Azi, când am plecat de acasă, străzile erau ude iar norii, mov.
Trecătorii cei gri mergeau pitiţi în ei, părând păpuşi mânuite stângaci.
Şi mi-am adus aminte de ceva frumos, pentru a mă feri de blue.
Las linkul aici, ca să vedeţi şi voi ce minunat mânuiesc oamenii păpuşile, când au sufletul alb orbitor.
Zâmbiţi a lumină, aşa-i? E bine. Lumina poartă în ea toate culorile vii.
Foarte tare, mi-a placut!!! Mai vreau 😀
E atata de dragut si “viu” piticul din burete, zici ca-i manuit de viata nu de sfori.
My Point Exactly. 😉
Mi-e frică de privirea asta acidă! Arde tot si dezbracă orice urmă de frumusețe din decor.
Parcă sufletul dictează universului sa se armonizeze pe tonuri de blue. Pănă și zâmbetele răzlețe par șui și răutăcioase. Cred că e nevoie de o inversare de tonuri pentru ”lumină” și apoi de aceeași inversare, dar de direcție, pentru echilibru.Trebuie să găsim o pereche de sforicele pentru noi.
P.S. Dă-mi voie să spun că m-ai impresionat ieri cum m-ai mirosit că ”vindeam” ceva făcut să mă convingă pe mine. Plecăciune!
Nu te-am “mirosit”, puiule, ma convingeam pe mine sa cred ca poate fi SI asa…
Era munca de convingere a cuiva, al carei rezultat l-am amplificat cu scrisul tau minunat ( să zâmbesc frumos când înăuntru urlu )si, jur, macar atunci cand am scris, am crezut 🙂
n-ai crezut, puiule. pentru astea chiar ca am “miros”. 😉
Of! Vezi, vigilenta mea am inselat-o! Pe mine m-am pacalit.Nu te contrazic! Deja ma intrebam mai serios.
Oare nuanțele de blue și de mov nu au ele o frumusețe a lor, dură, care îți aduc o pace ce poartă în ea semințele unei furtuni? De ce să căutăm ceva vesel și să nu ne lăsăm purtați de această frumusețe tristă, tristă ca și lumea această, distrusă de insensibilitatea și egoismul nostru? Pe tine nu te face Bacovia să vibrezi, alinându-ți durerile?
Nu. Eu nu imi sug suferinta cu paiul, nu o fac icoana, nu ma inchin la ea. Cred in lumina şi in culoare. Cred in pastel, nu in fosforescent.
Multumesc mult …. pentru culori, pentru lumina .. pentru lacrimi bune si DULCI …
Te pup pe sufletel.