usile.
Nu vreau vraja colorata a toamnei. E de suprafata, amagitoare. Te uiti mai bine si deja haina-i schimbata. Vreau vantul taios al diminetii friguroase sa-mi ascuta simturile.Prefer cerul greu de nori, neprietenos, sa ma oblige sa ma refugiez in mine. Acolo-s raspunsurile.
”Zilele astea cochetez cu ideea de autarhie a sufletului.”
…sau e doar luni si-s io mai amortita?! 🙂
Mai bine in spatele zidurilor de aparare, iesind cand si cand in momente care-ti vor insemna viata cu repere, zambind ca sa-ti ascunzi inima tremurand si revoltandu-te ca sa nu plangi in pumni.
Iubirea si truda sunt inseparabile. Iubesti lucrul pt cre trudesti si trudesti pt. ceea ce iubesti. Iubirea trebuie crescuta, construita.
“Mi-e dor de el ca nimanui, ca unui vechi nomad de drumul lui”
asta mi-e propozitia, si vai ce frumos si tare mai canta domnul tudor gheorghe prin mine : )