M-am ridicat, mi-am luat ciocanul și i-am spus regizorului: Poți avea decor fabulos, lumini de ambianță minunate, dar, ține minte, singurii care strălucesc și dau viață lucrurilor moarte sunt oamenii. Dacă nu ai grijă de ei, degeaba trăiești.
Și am plecat.
A doua zi, a venit la mine.
– Ți-am adus o floare.
– Mă gândeam eu că așa o să faci…Voiam, acum o jumătate de oră, să îți dau un sms cu: “Nici să nu te gândești!”
“Floarea” era un cactus. Erau, de fapt, doi cactuși – altoiți în așa fel încât imaginea plantei era reprezentată de un falus.
– Jenant, puiule… Mi-ai adus un pulete?
– E o floare… Mie mi se pare drăguță.
…Complicat. El știe că eu am simțul umorului. …Lui îi lipsește cel al penibilului.
*
Înainte de un spectacol, mă abordează mama unui scenograf.
(Mi-a produs o impresie plăcută de când am văzut-o prima dată, e o femeie cu prestanță și cu ochi de suflet cald.)
– Mă scuzați, îmi zice, dumneavoastră cine sunteți?
– Sunt Nona O. Și adaug, zâmbind, că nu pot spune funcția, căci nu cred in ea, dar, doamnă, sunt mama adoptivă a copiilor de aici.
I se fac ochii mari.
– Nona? Tuu ești Nona?
Îmi ține mâna în mâna ei, iar eu rămân interzisă.
– Da, eu sunt…
– Te iubesc, Nona, de patru ani.
Chiar așa mi-a zis.
– Vă mulțumesc… Dar pentru ce?
– Acum patru ani, fiul meu a intrat pe forumul UNATC… Și ai vorbit cu el… Și îmi arăta și mie ce îi răspundeai… Cu cât suflet… Să creadă în el… Și acum, iată, ne-am întâlnit…
– Mă copleșiți, îi zic, și am ochii plini de lacrimi, și nod în gât, de atâta bucurie că o mamă mi-a spus că mă iubește… Și a făcut-o în felul ăla spontan, care îmi e caracteristic mie… Direct. …Din inimă.
La sfârșitul spectacolului, îmi dăruiește o frezie cu parfum delicat…
…Simplu. Două femei care nu se știau… S-au recunoscut.
*
Florile pe care le dăruiesc oamenii îi reprezintă pe ei, nu pe destinatari.
Da,ai dreptate.
Si cum am fost foarte ocupata,nu te-am mai vizitat demult.Sper sa ma ierti .Pentru asta iti trimit,in gand,un trandafir alb.
Te pup, cu drag. Ma bucur ca stiu de tine. Te pup, inca o data. 🙂
Cactusul nu este o floare ci o planta si din cate stiam eu nu se daruieste!
Eu am dat de tine pe un site cu animalute, vorbeai despre jerbili 🙂
Apoi am citit jurnalul tau de pe Yahoo si vroiam sa-ti daruiesc un buchet cu toate florile pamantului! Tin minte ca citeam si radeam in hohote apoi plangeam, pe urma zambeam, in unele paragrafe ma-am regasit 🙂
Esti minunata!
Am zis “floare” generic, la final. 😉
Te pupa mami, kittisor, mi-e dor de cum scriam odata…
scuza-ma nona, dar am citit faza cu cactusu si m-am umplut instant de clabuci! deci cred ca cel mai bine s-ar fi simtit daca si-l baga direct in c… cu mana lui cea mai buna!!nu pe bune, mamei lui i-ar fi facut un asa un cadou? trebuia sa-i fi pus niste intrebari la fata locului ca sa-ti poata raspunde umplut de respect! deci frate, calcat cu calcaiul ca pe un gandac ordinar!!
exact asa este, florile pe care le facem cadou ne reprezinta, exact!!
Tipul este incorigibil. Aseara i-am spus ca face parte din jurnal. Zice “stiu, am citit. Dar eu tot cred ca era dragut cactusul ala”.
Sa ma scuze cititorii sensibili, i-am spus si eu ce zici tu, pisica… :-)))
Auzi, tu vrei sa ma faci sa plang? Ca parca-ti si vad ochii in lacrimi si chipul coplesit.
Vezi Nonette ca vin oameni frumosi spre tine… ignorandu-l pe tanarul cu puletele… mai are maliga de inghitit ca sa se prinda cum trebe sa oferi flori unei doamne.
:*
🙂
Asa faci si tu mami,ca mama scenografului:DExact asa:)Hug!
asa de frumoasa e viata asta uneori 🙂
cand e sa fie , e
si eu te iubesc… mereu cu inima , mereu cu soarele, mereu cu amintirea…